Părintele Iustin Pârvu: Noi nu ne-am sprijinit niciodată pe puterile Americii sau Rusiei, ci numai în Acoperământul Maicii Domnului
Țara noastră nu s-a bizuit niciodată pe nimeni. Nu am purtat războaie de cucerire, ci am intrat în luptă numai pentru a ne apăra teritoriile, resursele și credința.
De câte ori am așteptat ajutor din afară, acesta nu a venit. Părintele Iustin Pârvu spunea într-un interviu că poporul român nu a avut niciodată sprijin extern, oricât am sperat și l-am dorit.

Parintele Iustin Parvu: Pelerinaje turism
Duhovnicul de la Petu Vodă face însă o remarcă și mai îndrăzneață, spunând că pe noi nu ne-au sprijinit puterile omenești, ci cele cerești.
„Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei și în nicio putere din lumea aceasta, decât numai în acoperământul Maicii Domnului și sub oblăduirea puterilor cerești”.
La noi s-au împlinit parcă acele cuvinte din psalmi: „Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire” (Ps. 145, 3).
Ajutorul pe care l-am primit nu a fost unul omenesc, ci unul divin. Singurul care ne-a ocrotit și ne-a întărit a fost Dumnezeu cu Preacurata Lui Maică și cu sfinții.
Astfel se explică dăinuirea noastră într-un loc atât de primejdios și rezistența noastră în fața tuturor cotropitorilor.
„După experiența pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna calea de mijloc a credinței și pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc. Și nu am avut străini de partea noastră”.
Străinii ne-au făcut promisiuni, dar nu le-au împlinit. Din contră, „au uneltit împotriva noastră cât s-a putut, ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putință”.
Dumnezeu ne-a dăruit voievoizi și domnitori viteji, dar și temători de Dumnezeu. Eu nu s-au încrezut numai în puterile lor, ci și în Dumnezeu.
„Aici s-au izbit toate forțele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaților răsăriteni. Iar aici, în ‘44, am fost martor ocular cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta și Malta. Rușii nu intrau la noi în țară dacă nu era trădarea”.
Trădarea și vânzarea sunt de când lumea și datorită lor, iar nu atât forțelor armate, s-au putut face mari cuceriri în lume.
„Eu am crezut dintotdeauna că în apărararea noastră vin mai puțin armele decât orice alte posibilități”.
Acesta este avantajul popoarelor ortodoxe: și sprijinul și ocrotirea lui Dumnezeu. Asta s-a văzut în istorie încă din perioada Vechiului Testament, când Dumnezeu îi dădea izbânzi uimitoare poporului ales.
„Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului, care ne ocârmuiește, ne pune în lumina și mărturisirea adevărului”.
Atâta timp cât ne vom păstra credința și vom trăi creștinește, împlinind poruncile lui Dumnezeu, nu vom fi lăsați fără ajutor și ocrotire.
„Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate și prestigiu. Așa că, străjuiți bine! neamul acesta nu și-a pierdut încă seva”.
Nu ne este de niciun folos să ne aliem cu străinii, care nu ne-au vrut niciodată binele.
„Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe”.
Nici Ștefan cel Mare, nici Mihai Viteazul, nici Constantin Vodă Brâncoveanul nu s-au aliat cu dușmanii credinței creștine, precum turcii. Au preferat mai bine să moară decât să se lepede de Hristos, să-și vândă credința și neamul.
Această tărie a credinței și aceste virtuți creștine nu îi mai caracterizează pe conducătorii de azi, poate nici pe noi toți, ca popor. Părintele Iustin era convins că una din marile mize ale războaielor este distrugerea credinței ortodoxe.
„Acum totul este dirijat din umbră și se urmăește de fapt un război împotriva statelor ortodoxe. Înainte veneau directive de la Moscova, acum vin de la Europa centrală”.
Ce ne livrează nouă Europa, se întreba retoric părintele Iustin: sărăcie, globalizare.
„Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei. Europa pentru noi este moartea noastră și spirituală și materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism”.
Unii cred cu tărie în Europa și în valorile ei. Sunt convinși că ea servește intereselor popoarelor și sprijină democrația. Arhimandritul Iustin Pârvu era însă de altă părere, ca și alți mari duhovnici și părinți îmbunătățiți.
„Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată. Este același mare lagăr sovietic al Moscovei, decât cu altă șapcă. Iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului”.
Potrivit părintelui Iustin, România nu are nevoie de UE, care în realitate se vrea a fi o nouă Uniune Sovietică.
„Aceste uniuni doresc o globalizare a statelor, ce ascund un plan dictatorial, de a se ajunge la banca unică, la moneda unică, pentru a îngrădi cetățeanul, pentru a centraliza puterea spre instaurarea noii ere”.
Citește și – Românii continuă să îi voteze pe comuniști fără să își dea seama – Părintele Iustin Pârvu
Sursă articol: Ortodox Info, Profeția Părintelui Iustin Pârvu: https://ortodoxinfo.ro/2022/01/27/profetia-parintelui-justin-parvu-despre-soarta-romaniei-in-razboiul-dintre-rusia-si-occident-dumnezeu-va-ingadui-sa-fim-saraciti-sa-fim-dati-pe-mana-altor-popoare/