Ce spunea Părintele Arsenie Boca despre reîncarnare

Reîncarnarea este o teorie filosofică sau religioasă în care cred chiar și unii creștini. Inclusiv Părintele Arsenie Boca ar fi fost acuzat de această credință.

Există o predică  în care atinge acest subiect, însă unii au scos cuvintele sale din context și susțin că părintele Arsenie Boca era de acord cu teza reîncarnării.

Ce spunea Parintele Arsenie Boca despre reincarnare

Ce spunea Parintele Arsenie Boca despre reincarnare

Predica a fost rostită în anul 1949, pe când era duhovnic la Mănăstirea Prislop. Se numește „Taina lui Ilie și Ioan” și a fost inclusă în cartea „Cuvinte Vii„. Părintele Arsenie se arată vădit împotriva acestei doctrine, pe care o consideră falsă.

  Cumpără cartea  

Cuvinte vii

Cuvinte vii

Controversa din predica părintelui Arsenie a apărut de la cuvintele Mântuitorului, care spune că „Ilie într-adevăr va veni și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit” (Matei 17, 11-12).

Fiul lui Zaharia știm că a fost Ioan Botezătorul. Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie? „Cu duhul și cu puterea lui Ilie” n-ar putea merge și altcineva, de pildă Ioan? A fost un singur suflet, o dată în Ilie, a doua oară în Ioan? Ar fi prin urmare vieți succesive? Astea-s întrebările și misterul”.

Apoi Părintele Arsenie se chestionează o posibilă re-încanare a îngerilor, întrebându-se dacă Ioan a fost înger și nu om, și dacă Ilie a fost transformat în înger în Rai.

Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământești, ori de câte ori sunt trimiși? Reîncarnarea lor nu mai e propriu-zis doctrina indiană a reîncarnării”.

  Cumpără cartea  

Fiti voi insiva sfinti in toata petrecerea vietii

Fiti voi insiva sfinti in toata petrecerea vietii

În teoria indiană, reîncarnarea ajută la purificarea unui suflet în decursul a mai multe vieți diferite.

Oamenii, forțați de karma, trebuie să se renască în vieți succesive, să-și ispășească, fără să știe, vinovății din viețile trecute, până când, învățând să se dezlipească de dorința vieții, nu mai contractă legături care să-i reclame, prin karma, la ispășiri”.

Părintele Arsenie vedea în karma o teorie a mântuirii automate, așa cum o înțelegeau indienii. „E o teorie a mântuirii, dar nu e mântuirea”.

Dacă la începutul predicii ridică anume semne de întrebare cu privire la posibilitatea reîntrupării lui Ilie în Ioan, la final ajunge să o desființeze, arătându-i lipsurile, mai ales cele care privesc temeiurilor creștine.

Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea era automată. Însăși venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost”.

  Cumpără cartea  

Scrieri inedite

Scrieri inedite

Mântuirea pe care ne-a adus-o Mântuitorul nu presupune nașteri repetate în trup, ci o naștere din nou „din duh”, adică prin Botezul în numele Sfintei Treimi.

Fiindcă a venit Iisus și a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea automată” – nu mai are nicio bază în Revelație”.

Părintele Arsenie aduce ca argument și cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice că „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27).

Deci nu e rânduit să fie vieți succesive întrerupte de moarte. Cu Ilie încă nu s-a terminat. El e prevăzut, ca Ilie, înaintemergător, dar al zilei celei înfricoșate a Domnului, pe la coptul neghinei pământului: „Iată Eu vă trimit pe Ilie prorocul înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și înfricoșată” (Matei 3, 23).

Acest articol este menit să demonteze acuzațiile care i se aduc în mod nedrept Părintelui Arsenie Boca pentru credința în reîncarnare, și o lămurire a perspectivei creștine ortodoxe asupra mântuirii.

Citește șiNu stați nespovediți! Cum spovedea Părintele Arsenie Boca și ce învățături avem de la el

Sursă articol: Părintele Arsenie Boca, Taina lui Ilie și Ioan, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 271-273

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.