Viața creștină este viața care ne poartă pe noi spre destinele noastre veșnice, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, și ea este așa cum a hărăzit-o Dumnezeu pentru fiecare suflet în parte. Fără această viață veșnică, omul aici jos este și rămâne o ființă inutilă, declasată și fără rost. Fie că este el un om ilustru, un cuceritor faimos, un om puternic, un om genial sau bogat, dacă nu trăiește o viață creștină, pașii lui îl duc doar până la mormânt, și de aici la ispășirea veșnică.
Imaginea vieții noastre este și se aseamănă cu itinerarul poporului evreu, care a fost rând pe rând captiv și nefericit în robia egiptenilor, după care Dumnezeu l-a făcut liber și triumfător, dându-i spre moștenire Țara Sfântă. Aceasta este toată viața noastră creștină și toată strădania noastră: a ieși din robia patimilor noastre, a ne pocăi și a dobândi iertare, până când sufletul nostru răzvrătit învață prin experiență să nu mai iasă din porunca Domnului, ci să și-L facă aliat, liman de scăpare și mântuitor.
A părăsi păcatul și a intra pe calea virtuților, a ieși din viața trupească și a intra în viața spirituală, a sufletului, acesta este traseul greu de parcurs al omului creștin. Destinul prezent și viitor al nostru este acesta: a ieși din sfera lucrurilor pământești, stricăcioase, pentru a putea intra în bunurile de neschimbat pe care ni le-a pregătit Dumnezeu în marea sa milostivire.
Exodul, sau ieșirea din rău înseamnă slobozirea de sub robia păcatului. Această sclavie la poporul evreu se referea la a fi osândit la muncă fără câștig, fără cinste și fără nădejde de scăpare. Acești nefericiți evrei, care erau curbați în toate zilele peste pământul pe care-l înmuiau cu sudoarea și cu lacrimile lor de către persecutorii lor nu sunt diferiți de noi, care ne lăsăm de bunăvoie încovoiați de păcate și de patimi. Viața noastră, în care alergăm de ici acolo, căutând și adunând, este plină de osteneli care își au sfârșitul în praf și pulbere. Viața noastră este astfel una sterilă, care nu aduce rod vrednic de viața veșnică. Lumea, păcatul, diavolul, aceștia sunt persecutorii noștri nemiloși care ne ține captivi.
Eliberarea noastră este mântuirea pe care Dumnezeu a trimis-o prin Fiul Său, prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a coborât din slava cerească a Prea Sfintei Treimi, a luat chip de rob, om făcându-se asemenea nouă pentru a ne putea atinge și arăta iubirea cea milostivă. El s-a făcut om, dar fără de păcat, pentru a lua asupra Lui toate păcatele noastre și a le spăla prin scumpul Său sânge. Hristos se aproprie maxim de omenirea sclavă și nefericită, vine și îi vorbește, o învață, îi arată calea Adevărului și a vieții celei veșnice și o ajută să își lucreze propria eliberare.
Lumea care a trăit în întunericul răutății, este acum luminată de dragostea lui Dumnezeu, care vine să ne învețe binele, mila și dragostea. Noi cei care am fost educați de viața actuală să răsplătim cu rău celor ce ne urăsc și să ne purtăm urât cu cei care ne rănesc, primim o învățătură nouă: iubirea de aproapele și de vrăjmași. Și aceasta pentru a ne numi fiii lui Dumnezeu, care face să răsară soarele și peste cei buni, și peste cei răi și nemulțumitori.
A ieși dintr-o viață plină de păcat, de indiferență, de ură și de necredință, este primul act al vieții creștine. Al doilea, de nelipsit, este a intra în practica binelui. Cele ce voiți să vă facă vouă oamenii, acelea să le faceți voi lor, spune Mântuitorul Hristos. Și ce voim noi să ne facă oamenii? Voim să ne iubească, să ne înțeleagă, să ne rabde, se ne ierte când greșim, să ne asculte, să ne mângâie și să ne ofere sprijinul lor, necondiționat.
multumesc