Părintele Cleopa, care avea mereu sfaturi înțelepte pentru cei care veneau la sfinția sa cu diverse probleme de viață și necazuri, considera răbdarea o virtute de mare preț, drept care și repeta într-una, aproape ca un canon: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, și nu se mai oprea. „ Și când ți s-o părea matale c-ai gătit, ia-o de la capăt, și iar: răbdare, răbdare, răbdare…”.
Cu răbdarea la necaz, nici un leac mai bun
Cu răbdarea treci marea, spunea o vorbă din bătrâni. Fără îndoială, răbdarea este virtutea care ne ajută să depășim toate obstacolele vieții, fără să ne simțim frustrați sau nedreptățiți.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că la toate neplăcerile pe care le întâmpinăm zilnic, se cere un suflet tare, nu nerăbdător și supărat, care să poată cinsti fără ranchiună pe Cel care îngăduie să vină asupra lui astfel de ispite. Acela care este încercat de Dumnezeu trebuie să se străduiască să-și înăbușe gândurile cele rele, la fel cum fericitul Iov, răbdând mii de patimi, n-a încetat a proslăvi pe Dumnezeu.
Dumnezeu ne trimite necazuri ca să ne învețe răbdarea și credința. Dreptul Iov este un exemplu viu de om care a îndurat toată suferința trimisă ca încercare de Dumnezeu asupra lui și a casei lui, fără să cârtească. El nu a avut nici un comentariu negativ la nenoroicile pe care vicleanul diavol le-a abătut asupra sa cu permisiunea lui Dumnezeu, când tocmai răbdarea i-a fost pusă la test. Iov a acceptat necondiționat, fără să-și facă gânduri fataliste, fără să se întrebe cu ce a greșit, el fiind de altfel un om foarte drept, credincios și împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu.
Răbdarea în suferință este o faptă bună atât de mare, încât chiar și pe cei mai mari păcătoși îi slobozește de datoria lor cea grea și îi dă iertarea păcatelor. Iar când ea se găsește la un om drept, răbdarea îl asigură de fericirea cea cerească.
Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Sunt oameni care, atunci când li se întâmplă ceva rău, sunt jigniți sau cad în boală, fie într-o durere de picioare, ori de cap ori de alta, îndată izbucnesc în ei hulele și cârtirea. Deși suferă chinul bolii, folosul pe care ar putea să-l tragă din aceasta pentru mântuirea lor sufletească, și-l răpesc singuri.
De aceea, iubiților, nu mai ziceți că sărăcia, boala și primejdia ne silesc a cârti împotriva lui Dumnezeu și a-L huli. Nu sărăcia, ci nebunia; nu boala, ci obrăznicia, nu primejdia, ci lipsa de frica de Dumnezeu ne îndeamnă la hulirile cele fără de judecată, ca și la toate răutățile.
Deci când tu, omule, cazi în vreo boală, sau în orice ticăloșie, adu-ți aminte de Iov, de carnea lui cea schingiuită, și de Sfântul său trup cel plin de răni. ”
“Iar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui.” (Matei 10, 22)
Creștinii au convingerea că a trăi înseamnă a suferi, împotriva voinței noastre. Mântuitorul Hristos este de altfel primul care a suferit cumplit și care ne-a dat nouă tuturor pildă de răbdare și smerenie, fiind condamnat la moarte, răstignit și batjocorit pe nedrept, pentru păcatele noastre. “În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), le spune Mântuitorul apostolilor și tuturor celor care îi urmează pe calea cea strâmtă către Împărăția Cerurilor.
Dacă suferința nu poate fi prevenită, înțelept este a socoti că trebuie să trecem prin ea cu răbdare, cu asumare și cu multă bărbăție.
Să purtăm suferințele noastre cu tărie de suflet și cu mulțumire lui Dumnezeu, pentru ca și noi asemenea lui Iov să dobândim cununa cea de biruintă a răbdării, prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Vasule cel Mare ne sfătuiește să nu ne despărțim de iubirea lui Dumnezeu atunci când vin necazurile, ci să răbdăm durerile cu tot sufletul, așteptând ajutorul Lui.
Un articol interesant,cu frumoase sfaturi crestinesti !