Ce se întâmplă cu sufletul după moarte – Cuviosul Arsenie Boca
Într-o carte apărută recent – „Iubirea dincolo de mormânt”, se deschide cu un capitol al Cuviosului Arsenie Boca despre ieșirea sufletului.
Cuvintele sale nu sunt menite să ne înfricoșeze, ci să ne așeze într-o relație firească și „profitabilă” cu moartea.
Să nu vă închipuiți că veți intra după moarte în împărăția în care nu ați trăit încă de pământ, spune Părintele Arsenie.
Iată de ce trebuie să cugetăm la moarte și chiar să ne pregătim cum se cuvine pentru această mare trecere în lumea de dincolo.
Veșnicia nu înseamnă un timp pe care îl accedem după moarte, spunea Patriarhul Daniel într-un cuvânt recent. Ci este petrecerea noastră împreună cu Dumnezeu încă de aici.
Ce se întâmplă cu sufletul după moarte?
„Sufletul e o făptură spirituală care nu are îngrădirea pe care o are trupul și nici nu-i stau în cale piedicile trupului”, spune Părintele Arsenie.
Când a sosit clipa plecării noastre din lumea văzută, „sufletul se retrage din trup și se adună înspre cap”.
De aceea, la oamenii care au dus o viață duhovnicească se poate vedea o anume „înseninare a chipului cu o lumină neobișnuită”.
Așa cum aflăm din Sinaxare, la sfinții mari, în special la pustnici, fața le strălucea ca soarele în momentul ieșirii sufletului. Acesta este semnul unei conștiințe curate, împăcate.
Dimpotrivă, „o conștiință tulburată răsfrânge o față îngrozită”. Iată de ce nu ne este de folos să ștergem din noi amintirea sau pomenirea morții.
După cum zice Eclesiastul: „Adu-ți aminte de Ziditorul tău, în zilele tinereții tale, înainte să vină zilele de restriște… fiindcă omul merge la locașul său de veci”.
Sufletul se desface de trup în termen de trei zile pământești, spune Părintele Arsenie.
Iar când trupul este dus la groapă și are loc slujba înmormântării, atunci sufletul se dezleagă deplin de trup.
Sufletul, care nu mai este acum limitat de nimic, își începe călătoria spre cer, spre lumea făpturilor nevăzute. El va merge „fie cu îngerii buni, dacă a fost bun, fie cu îngerii căzuți, dacă faptele lui au fost rele”.
Cei de pe pământ rămân în dimensiunea limitată a timpului, pe când dincolo devine „un veșnic astăzi”.
Această veșnicie va fi „luminoasă pentru sufletul care au dobândit sfințenia”, sau va fi întunecoasă pentru „sufletul care a iubit stricăciunea”.
Sufletul face acum cunoștință cu eul său adevărat. Acum se vede pe sine așa cum este, în lumina lui Dumnezeu.
„Demonii, stăânii răului pe pământ, au să-i dea acum pe față toate faptele sale rele, pe care sufletul și le va recunoaște și se va teme cumplit”.
Iată de ce, spune Părintele Arsenie, este bine ca atât cât trăim pe pământ, să ne silim a ne cunoaște pe noi înșine și a ne îndrepta viața. A ne pune în acord cu poruncile lui Dumnezeu.
Dumnezeu a lăsat o mare taină slujitorilor Săi, prin care oamenii se pot dezlega de faptele lor rele, anume spovedania.
„Toate greșelile mărturisite la duhovnic, cu inimă înfrântă și smerită și pentru care sufletul și-a făcut canonul, nu se mai află ca piedică în cale, la trecerea printre cumpliții vameși ai văzduhului”.
Toate zapisele demonilor, în care au scris păcatele noastre, sunt șterse prin spovedanie. „Căci puterea lor le-a șters pe acestea din cărțile lor”.
În călătoria sa spre cer, sufletul este asistat de îngerul său păzitor. „Vămile cunoștinței sunt pentru sufletele de mijloc, care mai văd fața lui Dumnezeu, chiar dacă vor fi osândite”.
Sunt însă și două categorii de suflete care nu mai trec prin vămile văzduhului. Unii sunt cei care au fost vrăjmași declarați ai Domnului din timpul vieții, ateii. „Aceștia nu mai trec prin vămi, ei fiind cu totul fiii pierzării”.
Cealaltă categorie de suflete sunt cei care „se suie la Dumnezeu ca un șuvoi de foc”, nefiind împiedicați de dracii văzduhului. Aceștia sunt sfinții.
După trecerea prin vămile văzduhului, sufletul este dus să se închine lui Dumnezeu Tatăl. Acum sufletul nu mai are nevoie de credință, pentru că Îl vede pe Dumnezeu. Apoi sufletul este dus să vadă raiul și fericirea drepților.
În ziua a 9-a pământească, sufletul revine la Dumnezeu și se mai închină odată. În acest timp, Biserica face rugăciuni pentru el, împreună cu rudeniile și cunoscuții, ca Dumnezeu să așeze sufletul lui în ceata celor drepți.
Urmează apoi ca sufletul să fie dus să viziteze iadul. Va vedea acolo suferințele de care au parte păcătoșii și urmările relelor săvârșite de el, precum și locul unde ar putea fi rânduit el însuși.
„Dacă s-a pocăit de ele, se va teme puțin; dacă nu se pocăise de ele și-l prinsese moartea într-însele, îngrozirea lui va fi cumpită”.
Chinurile iadului sunt cu atât mai mari cu cât acolo nu mai este timp, ci veșnicie. „Totuși, călătoria asta a sufletului prin iad ține ca la 30 de zile pământești”. După ce vede iadul, sufletul este dus la judecata particulară.
„Sufletul se întoarce pentru a treia oară să se închine lui Dumnezeu. Acum e lămurit. A văzut binele și răul. Acum nu mai vorbește, ca pe pământ, că nu este Rai și Iad”.
În a 40-a zi pământeană sufletul primește „sentința”. „Are loc o mare hotărâre asupra sufletului. Biserica pe pământ se roagă lui Dumnezeu a treia oară, pentru ca sufletul care-și așteaptă judecata împăratului lumii. Stăpânul vieții are în mână cheile morții și ale iadului”.
Cine a trăit pentru sine, iar nu pentru Hristos, petrecerea lui va fi cu cei răi, în locul de osândă.
„Hotărârea pe care o dă Dumnezeu asupra sufletului de-a petrece în împărăția luminii, sau a se osândi în împărăția chinurilor, e o hotărâre proviziorie, și ține până la judecata cea de obște, judecata de pe urmă. Aceea e definitivă și fără de sfârșit”.
Asta înseamnă că până atunci, cei de pe pământ, prin milostenii, în numele lor, iar Biserica prin rugăciuni, mai pot face ceva pentru mântuirea sufletului.
Sfânta Liturghia, Jertfa Mântuitorului și pomenirea celor adormiți la Proscomidie pot scoate suflete din iad.
Sursă articol: Iubirea dincolo de mormânt. Rugăciune pentru cei adormiți, Editura Agaton, Făgăraș, 2023, pp. 3-6: https://tinyurl.com/mwjvvf5c