Minuni ale Maicii Domnului cu Cei Bolnavi

Maica Domnului nu este numită degeaba “Grabnic Ajutătoarea”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu participă la toate durerile oamenilor, acoperind cu Sfântul ei Acoperământ suferințele întregii lumi. De aceea, răspunsul și ajutorul ei este atât de prompt acolo unde este chemată din zdrobirea inimii și puterea credinței.

Maica Domnului vindecă pe cei ce o cinstesc cu evlavie

Minunea aceasta s-a petrecut în Britania, pe când existau în această regiune oameni credincioși, cu frică de Dumnezeu. Într-o mănăstire se afla un călugăr care o cinstea foarte mult pe Maica Domnului. Așa de mult o iubea, încât atunci când auzea pomenindu-se numele ei, își pleca genunchii trupului și făcea o închinăciune până la pământ. Acest lucru îl făcea monahul care o iubea pe Preasfânta fecioară toată viața lui.

Și ajungând vârsta bătrâneții, care nu este lipsită de dureri și suferințe, s-a îmbolnăvit cumplit, încât nici nu se mai putea ridica din așternutul său. Starețul îi dăduse ca îngrijitor un ucenic, care să-i pregătească toate cele de trebuință. Odată s-a întâmplat, prin pronia lui Dumnezeu, ca ucenicul să fie plecat. Și atunci bătrânul avea nevoie să se dea jos din pat, însă nu avea cine să-l ajute. De câte ori încerca să se ridice, nu izbutea prin puterile lui. Atunci, ridicându-și ochii către icoana Maicii Domnului pe care o avea în chilie, a zis către dânsa lăcrimând:

„Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!” Și abia încheind această scurtă și puternică rugăciune, că în fața lui s-a arătat Însăși Împărăteasa cerului și pământului, Maica Domnului în persoană, zicându-i acestea:

„Pentru multa ta evlavie și pentru dragostea pe care mi-o porți, iată, îți mai adaug treizeci de ani de viață în această lume, și-ți dăruiesc aceeași putere pe care o aveai când erai tânăr, de treizeci de ani. Iar aceasta o fac pentru că-mi place viețuirea ta, și pentru că cinstești așa de mult numele meu.“

Sfârșind acestea de zis, Preasfânta Fecioară și Maica Domnului s-a înălțat la ceruri, făcându-se nevăzută. Și chiar din acel ceas, călugărul s-a tămăduit de neputința lui, întărindu-se cu trupul și cu duhul în credință.

Văzând marea minune, toți frații din mănăstire mergeau să-l cerceteze și să asculte minunea Maicii Domnului. Iar el, umplându-se și de mai amre evlavie, aducând aminte mereu de Binefăcătoarea lui, o slăvea neîncetat cu rugăciuni, posturi și priveghere până s-a mutat către Domnul.

„Maica Domnului, dacă exiști, salvează-mi soția!”

Această frumoasă minune s-a petrecut în anul 1940 în țara noastră, în orașul Vaslui. Profesorul de filosofie Dumitru Cotoran era un ateu convins, până când Dumnezeu a atins cu aripa iubirii Sale sufletul său împietrit și orb. Soția lui era foarte credincioasă, și nu aveau copii.

Și s-a întâmplat ca soția să fie cuprinsă de o boală grea. Medicii au operat-o la București, însă nu i-au mai dat acesteia speranțe de viață, întrucât era deja inconștientă. Doctorii, văzându-se neputincioși, i-au spus că numai Dumnezeu o mai poate salva, dacă face o minune.

Auzind aceste cuvinte, soțul s-a cutremurat întru sine, și umilindu-se nespus de durere, a ieșit din spital neștiind unde merge. În drumul său, a găsit o biserică deschisă, cu hramul Sfinților Ioachim și Ana. Și intrând într-însa, el care nu pășise niciodată în casa Domnului, cuprins de o mare deznădejde, a căzut în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, rostind cu lacrimi o rugăminte disperată și fierbinte: „Maica Domnului, dacă exiști, salvează-mi soția!”

Întorcându-se la spital, s-a așezat pe pat lângă soția lui care se zbătea între viață și moarte. Și stând așa lângă ea, se ruga în gând la Maica Domnului pentru ea. Și dintr-o dată, femeia a deschis ochii și a cerut soțului să o ajute să se ridice puțin, mărturisindu-i acestuia că în urmă cu puțin timp, a venit la ea o femei foarte frumoasă, înveșmântată în haine albe, care i-a spus așa:

“Iată, în prăpastia aceasta era să cazi. Însă pentru rugăciunea soțului tău, te scot deasupra.” Și apucând-o de mână, a suit-o pe un loc înalt și luminat, femeia aceea minunată dispărând ca prin ceață. Din clipa aceea, ea s-a trezit și a simțit că trupul i s-a întărit prin minune. Acuma cerea să se plimbe pe coridor cu soțul ei, nemaiavând durerile dinainte.

În câteva zile, minunea s-a împlinit complet, întrucât femeia grav bolnavă s-a însănătoșit pe deplin, întorcându-se cu soțul acasă. Această întâmplare minunată i-a schimbat cu totul viața profesorului Dumitru Cotoran, devenind un bun creștin. Nu lipsea niciodată de la sfintele slujbe ale bisericii, iar sărbătorile le petrecea în rugăciune și în citirea Noului Testament.

Maica Domnului face să crească piciorul unui tânăr la loc

În satul Camenișa din Ucraina trăia un tânăr bolnav pe nume Ioanichie, care de trei ani duce o durere cumplită la un picior care rănindu-se treptat, s-a cangrenat și a putrezit. În zadar s-a trudit să se vindece cu doctoriile lumii, căci piciorul acela, stricându-se cu totul, i-a căzut de la genunchi cu tot cu oase.

Însă tânărul acesta era foarte credincios, și nu înceta o clipă să cheme în ajutor numele Maicii Domnului. Ea însă nu l-a eliberat de durerea lui numaidecât, ci i-a încercat credința și răbdarea. Și tânărul, fără să se deznădăjduiască și să-și piardă credința, așa cum fac unii care atunci când se află în boli și necazuri dacă nu sunt ascultați de Dumnezeu, se întorc cu fața de la El, cârtesc întru nerăbdarea lor, hulesc împotriva Lui sau aleargă la descântători și vrăjitoare. Mult răbdând spre lămurirea credinței lui, tânărul s-a hotărât să meargă la o peșteră în care se afla o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Și căzând înaintea ei, se ruga umilit strigând:

„O, preasfântă icoană! De ce m-ai lăsat și nu mă miluieşti? Te rog, grăbeşte și mă mântuieşte!”

Acestea zicând, a simțit îndată cum piciorul căzut a început a-i crește la loc, până s-a făcut întreg și nevătămat. Văzând marea minune, rudeniile tânărului au făurit un picior de argint pe care au scris minunea săvârșită, și l-au pus lângă icoana din peșteră, pentru a aminti de ajutorul înfricoșător al Preasfintei Fecioare acolo unde se biruiește firea neputincioasă.