Rugăciune către Maica Domnului pentru ajutor în ziua morții

Creștinii care au evlavie la Maica Domnului nu uită să o pomenească în rugăciunile lor zilnice. Fie că îi citesc Acatistul, Paraclisul sau alte rugăciuni, simt binecuvântarea și ocrotirea ei de mamă.

Una din cele mai frumoase cărți de rugăciuni închinate Maicii Domnului este Psaltirea Maicii Domnului. Cuvintele cuprinse în ea te mișcă lăuntric și îți dă simțirea dragostei pe care Maica Domnului o are față de neamul creștinesc.

Rugaciune catre Maica Domnului

Rugaciune catre Maica Domnului

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este pururea cu noi și se roagă neîncetat pentru ajutorul și mântuirea noastră. Ea este alături în necazuri de toți cei care o cinstesc și se roagă ei. Ocrotirea ei nu-i va părăsi pe aceștia nici când vor pleca din viața aceasta.

Pe Maica Domnului o avem mijlocitoare atât în timpul vieții, cât și în clipa morții. Există chiar un psalm în Psaltirea Maicii Domnului care arată acest lucru.

„În ziua morții mele, vino în ajutorul sufletului meu, ca să mă duci la limanul mântuirii” (Ps. 3, Catisma 1).

 Cumpara Psaltirea Maicii Domnului 

Psaltirea Maicii Domnului cu scris mare

Atunci când toți te-au părăsit și nici Dumnezeu pare să nu-ți mai asculte rugăciunile, mai ai o scăpare: aceasta este Maica Domnului.

Rugămințile ei fierbinți nu sunt trecute cu vederea de Fiul ei. Iar când cineva o roagă cu lacrimi și cu râvnă, ea nu poate rămâne indiferentă. Duce mai departe cererea înaintea Mântuitorului Hristos.

De aceea se spune că nimeni nu iese rușinat de la dânsa. Nimeni din cei ce se roagă ei nu rămâne fără de răspuns, mângâiere și ajutor.

Iată ce frumos spune Sfântul Serafim Sobolev într-o predică la Maica Domnului:

„Preasfânta Maică a Domnului va fi cu noi mereu, în toate necazurile noastre. Ea ne va izbăvi de toate nevoile acestei vieți trecătoare, ne va izbăvi de cea mai mare nefericire – de moartea sufletelor noastre, care este despărțirea veșnică de Hristos – și ne va izbăvi de chinurile veșnice ale iadului”.

Cine vrea să aibă acoperământul ei deasupra sa și a casei sale, să rostească pe cât poate de des cu inima și cu buzele rugăciuni către ea:

„Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te…” sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi”. Aceste rugăciuni scurte sunt puternice și lucrătoare.

 Cumpără Psaltirea Maicii Domnului cartonată cu scris mare 

psaltirea maicii domnului cu scris mare

Psaltirea maicii domnului cu scris mare

Rugăciunea către Maica Domnului pentru ajutor în ziua morții se regăsește în cartea Psaltirea Maicii Domnului. Mai exact, este psalmul 3, din Catisma 1.

Rugăciunea către Maica Domnului pentru ajutor în ziua morții

¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ 

Preasfântă Doamnă, pururea Fecioară, cât s-au înmulțit vrăjmașii mei, văzuți și nevăzuți, care mă necăjesc! Risipește-i cu viforul dreptății tale!

Miluiește-mă, Stăpână, și videcă-mă de neputințele mele!

Încălzește inima mea cea rece și nu mă lăsa să cad în mâinile vrăjmașilor ei sufletești.

În ziua morții mele, vino în ajutorul sufletului meu, ca să mă duci la limanul mântuirii. Slavă ție, ocrotitoarea celor fără de ajutor!

Citește și –  Închinare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu – una din cele mai frumoase rugăciuni ale Maicii Domnului

Surse articol:

1. Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia, Maica Domnului este mereu cu noi, Doxologia: https://doxologia.ro/maica-domnului-este-mereu-cu-noi
2. Libris, Psaltirea Maicii Domnului cu scris mare: https://rb.gy/6xkp6h

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.