Despre Fericire – Sfinții Părinți

Inima omului este făcută pentru o fericire nemărginită, care nu seamănă cu nimic din micile bucurii pe care le gustăm atunci când avem parte de o împlinire materială, pe plan profesional sau sentimental. Viața omului modern s-a îngustat atât de mult, încât fericirea lui este de mică durată, de mică intensitate, vremelnică și de nivel inferior, necunoscând atingerea Duhului Sfânt – adierea care aduce deplinătatea bucuriei în inima noastră.

Mântuitorul Iisus este Cel care ne învață ce este fericirea adevărată, cine sunt cei fericiți realmente, și cum se poate dobândi această stare, sfidând orice definiție și comun al fericirii.

Ca să aflăm care sunt oamenii pe care Dumnezeu îi fericește și îi umple de fericire, trebuie să deschidem Sfânta Scriptură, la Evanghelia lui Matei, capitolul 5, la Predica de pe Munte.

Când a văzut Iisus mulțimile, a urcat pe munte și a șezut jos. Și deschizându-Și gura, îi învăța zicând:

Bucuria smereniei

– „Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția Cerurilor”.

Sărac cu duhul nu înseamnă prost sau naiv. Hristos se referă aici la cei smeriți, cu inima bună, care nu fac din viața lor o competiție sau o scenă, ci trăiesc simplu, în nădejdea vieții veșnice. Dumnezeu îi fericește pe aceștia și le răsplătește în taina inimii lor, dându-le o stare de bucurie și pace specifică raiului.

Bucuria suferinței cu răbdare

– „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”

Aici Mântuitorul îi pomenește pe toți cei care în viața aceasta suferă și îndură necazuri cu răbdare, fără să cârtească, așteptând răsplata lor. De aici înțelegem că fericirea este un lucru ceresc, pe care trebuie să îl câștigăm prin multe încercări, încă de aici, de pe pământ.

Bucuria pe care o dă inimii blândețea

– „Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.”

Aceștia sunt cei care nu se iuțesc la mânie, ci petrec în dragoste și înțelegere, în răbdare și blândețea cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Blândețea este ca un balsam pe care omul blând și iubitor de oameni îl așează în sufletul sau pe rana celui de aproape, printr-un cuvânt bun sau cald, printr-o mângâiere sau prin ajutorul oferit celui suferind. Fericirea celui care face bine nu poate fi descrisă în cuvinte, căci ea este un dar pe care Dumnezeu îl dăruiește celui care îi urmează exemplul bunătății.

Bucuria tainică a celor nedreptățiți

– „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.”

Aceștia sunt cei care îndură aici multe nedreptăți, cu credința că numai unul este judecătorul: Dumnezeu din ceruri. Dreptatea omenească este strâmbă. Ea voiește să se răzbune, să plătească ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Însă dreptatea lui Dumnezeu este cea care are ultimul cuvânt. Ori de câte ori ne nedreptățește cineva, să ne întristăm pentru că aceia nu cunosc pe Dumnezeu, și să ieșim în întâmpinarea răului cu mila și binele.

Bucuria celui milostiv

– „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.”

Hristos ne-a învățat să nu ne întoarcem fața de la omul sărac care cere de la noi. Inima celui care dă se umple de bucurie duhovnicească, pentru că în ea intră să cineze Însuși Dumnezeu. Și avem încredințarea că așa cum noi am fost milostivi cu cei de aproape, la fel de milostiv sau nemilostiv va fi și Dumnezeu cu noi când îi vom cere ceva.

Bucuria celui curat cu inima

– „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

Fericit este acela care a lepădat toate gândurile rele, de judecare sau de osândire a aproapelui. Fericit este acela care se străduiește să-și curățească haina sufletului prin spovedanie deasă și prin rugăciune, pentru a-L putea simți și vedea pe Dumnezeu lucrând în viața lui. Dacă nu vom deveni precum copiii – curați, sinceri, fără de viclenie, nu vom intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Bucuria iubitorului de pace

– „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.”

Acolo unde doi se ceartă, fii tu cel care aduci un cuvânt sau un gest de împăcare. Acest comportament vădește obârșia ta divină. Pentru a te putea numi fiu al lui Dumnezeu, trebuie să iubești pacea și înțelegerea dintre oameni și să cauți să o aduci acolo unde viețuiești. Copiii lui Dumnezeu nu sunt războinici, nici iubitori de gâlceavă, ci sunt făcători de pace.

Bucuria celui care poartă crucea lui Hristos

– „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți veți fi, când vă vor ocărî pe voi, și vă vor prigoni, și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.”

“Dacă pe Mine m-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni”, zice Hristos. Bucuria vine prin cruce. Așa cum El, Dumnezeu fiind, a suferit ocară, batjocură și moarte din pricina învățăturii Sale celei noi, la fel și toți cei care vor dori să urmeze Lui vor fi urâți de toată lumea.

” Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în Ceruri!”