Un înger în trup – Părintele Serafim Popescu, canonizat în 2025

Pe lista celor 15 români canonizați în 2025 de Biserica Ortodoxă Română se află și nume de cuvioși părinți pe care puțini îi cunosc.

Părintele Serafim Popescu este unul din ei. A fost duhovnic la Mănăstirea Sâmbăta și bun prieten al Părintelui Arsenie Boca.

In inger intre oameni - Părintele Serafim Popescu

In inger intre oameni – Părintele Serafim Popescu

Arsenie era mintea, iar Serafim inima

Dacă Părintele Arsenie Boca era considerat „biciul” lui Dumnezeu, datorită asprimii sale duhovnicești, Părintele Serafim Popescu era perceput ca pâinea lui Dumnezeu, grație bunătății sale sufletești.

Ei sunt cei doi călugări care au redeschis Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus după ce generalul Bucov a dărâmat-o.

Mitropolitul Nicolae Bălan își pusese nădejdea în acești doi părinți, nădejde care a fost mult depășită prin lucrarea lor duhovnicească măreață.

Părintele Arsenie era considerat „mintea”, iar Părintele Serafim, „inima” mănăstirii de la Sâmbăta. Amândoi făceau spovedanii, slujbe și predici care atrăgea mulțime de oameni.

Părintele Serafim a devenit stareț al Mănăstirii Sâmbăta în anul 1944 a devenit, postură în care va rămâne până în 1954.

 Cumpără cartea 

Buchet de amintiri despre Parintele Serafim Popescu

Amintiri despre Parintele Serafim Popescu

„Spuneți, copilașii mei, cu ce să vă ajut?”

Despre Părintele Serafim se zice că era blând, delicat, dornic să ajute mereu. Îi încuraja pe toți, le oferea din preaplinul iubirii sale. Iată ce mărturie dă despre el părintele Ghelasie Țepeș:

Dacă am cunoscut un om bun pe lumea asta, era Părintele Serafim. Când venea cineva în mănăstire, îl lua în brațe, îl pupa, îl îmbrățișa. Eu când îl vedeam credeam că-i cineva din neamul lui, că-i vreun nepot”.

Staretul Serafim popescu

Staretul Serafim Popescu: Ziarul Lumina

Oamenii veneau la mănăstire cu necazuri mari, iar când părintele îi îmbrățișa, le ridica povara de pe suflet: „Așa mă bucur că vă văd! Spuneți, copilașii mei, cu ce să vă ajut?”, așa vorbea Părintele.

Un om odihnitor de oameni

Părintele Ghelasie Țepeș relatează o întâmplare. Părintele Teofil Părăian a certat odată un frate de la Mănăstirea Sâmbăta. Acela s-a necăjit și s-a dus la părintele lor duhovnic, care era Părintele Serafim. A început să plângă și să spună că părintele Teofil s-a purtat dur cu el.

Părintele Serafim l-a chemat și i-a zis: „De unde ai învățat tu lucrurile astea? Le-ai văzut la mine vreodată? Le-ai auzit la mine vreodată? Uite că plânge, l-ai rănit!

Parintele Teofil Paraian si Parintele Serafim Popescu

Parintele Teofil Paraian si Parintele Serafim Popescu

Atunci l-a pus pe Părintele Teofil să se pună în genunchi și să-și ceară iertare de la fratele căruia i-a vorbit aspru. Părintele Teofil a făcut ascultare, iar duhovnicul i-a spus: „Dacă nu te puneai în genunchi, eu nu te mai primeam la spovedit”.

Părintele Teofil Părăian avea să îl numească un om „odihnitor de oameni”.

 Cumpără cartea 

La portile timpului. Dialoguri cu mari duhovnici

La portile timpului. Dialoguri cu mari duhovnici

„Spuneți-i să stea jos că o să moară de picioare”

Asemenea altor mari trăitori și duhovnici, Părintele Serafim a dus o viață de jertfelnicie. Purta tot timpul patrafirul la gât.

Avea rugăciunea inimii, pe care o rostea permanent. Și pe pelerinii care veneau la mănăstire îi îndemna să „stea de vorbă cu Dumnezeu”. Purta tot timpul patrafirul la gât.

Era un om nevoitor. Ajungea la Biserică, intra în altar, se închina, lua pomelnicele și le făcea în fiecare zi cu atâta sfințenie”. Avea atât de multă rugăciune, încât lumina cu totul.

Nu ținea la sine deloc. Nu se cruța cu nimic. De când intra în altar, nu stătea deloc jos.

Era un om blând, un părinte bun și un prieten bun al Părintelui Arsenie Boca. De câte ori mă duceam la Părintele Arsenie, întreba: „Ce face Serafim? Spuneți-i, mă, să steie jos, că o să moară de durere de picioare!” – spune părintele Ghelasie. Și chiar așa a și fost.

 Cumpara cartea 

Mari duhovnici

Mari duhovnici

Părintele Serafim nu stătea niciodată jos la slujbe. Mulți îl lăudau și îi ziceau că este sfânt. Iar el le spunea că lauda este totuna cu hula. „Mândria este ruina propriei tale persoane”, zicea părintele.

O femeie din Făgăraș spunea că îl preajma lui se simțea ca și când ar fi stat lângă Dumnezeu. acesta este un semn al harului care via în el.

Ieromonahul Serafim Popescu la Sambata

Ieromonahul Serafim Popescu la Sambata

„Sfințenia nu este o haină de sărbătoare, ci o trudă de fiecare zi”

Despre prietenul său, Arsenie Boca, Părintele Serafim mărturisea: „Lui i-a dat Dumnezeu harul cu picătura, iar părintelui Arsenie cu găleata”.

Însă ceea ce nu a avut în dar, Părintele Serafim a dobândit prin multă osteneală, râvnă și blândețe.

Să te depășești și să te dăruiești”, spunea el. Cine ajunge la Dumnezeu nu poate rămâne egoist, ci vrea să împărtășească tuturor această mare descoperire și iubire.

„Duceți-vă la Serafim, că este un înger în trup”

O maică avea impresia că Părintele Serafim nu calcă pe pământ. Când intra în biserică, la slujbe, era atât de delicat, încât nici nu părea că pășește.

Mi se tăia respirația și aveam impresia că fac prea mult zgomot respirând, atâta liniște impunea Părintele Setafim când trecea ca să cădească pe credincioși”.

Mulți se duceau la Părintele Arsenie, iar el îi trimitea la Părintele Serafim: „Duceți-vă, măi, la Serafim, că e un înger în trup!”

Avea o blândețe serafică, asemenea numelui pe care îl purta. Mi-a rămas în suflet imaginea unui înger în trup omenesc”, mărturisește o monahie căruia părintele Serafim i-a fost duhovnic.

Parintele Serafim Popescu si Parintele Teofil Paraian

Parintele Serafim Popescu si Parintele Teofil Paraian

Nu mai știa ce-i răutatea

Ucenicii lui și cei care l-au cunoscut, au rămas cu această impresie reală că părintele Serafim a fost un sfânt în viață.

Ajunsese ca acel părinte din Pateric despre care se spunea că, din multa bunătate, nu mai știa ce-i răutatea. Așa era Părintele Serafim. Nici dușmanii săi, dacă ar fi avut, dar nu avea, n-ar fi putut să-i găsească vreun cusur”.

Raiul este iubire, comuniune, bunătate, blândețe, lumină duhovnicească, iar iadul este răutate, ură, întuneric”.

Minuni

Părintele Serafim a făcut și minuni. Un băiețel de 9 ani se îmbolnăvise de un ochi. Medicii i-au spus că trebuie scos. S-au dus la Sâmbăta, iar Părintele Serafim a săvârșit Sfântul Maslu. La sfârșitul slujbei i-a zis copilului: „Tu ai să vezi cu ochiul ăsta mai bine decât alții cu amândoi!

Minunea s-a petrecut întocmai. Asemenea și o fetiță a făcut Părintele sănătoasă, numai prin rugăciunile sale.

Nu vorbea despre harismele sale, însă odată a zis: „Eu știu și ce gândiți voi pe drum de la chilie până la biserică, dar nu vreau să spun la nimeni, pentru că nu vreau să îmi stric liniștea”.

Părintele Serafim Popescu

Părintele Serafim Popescu

„În lumea asta, să trăiești ca și cum n-ai fi în ea. Dar lipsa ta să se cunoască”

Vreme de 50 de ani a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie zilnic. Părintele Arsenie Boca le zicea celor care veneau de la Sâmbăta să aibă grijă de părintele Serafim.

Este un duhovnic bun, care înțelege neputința firii omenești. Dacă părintele Serafim va muri, Mănăstirea Sâmbăta își va închide un ochi”.

În ultimele săptămâni de viață, cuvântul Părintelui Arsenie Boca avea să se împlinească. Pe părintele Serafim l-au lăsat picioarele. S-a pus în pat, căci nu mai putea umbla de durere. A fost dus la spital, a fost operat, iar pe data de 20 decembrie s-a mutat la Domnul.

Existența se pe acest pământ a fost așa cum el însuși le spunea altora: „Viața noastră să fie o lumină de soare dulce, care nu apune niciodată”.

Cuviosul Serafim Popescu cel Rabdator

Cuviosul Serafim Popescu cel Rabdator

Părintele Serafim Popescu a fost canonizat sub titulatura „Sfântul Cuvios Serafim Popescu cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus„.

Citește și: Ce mesaj a lăsat Părintele Arsenie Boca scrijelit pe pereții închisorii

Surse articol:

1. Mănăstirea Sf. Dimitrie Sighișoara, Mărgăritare pentru suflet – părintele Arhimandrit Ghelasie Țepeș: https://www.youtube.com/watch?v=c6LcEguDvVA&ab_channel=M%C4%83n%C4%83stireaSf.DimitrieSighi%C8%99oarao
2. Cristian Curte, Vieți de sfinți români – părintele Serafim de la Mănăstirea Sâmbăta: https://www.formula-as.ro/2024/04/20/vieti-de-sfinti-romani-par-serafim-de-la-manastirea-sambata/
3. Arhimandrit Andrei Coroian, Părintele Serafim Popescu: „Voia lui Dumnezeu este sfințenia vieții boastre”, Ziarul Lumina: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/parintele-serafim-popescu-voia-domnului-este-sfintenia-vietii-noastre-159136.html

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.