De cele mai multe ori, ne întoarcem cu fața spre Dumnezeu doar la necaz, supărare și întristări, pentru ca să se adeverească cuvântul spus de Proorocul David: “Cheamă-Mă în ziua necazului tău și te voi izbăvi, și Mă vei preaslăvi“.

Când nu aflăm ușurare de necazurile care ne împresoară, cel mai bun remediu este rugăciunea, care ne ajută să ne revărsăm inimile înaintea lui Dumnezeu. El este singurul care cunoaște toate cărările vieții noastre și rezolvarea tuturor problemelor noastre. Când nimeni nu ne mai poate ajuta, doar Bunul Dumnezeu ne poate scoate din impas cu mâna lui puternică. Spaima, frica, primejdiile și încercările vieții se biruiesc cu rugăciunea, postul și îndrumarea unui duhovnic iscusit, care prin harul său poate să atragă mila lui Dumnezeu în viața noastră, asupra familiei noastre.
La vreme de întristare și neliniște, creștinii se pot alina sufletește citind Paraclisul Maicii Domnului, sau se pot tămădui citind următorii Psalmi din Psaltire, care insuflă multă nădejde și credință celui lipsit de orice ajutor sau speranță.
Rugăciune la Întristări, Spaimă, Tulburare
Dumnezeule, întru numele Tău mântuiește-mă și întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea, pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea și m-am abătut. Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. Teamă și cutremur au venit peste mine, și m-a acoperit întunericul, și am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor și să mă odihnesc? Așteptat-am pe Dumnezeu, Cel mă mântuiește de puținătatea sufletului și de vifor.
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, și noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugăciunea mea, că s-a umplut sufletul meu de rele și viața mea de iad s-a apropiat. Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt! Vindecă-mă Doamne, că s-a tulburat foarte sufletul meu. Ostenit-am întru suspinul meu. În toate nopțile îmi stropesc patul cu lacrimile mele și în ele îmi scald așternutul.
Pentru ce ești mâhnit suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu și-L voi lăuda pe El, mântuirea feței mele este Dumnezeul meu.
Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, și vrăjmașii mei , aceia au slăbit și au căzut. De s-ar rândui împotriva mea oștire, nu se va înfricoșa inima mea. De s-a r rândui împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc. Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele, m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui, pe piatră m-a înălțat. Înconjurând m-au înconjurat, și în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.
Auzi Doamne, glasul meu cu care am strigat. Miluiește-mă și mă ascultă. Ție a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Fața Ta Doamne voi căuta, să nu-Ți întorci fața Ta de la mine, să nu te abați întru mânie de la robul Tău. Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine și să nu mă lași, Dumnezeule, Mântuitorul meu, că tatăl meu și mama mea m-au lăsat, dar Domnul m-a luat.
Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea și scăparea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui spre Dânsul. Apărătorul meu, și puterea mântuirii mele, și sprijinitorul meu.
Isuse Hristoase milueste- ma pe mine pacatosul!
AMIN!
Ai mila de noi Doamne
AMIN
Amin!
amin.
amin
Doamne iarta-ne.Amin.
de ce isus mariana si de de nu dumnezeu?
DOAMNE DUMNEZEUL MEU IARTA-MA PE MINE PACATOASA…AJUTA-MI DOAMNE SI NU MA PARASI…AMIN…
Doamne ajuta-ne !
AMIN…
Doamne ,izbaveste-ne de boli si de necazui.Amin!
doamne ajuta
DOAMNE AJUTA
Amin! Doamne ajută!
AMIN!
Doamne iarta, apara ,pazeste si ne miluieste dupa mare mila ta acum si pururea si in veci vecilor amin.
Amin
Doamne ajuta .
Amin!
Doamne ajuta
Vezi mai bine Psalmii lui David.
Amin !
amin!
Amin
amin!
amin
Amin!Doamne ajuta
AMIN!!
DOAMNE AJUTA-NE PE NOI PACATOSI,SA FACEM VOIA TA. AMIN.
Amin
Amin