Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, pentru primirea darului lui Dumnezeu

Sfântul Efrem Sirul, prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 28 ianuarie, a fost unul din cei mai vestiți poeți și imnografi ai veacurilor creștine.

Rugăciunile și plânsurile sale către Dumnezeu înmoaie până și inimile cele mai reci și împietrite, aducându-le la dorul cunoștinței de Dumnezeu.

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, pentru primirea darului lui Dumnezeu

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, pentru primirea darului lui Dumnezeu: Doxologia

Cine a fost Sfântul Efrem Sirul

Sfântul Efrem a trăit în secolul al 3-lea d.Hr., în cetatea Nisibe (Mesopotamia) din Orient. Din tinerețile sale iubea credința creștină, drept care a fost alungat de acasă de tatăl său, care era preot idolesc.

Sfântul Episcop Iacob l-a luat în primire și l-a învățat virtuțile creștine și meditarea la cuvântul lui Dumnezeu.

Pe măsură ce se deprindea cu învățarea Sfintei Scripturi, inima lui ardea de dragostea lui Dumnezeu. Ajunsese la o stare a sufletului în care toate bucurile pământești le trecerea cu vederea, dorind numai bucuria cerească.

Cumpără cartea

Sf. Efrem Sirul - cuvinte si invataturi

Sf. Efrem Sirul – cuvinte si invataturi

Viețuirea lui era sfântă și curată, atât cea după trup, cât și cea după suflet. Se silea să-și stăpânească toate mișcările lăuntrice și să alunge orice gând urât.

Când s-a apropiat de asfințitul vieții sale pământești, a spus că nu a vorbit de rău pe nimeni niciodată și nici nu a îngăduit vreunui cuvânt să-i iasă din gură fără sens sau rost.

Sfântul Efrem Sirul s-a retras în pustiu pe când avea numai 20 de ani. Iubea liniștea și vorbirea intimă cu Dumnezeu. A trăit în mare asceză. S-a luptat cu somnul și cu foamea ca și cu niște fiare, îmbrăcându-se totodată cu smerenia lui Hristos.

Dumnezeu i-a dat darul plânsului neîncetat. Vărsa lacrimi pentru propriile păcate, dar și pentru păcatele oamenilor.  Pentru aceea a fost numărat între dascălii pocăinței.

Plânsul lui se prefăcea într-un plâns de bucurie când cugeta la frumusețile și minunile creației divine. Din lacrimi se ivea rugăciunea, iar din rugăciune se năștea cuvântul și propovăduirea, care era la rândul ei împletită cu lacrimi.

Cumpără cartea

Rugaciuni diverse. Plansurile de seara. Rugaciuni inchinate Maicii Domnului

Plansurile de seara. Rugaciuni inchinate Maicii Domnului

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, pentru primirea darului lui Dumnezeu

¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ 

Slavă și mare cuviință Unuia Bunului și Iubitorului de oameni Dumnezeu, Cel ce ne dă nouă Împărăția Sa prin darul Său! Vindecă-mă, Doamne, și mă voi vindeca, Cel Unul înțelept și milostiv!

Rog bunătatea Ta, vindecă rănile sufletului meu și luminează ochii minții mele și de vreme ce s-a împuțit mintea mea, sarea darului Tău să o îndulcească!

Și ce voi zice Ție? O, mai înainte Cunoscătorule, Cel ce cerci inimile și rărunchii, Tu singur știi cum însetează sufletul meu ca un pământ fără de apă și Te dorește pe Tine inima mea, că pe cel ce Te iubește pe Tine, de-a pururea darul Tăău îl satură.

Și precum întotdeauna m-ai auzit pe mine, să nu treci nici acum cu vederea rugăciunea mea, căci ca o robită este mintea mea, pe Tine, singur, Mântuitorul adevărului, căutându-Te.

Deci, trimite darul Tău, ca venind, să-mi sature foamea și să-mi adape setea! Că de Tine, Lumina adevărului și Dătătorul mântuirii, doresc și însetez. Deci, dă-mi mie cererile mele și revarsă în inima mea o picătură a dragostei Tale, ca să se aprindă ca o văpaie în inima mea și să mistuiască mărăcinii și spinii ei, gândurile cele rele.

Deși eu m-am lepădat și mă lepăd, ca cel ce sunt din țărână, fiu al celui de țărână, Tu, Cel ce ai umplut vedrele de binecuvântarea Ta, potolește setea mea din darul Tău! Și Cel ce ai săturat cinci mii de bărbați din cele cinci pâini, satură-mi foamea mea din binecuvântarea cea nemăsurată a bunătății Tale!

Iubitorule de oameni, Bunule, dacă peste buruieni și peste flori și peste tot felul de verdețuri ale pământului se varsă cu îndestulare darul Tău, cu cât mai mult se vor dărui cererile robului Tău, cel ce se roagă Ție!

Cel ce ai primit cei doi bănișori și ai lăudat voia văduvei, primește rugăciunea mea, a robului Tău, și înmulțește rugăciunea mea și împlinește-mi cererile mele, ca să mă fac lăcaș sfânt al darului Tău și să locuiască în mine.

Și el să mă învețe pe mine cum să-i plac Lui, ca să răsune în alăuta mea cânt de umilință și de veselie și să strângă mintea mea ca un frâu, ca nu rătăcindu-mă, să greșesc Ție și lepădat să fiu din lumina aceea!

Auzi-mă pe mine, Doamne, auzi-mă, și-mi dă ca să mă închid în Împărăția Ta. Să mă adun, eu, cel rătăcit și să mă curățesc, eu, cel necurat, să mă înțelepțesc eu, cel fără de minte și să mă fac de bună treabă, eu, cel netrebnic.

Iată, cum ploaia hrănește semințele și pomii se încununează de flori pestrițe, la fel și roua darului Tău să lumineze mintea mea și să o împodobească pe ea cu florile umilinței și ale smeritei cugetări, ale dragostei și ale răbdării.

Rugăciunea mea este neputincioasă și fărădelegile mele sunt multe și mari, păcatele mele mă necăjesc pe mine și neputințele mele mă silesc pe mine. Dar să le biruiască pe ele darul Tău, Doamne!

Cel ce ai deschis ochii orbului, deschide ochii minții mele, ca totdeauna să privesc la frumusețea Ta. Cel ce ai deschis gura dobitocului, deschide-mi gura mea spre slava și lauda darului Tău.

Cel ce ai pus mării hotar cu cuvântul poruncii Tale, pune hotar și inimii mele, prin darul Tău, ca să nu se abată în dreapta sau în stânga de la frumusețea Ta.

Cel ce ai dat apă în pustie poporului celui neascultător și împotrivă grăitor, dă-mi umilință și ochilor mei lacrimi, ca să plâng toată ziua cu smerită cugetare și cu dragoste și cu inimă curată!

Să se apropie rugăciunea mea către Tine, Doamne, și să-mi dăruieștei din sămânța cea sfântă a Ta, ca să-ți mărturisesc și să zic: Slavă Celui ce mi-a dat, ca Lui să-I aduc și să mă închin, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în veci”.

Citește și – Rugăciunea este pricină de alinare, rădăcină de nenumărate bunătăți și putere nebiruită – Sfântul Efrem Sirul

Surse articol:

1. Doxologia, Rugăciune a Sfântului Efrem Sirul: https://doxologia.ro/rugaciune-sfantului-efrem-sirul
2. Calendar Ortodox, Sinaxar 28 ianuarie: https://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie28.htm

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.