Rugăciunea umilită, prin care cerem iertare păcatelor este cea mai plăcută lui Dumnezeu, deoarece ea ne aduce în stare de a ne cunoaște pe noi înșine, și de a vedea cât de mare este mila, bunătatea și dragostea lui Dumnezeu față de noi.
În ciuda tuturor relelor noaste, Dumnezeu ne ține în viață, ne hrănește și ne poartă de grijă, din prea multa Lui iubire de oameni, și în virtutea jertfei depline a Mântuitorului. Nimeni din cei vii nu-i drept înaintea lui Dumnezeu, ci numai singur Hristos este fără de păcat, Cel ce are și puterea de a ierta păcatele.
Rugăciunile de umilință, prin care ne recunoaștem păcatele și cerem iertare nu trebuie să înlocuiască spovedania, singurul mod prin care Dumnezeu ne iartă oficial păcatele, pentru a intra în veșnicie curați. Rugăciunea de mai jos are menirea de a ne înmuia inima și de a ne scoate din învârtoșarea care ne împiedică să ne vedem păcatele, și de a ne pregăti, de ce nu, pentru o spovedanie amănunțită, eliberatoare de suflet.
Rugăciune pentru iertarea păcatelor
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă și necuprins întru îndurare, Care singur ești din fire fără de păcat, și fără de păcat Te-ai făcut om pentru noi, ascultă în ceasul de acum această rugăciune umilită a mea.
Sărac și lipsit sunt de fapte bune, și inima mea mi s-a tulburat întru mine, iar Tu Doamne, Preaînalte Împărate al cerului și al pământului, știi că toate tinerețile mele le-am cheltuit în păcate. Și umblând după poftele trupului meu, m-am făcut bucurie demonilor, și am urmat întru totul diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor.
Știi că, întunecându-mi-se gândul, din copilărie și până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci robit fiind cu totul de poftele ce mă cuprind, m-am făcut de râs și de batjocură demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea că e nesuferită urgia mâniei Tale asupra păcătoșilor.
Acuma, gătită fiind gheena focului, și din această pricină căzând în deznădăjduire, încă n-am venit la simțul pocăinței, ci sunt puțin gol de dragostea Ta.
Căci ce fel de păcat n-am făcut eu? Ce faptă grozavă și înverșunată n-am săvârșit cu sârguință și peste măsură? Mintea mi-am întinat-o cu totul prin cugetele trupești. Duhul cu totul l-am pângărit cu învoirea la păcat. Toate membrele ticălosului meu trup le-am pus să lucreze și să slujească păcatului.
Cine dar, nu mă va plânge pe mine, ticălosul? Cine nu mă va jeli pe mine, osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toți păcătoșii ce au fost în decursul veacurilor, păcătuind fără asemănare și de neiertat.
Dar de vreme ce ești Milostiv și mult-îndurat, Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea păcătoșilor, iată și eu mă arunc înaintea înfricoșătorului și groaznicului Tău divan, și ca și când m-aș atinge de preacuratele Tale picioare, strig din adâncul sufletului către Tine:
Milostivește-Te, Doamne, iartă-mă Împărate! Ajută neputinței mele, fă pogorământ față de nedumerirea mea, ia aminte la rugăciunea mea și lacrimile mele nu le trece cu vederea. Primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, și rătăcit fiind, întoarce-mă. Îmbrățișează-mă când mă întorc, și iartă-mă, căci Ție mă rog.
Pentru că nu ai pus pocăința pentru cei drepți, nici iertarea pentru cei ce nu au greșit. Ci ai pus pocăința asupra mea, păcătosul, pentru cele ce am lucrat spre întărâtarea mâniei Tale.
Gol și descoperit stau înaintea Ta, Cunoscătorule de inimi Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele. Pentru că nu pot să caut și să privesc la înălțimea cerului, fiind copleșit de povara păcatelor mele.
Ci, luminează-mi ochii inimii mele, și dă-mi umilință spre pocăință și spre zdrobire de inimă, spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde și cu adevărată și deplină adeverire să pășesc spre lumea cea de acolo, lăudând și binecuvântând preasfânt numele Tău, al Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, amin.
