Medicii ar trebui să prescrie și rugăciunea ca medicament pacienților lor – Valeriu Popa
Aportul rugăciunii în vindecarea bolilor este recunoscut chiar și la nivel științific.
Valeriu Popa scria în una din cărțile sale că medicii ar trebui să prescrie și rugăciunea ca medicament pacienților lor.

Medicii ar trebui să prescrie rugăciunea ca medicament pacienților lor
„Procesul de vindecare a bolilor însoțit de rugăciuni este mult mai rapid”
Studiile au demonstrat că bolnavii care se roagă au o evoluție mai bună a bolii. „Bolnavii care se roagă se vindecă mult mai repede decât cei care nu o fac”.
Rugăciunea produce efecte atât în plan spiritual și psihic, cât și în plan fizic. „Rugăciunea relaxează corpul și instalează starea de pace interioară, ceea ce duce la îmbunătățirea funcționării organelor”.
Pacienții credincioși și practicanți au o stare psihică și spirituală mai bună. Sunt mai optimiști și luptă mai ușor cu boala.
Atât rugăciunea bolnavului în sine contează, cât și rugăciunile celor din jur – rude, prieteni, cunoscuți. „Rugăciunile făcute în grup au efect nu numai asupra celor care se roagă, ci și asupra celor pentru care membrii respectivului grup se roagă”.
Există biserici care înființează grupuri de rugăciune pentru însănătoșirea enoriașilor dintr-o anumită comunitate. Rugăciunea are putere mai mare când este făcută de mai mulți oameni odată.
„Prin puterea rugăciunii, mulți s-au vindecat de boli cumplie; alții au descoperit imensa ei forță, tămăduindu-și rănile sufletești”.
Vindecarea are șanse și mai mari când se roagă inclusiv doctorii sau chirurgii. Din păcate, mulți medici nu au credință în Dumnezeu. „Medicii ar trebui să prescrie și rugăciuni pacienților lor! Numai că foarte mulți dintre ei sunt agnostici”.
Fiecare om ar trebui să conștientizeze că toate lucrurile din viața noastră sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptul că ne-am născut pe lume din nenumărate posibilități, este o mărturie că Dumnezeu există.
„Avem nevoie de Dumnezeu așa cum avem nevoie de aer, de apă și hrană. forța care există în noi, nu este a noastră, ci ne este dăruită de Dumnezeu”.
Rugăciunea ar trebui nu doar să facă parte din viața noastră, ci să se afle la temelia ei. „Doamne, fii Tu Cel care lucrează prin mine!” – așa ar trebui să ne rugăm. Să ne întâlnim cu Dumnezeu. Să trăim în Dumnezeu pe toate planurile”.
Pentru ca rugăciunea să ajungă la Dumnezeu, ea trebuie să îndeplinească anumite condiții. Una din ele este credința puternică. „Cei care au credință măcar cât un bob de muștar pot dobândi orice prin rugăciune”.
Rugăciunile noastre nu trebuie să fie ca ale unui cerșetor, ci ca a unui fiu, care își iubește mult Părintele și crede că îi va da cele de trebuință. „Rugăciunile către Dumnezeu trebuie să le facem cu toată intensitatea și plini de iubire”.
În rugăciune, trebuie să avem așadar credință și iubire. „O credință fermă și iubirea sinceră sunt elementele cele mai importante ale rugăciunii”.
Citește și –
Sursă articol: Sanda Ștefan, Dumnezeu, iubire, credință, rugăciune, Arta vindecării învățată de la Valeriu Popa, Editura Dharana, București, 2012, pp. 26-27