POSTUL PAȘTELUI – sfaturi duhovnicești

Zilele acestea ale postului, față de cealaltă vreme a anului, se aseamănă cu un liman lin, către care aleargă toți care vor să se înfrupte din liniștea duhovnicească. În orașe, în sate și în case încetează vrajba și tulburarea, și prisosesc rugăciunile și milostenia, prin care lin și milostiv se face Dumnezeul nostru, și împacă sufletele noastre, și ne dă iertare de păcate.

Postul Paștelui - Sfaturi Despre Cum Să-l Petrecem

Postul Paștelui – Sfaturi Despre Cum Să-l Petrecem

Și cu adevărat așa este, dacă și noi ne vom întoarce către El, din toată inima noastră, cu frică și cutremur, căzând la El și făgăduind să lăsăm fiecare tot răul obicei care ne stăpânește.

Postul este înnoirea sufletului

Postul este înnoirea sufletului, spun Apostolul Pavel. Pe cât trupul slăbește și se vestejește cu osteneala, cu atât sufletul se înnoiește din zi în zi, și se face frumos și preastrălucit cu frumusețea pe care ne-a dat-o nouă Dumnezeu dintru început. Și de se face curat și frumos prin post, îl iubește și Dumnezeu pe el, și vine să locuiască întru el.

Să nu ne ne întristăm pentru sărăcia bucatelor

Deci, de vreme de astfel este vrednici postului, și atât de mare este darul lui, că ne face pe noi să ne fim lăcaș lui Dumnezeu, cu dreptate este ca și noi să-l primim pe el cu multă bucurie, și să nu ne întristăm pentru bucatele lui sărace și proaste, cunoscând că Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, în pustie, pe cei cinci mii de oameni, cu pâine și cu pește i-a hrănit, când a binecuvântat El cele cinci pâini și doi pești. Că de ar fi voit, putea să poruncească să se afle acolo tot felul de bucate.

Dar, pentru ca să ne dea nouă pildă de înfrânare, ca numai pe cele de nevoie să le căutăm, pentru aceea așa a lucrat. De vreme ce, acum la început lucru greu ne pare postul, să știți că de vom arăta osârdie, și Dumnezeu ajutând, ne va fi nouă mai ușor din zi în zi.

Postul nu este numai depărtare de bucate, ci înstrăinarea de tot păcatul

Să luăm aminte la pofta cea trupească, că acum când postim, diavolul cel cu multe fețe, ne ispitește pe noi cu gândurile cele rele. Frumos a fost la vedere, și bun la mâncare rodul păcatului ce l-a omorât pe Adam și l-a izgonit din Rai. Dar nici măcar atât nu este. Ci precum o rodie, care pe dinafară se vede frumoasă, după ce o tai pe ea, nu afli nimic înlăuntrul ei, așa este și pofta cea trupului, care deși pare că are dulceață, după ce se face păcatul, se arată mai amară decât fierea, ca o sabie cu două tăișuri.

Dar, de voim ca postul nostru să se facă adevărat și primit de Dumnezeu, precum postind de bucate, așa să ne păzim și de tot păcatul sufletesc și trupesc.  Să ne păzim de lenevie și trândăvie, de mărirea deșartă, de uneltitoarea pizmuire, de pomenirea de rău și de vrajbă, care sunt patimi ascunse și care omoară sufletul.

Să nu ne învrăjbim, numai ce este bun să facem, să fim dulci la vorbă, pașnici, îndurați și milostivi, blânzi, buni, ascultători, plini de rodurile cele bune. Și pacea lui Dumnezeu să păzească inimile noastre și mintea, și să ne învrednicească pe noi întru Împărăția Cerurilor, pentru Hristos Domnul nostru.

(Bibliografie: Cuvânt al Preacuviosului Părinte Teodor Studitul despre post)

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

1 comentariu

  1. Asa sa ma ajute Dumnezeu,Doamne ajutama

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.