Să aveți Psaltirea ca pe un cozonac bun – Sfântul Ilie Cleopa
Părintele Ilie Cleopa, la fel ca și Moș Gheorghe și cu siguranță alți mari nevoitori, știa Psaltirea pe de rost. De atât de multe ori a citit-o încât era capabil să o rostească pe dinafară.
Părintele Ioanichei Bălan a relatat că odată, când părintele Cleopa a mers cu trei frați ai săi până la Cernăuți, s-au depărtat ca la 10-15 pași unul de altul, pentru a se putea ruga. Făceau fie rugăciunea inimii, fie Psaltirea lui David, pe de rost.
Ajungând într-un sat din Dorohoi, o femeie credincioasă i-a îndrumat spre o casă la marginea satului, unde ar putea să doarmă peste noapte. I-a avertizat însă că acea casă este bântuită de diavoli, din pricina unor vrăjitoare.
După ce au mâncat, s-au culcat din pricina oboselii de pe drum. La scurt timp, duhurile rele au început să facă zgomot și s-au trezit.
Ca niște adevărați nevoitori, au scos Psaltirea, au aprins lumânări și au început a citi psalmi toți trei. Diavolii au început să strige și să țipe, iar după câteva ore au fugit din locul acela. Iată cât de mare este puterea Psaltirii.
Stăpâna casei s-a mirat că au putut să doarmă și i-a întrebat dacă nu au fost deranjați. Frații i-au povestit toate cele întâmplate și au sfătuit-o să se apere împotriva duhurilor rele din casă cu ajutorul psaltirii. Au îndemnat-o să țină postă, să se spovedească, să citească din Psaltire dimineața, seara și la miezul nopții și să cheme preotul pentru a face aghiasmă.
La întoarcerea lor din Cernăuți, au aflat de la acea femeie că de când s-au rugat ei cu psaltirea, casa nu a mai fost bântuită de duhurile necurate.
Părintele Cleopa numea Psaltirea o mâncare care îndulcește sufletul.
„Să aveți Psaltirea ca pe un cozonac bun. Când ți-e foame, mai tai o felie, mai mănânci. Mai faci treabă, apoi mai citești o catismă, două-trei, cât poți, dar cu binecuvântarea duhovnicului”.
După citirea Psaltirii, Părintele Cleopa recomanda să se facă și Paraclisul Maicii Domnului.
Cineva l-a întrebat o dată cum ar trebui să citească din Psaltire, cu ce gând. Părintele Cleopa i-a răspuns simplu și smerit: „Să te gândești că ești păcătos”.
Mai zicea părintele că nu nevoințele sau faptele exterioare ale ascezei ne mântuiesc, ci smerita cugetare. Unui frate care i-a destăinut că nu simte râvnă, părintele i-a zis:
„N-ai? Smerește-te! Nimeni nu s-a mântuit că a postit, sau că a făcut altă nevoință. Ci spune: „Smeritu-m-am și m-am mântuit”.
Surse articol:
1. Ortodoxia, Să aveți psaltirea ca pe un cozonac bun: https://ortodoxia.ro/post/parintele-ilie-cleopa-sa-aveti-psaltirea-ca-pe-un-cozonac-bun
2. Ortodoxia,Părintele Cleopa te învață ce să zici când citești la Psaltire: https://ortodoxia.me/arintele-cleopa-te-invata-ce-sa-zici-cand-citesti-la-psaltire-si-pe-cine-sa-ai-in-gand-asa-sa-te-gandesti/
3. Ortodox.md: Părintele Ilie – Puterea Psaltirii: https://ortodox.md/parintele-ilie-cleopa-puterea-psaltirii/