Cercetează-ți zilnic gândurile și Dumnezeu nu va mai trebui să te cerceteze când te vei arăta înaintea Lui

Oamenii se ocupă cu diverse domenii de cercetare. Vor să zboare în spațiu ca să vadă ce planete sunt. Sondează pământul după minerituri și bogății.

Este bine să le facem pe acestea, însă mai de folos este să ne cercetăm pe noi înșine. Acolo se află cea mai mare comoară, mărgaritarul ascuns: Împărăția cerurilor.

Cerceteaza-ti singur gandurile si Dumnezeu nu te va mai cerceta la Judecara

Cerceteaza-ti singur gandurile si Dumnezeu nu te va mai cerceta la Judecara

Lumea noastră modernă este foarte preocupată de explorarea spațiului cosmic. Dar noi, creștinii, ar trebui să fim și mai preocupați de explorarea spațiului lăuntric al minții și al inimii”.

Înlăuntrul nostru se află scânteia care poate naște războaie, sau adierea Duhulul Sfânt, care poate aduce pacea. În sufletul nostru se nasc ura și iubirea, păcatul și nădejdea de mântuire.

Mântuitorul ne-a spus că lăuntrul nostru este locul în care se află Împărăția Cerurilor. Iar Sfântul Isaac Sirul spune că scara care suie către această mare și adâncă împărăție este tot în noi, anume în mintea și în inima noastră.

Singura cale de a urca pe această scară este calea trezviei, adică atenția la gândurile care intră și ies din minte.

Cumpără cartea

In lupta cu gandurile

In lupta cu gandurile

Pentru a păzi mintea în trezvire trebuie să veghem necontenit, așezând o strajă la poarta minții. Păcatul este o boală a minții și a inimii, care amenință să distrugă și trupul.

Înțeleptul Solomon ne îndeamnă în acest sens: „Păzește-și inima mai mult decât orice, căci din ea țâșnește viața”.

Orice faptă rea sau bună se înfiripă mai întâi în minte. Dacă este acceptată, ea ajunge în inimă și apoi cuprinde și voința. Trupul nu face altceva decât să pună în lucrare cele hotărâte mental.

Sfântul Grigorie Palama spune că ar trebui să ne cercetăm pe noi înșine în fiecare zi. Această lucrare a trezviei este ostenitoare, dar bogată în roade de mult preț.

Cumpără cartea

Toate sunt ganduri

Toate sunt ganduri

El spune chiar că dacă ne-am cerceta zilnic gândurile și ne-am păzi inima, nu am mai fi cercetați de Dumnezeu în ziua Judecății. Căci din inimă ies cele rele: adulterele, uciderile, furtișagurile, vicleniile.

Nu lăsați nevegheată nicio parte a sufletului sau a trupului vostru. În acest fel veți stăpâni duhurile rele care dau năvală și vă veți putea arăta cu îndrăzneală Celui „caae cearcă inimile și rărunchii. Iar El nu te va mai cerceta atunci, căci te-ai cercetat deja tu pe tine însuți”.

Sfântul Apostol Pavel spune același lucru în Epistola sa către Corinteni, arătând importanța judecării de sine mai înainte de Judecata finală: „Căci de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați”.

Atunci când veghezi asupra ta, vezi mai ușor ce fel sunt gândurile și dorințele care cuprind mintea și inima. Sfinții Părinți întrebau gândurile înainte să le lase să intre în minte.

Evagrie Ponticul spunea: „Fii portarul inimii tale și nu lăsa să intre niciun gând fără a-l cerceta: Întreabă fiecare gând în parte: „Ești de partea noastră sau de partea ddușmanilor noștri?” Iar dacă este unul dintre ai noștri, el te va umple de liniște”.

Părinții din vechime se cercetau pe sine clipă de clipă și făceau o necontenită curățare a lăuntrului lor:

Vrăjmașul nu încetează niciodată să atunce cu tot ce găsește spre casa ta, vărsând tot flul de necurății asupra ei. Lucrarea ta este să nu uiți niciodată să le arunci înapoi afară. Dacă nu faci asta, casa se va umple de tot felul de necurății și nu vei mai putea intra în ea. Tot ce aruncă el, tu trebuie încet-încet să arunci înapoi și astfel, prin harul lui Hristos, casa ta va rămâne curată”.

Nimeni nu poate scăpa de atacul diavolului prin gânduri. Lucrarea noastră este să nu permitem pătrunderea lor în inimă, iar dacă au intrat, să le aruncăm afară.

Cumpără cartea

Cum sa ne aflam odihna de la ganduri

Cum sa ne aflam odihna de la ganduri

Sfântul Ioan Casian spune că gândurile rele trebuie omorâte cât sunt încă în fașă: „Trebuie să le azvârlim la pământ și să le zdrobim de stâncă, adică se Hristos”.

Dacă însă ne vom învoi cu gândurile păcătoase, „ele vor deveni mai puternice și nu le vom mai putea învinge decât cu multă muncă și durere”.

Toate bătăliile împotriva păcatului se biruiesc sau se pierd în minte, la nivelul gândurilor. Fără un bun cârmaci nu putem ajunge la liman singur. Iar cârmaciul nostru este „gândul lui Hristos”, pe care îl primim la Botez.

Mintea (nous) noastră este „ochiul sufletului”. Mântuitorul ne spune că dacă ochiul nostru va fi curat, tot trupul nostru va fi luminat. Iar dacă ochiul este rău, tot trupul va fi întunecat.

Acest ochi interior ar sufletului poate să controleze și să vegheze asupra gândurilor prin trezvie și rugăciune.

Autoanaliza zilnică, împreună cu pocăința și spovedania constituie cea mai bună pregătire pe care o putem face pentru a doua venire a lui Iisus, atunci când El va veni să judece lumea”.

Un alt mod de a ne păzi mintea curată este citirea Sfintei Scripturi.

Citește și – Înlocuiți gândurile obișnuite cu rugăciuni scurte – așa se învață rugăciunea neîncetată

Sursă articol: Anthony M. Coniaris, Gândurile, Practica Filocalică, Editura Paralela 45, pp. 19-21

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.