Sfântul și Dreptul Iov – Pildă de Răbdare și Smerenie în Încercări

Pe 6 mai în fiecare an, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și dreptul Prooroc Iov, cel mult pătimitor și răbdător. Prin pilda vieții sale curate și drepte în încercările trimise de Dumnezeu, Sfântul Iov prefigurează pătimirea nedreaptă a Mântuitorului Hristos, și ne învață îndelunga răbdare, smerenia și supunerea înaintea lui Dumnezeu, dar și sensul profund al suferinței în Hristos.

Sfântul și Dreptul Iov – Pildă de Răbdare și Smerenie în Încercări

Sfântul și Dreptul Iov – Pildă de Răbdare și Smerenie în Încercări

Încercările  Dreptului Iov

Sfântul și dreptul Iov era din al cincilea neam de la Avraam, un om binecuvântat de Dumnezeu, cu foarte multe daruri, fără prihană, drept și credincios, mult plăcut lui Dumnezeu după felul cum trăia, departe de orice lucru rău. Avea șapte feciori și trei fete. Era îndestulat și foarte bogat, avea multe dobitoace și slugi nenumărate. El era însuși preotul casei, aducând jertfei în fiecare zi, cerând mila lui Dumnezeu și iertarea păcatelor pentru gândurile și faptele fiilor său. Numele lui era cunoscut și era foarte mult cinstit în patria sa. Era de altfel cel mai mare în poporul său, și se bucura de multă pace și fericire.

Dar diavolul, care cunoștea dreptatea lui Iov, a cerut lui Dumnezeu voie ca Iov să fie pus la încercare. Și Dumnezeu a îngăduit lui satan să lovească pe Iov în averea sa și în copii lui. Numai asupra lui să nu-și întindă mâna. Într-o singură zi i-a fost răpită toată averea, iar copiii toți au mor ca secerați: ”pe când beau și mâncau în casa fratelui lor mai mare, s-a pornit un vânt puternic dinspre deșert, care a distrus casa și i-a omorât pe toți.”

“Domnul a dat, Domnul a luat”

Dar Iov a primit fără de hulă ca Dumnezeu să-i ia ceea ce i s-a dat, zicând așa: “Gol am ieșit din pântecele maicii mele, și gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov, 1, 21)

Dar a cerut voie ca suferința lui Iov să meargă mai departe și să fie încercat și mai rău. Așa că Iov a fost lovit în tot trupul lui cu lepră, din tălpi și până în creștetul capului. Pierzând tot, a ieșit la marginea orașului, și zăcea pe gunoi, scărpinându-și bubele cu un ciob. Dar Iov n-a cârtit pentru amarul lui. Ba încă se împotriva femeii sale, care-l sfătuia să blesteme pe Dumnezeu și să moară: “Vorbești cum ar vorbi una din femeile nebune. Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare și pe cele rele?” (Iov, 2, 10).

Apoi au venit la el trei prieteni ca să-l plângă. Și se întrebau ce rost are suferința lui Iov. Toți trei socoteau, după învățătura veche, că omul suferă pentru că a păcătuit. Înaintea lui Dumnezeu, ziceau ei, nici un om nu este drept, iar suferințele lui Iov sunt o pedeapsă pentru păcatele lui. Dar Iov se frământa apărându-se că este drept, și nu înțelegea de ce este nedrept.

Un al patrulea prieten, Elihu, a venit spunând că la Iov, suferința este și o pedeapsă pentru trufia lui, de a se crede drept. Că suferința este o încercare, îngăduită de Dumnezeu pentru binecuvântate pricini, necunoscute nouă. Iar, la rândul său, omul n-are dreptul să ceară socoteală lui Dumnezeu, Cel înțelept și atotputernic.

Într-un cuvânt, învățătura din Cartea lui Iov este că omul trebuie, necontenit, să se supună lui Dumnezeu, chiar când mintea lui nu rămâne pe deplin împăcată. Tainele lui Dumnezeu sunt prea mari ca să le putem cuprinde, cum zice Proorocul: “Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre, și căile Mele nu sunt ca ale voastre.” (Isaia, 55, 8)

Iov a înțeles acest lucru și s-a smerit, cunoscându-și îndrăzneala sa: “Am vorbit fără să înțeleg, zicea el, de lucruri prea minunate pentru mine, și nu știam.“ (Iov, 42, 3)

Abia Noul Testament avea să ne dea răspunsul cel mai adânc despre rostul suferinței în lume, și anume că suferința unui drept avea să mântuiască lumea de păcate, odată pentru totdeauna, adică suferința mântuitoare a Domnului Hristos, și a celor care cred în El.

Și Dumnezeu l-a iertat pe Iov, și i-a întors toate câte i s-au luat. Iar el a trăit după aceea încă o sută patruzeci de ani, văzând pe fiii fiilor săi, până la a patra seminție, și s-a sfârșit la adânci bătrâneți, încărcat de zile.

Citeşte mai multe despre:

5 comentarii

  1. foarte frumos trebuie sa credem cu cu toata fiinta noastra in d-zeu caci el stie ce e bine pt. noi

  2. Adevarat sa credem cu toata fiinta noastra in d-zeu ca e bine pentru noi..

  3. BUNUL DUMNEZEU ESTE ALATURI DE NOI,,PACATOSII,SI LA NECAZ SI LA BUCURII.

  4. DUMNEZEU ESTE SINURUL CARE STIE CE ESTE BINE PENTRU NOI PACATOSII.AMIN.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *