Cine a fost Sfânta Parascheva – viața și minuni

Sfânta Parascheva a început calea sfințeniei din copilărie. Pe când avea 10 ani, a auzit cuvintele Domnului din Evanghelie:

Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie„.

Sfanta Parascheva

Sfanta Parascheva

Viața Sfintei Parascheva de la Iași

Sfânta Parascheva nu este o sfântă de pe meleagurile noastre, însă prin rânduiala lui Dumnezeu, a ajuns la noi în țară și aici a rămas de veacuri ca să ne ocrotească și să ne izbăvească de necazuri, primejdii și nevoi.

Cuvioasa Parascheva s-a născut în Epivata, aproape de Constantinopol (Istanbul), în secolul al 11-lea. Mitropolitul Varlaam al Moldovei relatează viețuirea ei în „Cartea românească de învățătură”.

Ocrotitorii Romaniei

Cumpără cartea Ocrotitorii Romaniei

Inima ei îndată s-a aprins de dragostea lui Dumnezeu și ieșind din biserică, s-a dezbrăcat de hainele ei scumpe, schimbându-le cu cele ale săracilor.

După ce a auzit acele cuvinte mântuitoare ale Domnului din Evanghelie, a hotărât să urmeze lui Hristos. Inima ei îndată s-a aprins de dragostea lui Dumnezeu și ieșind din biserică, s-a dezbrăcat de hainele ei scumpe, schimbându-le cu cele ale săracilor.

Fugind de acasă, petrece o vreme în pustie, apoi merge să se închine la locurile sfinte. Intră ulterior într-o mănăstire de maici din pustia Iordanului.

Într-o noapte, când avea 25 de ani, primește înștiințare de la un înger în vis, care îi spune să se ducă înapoi în patria sa. Îngerul îi vestește de asemenea apropiata ei mutarea la Domnul.

Sfanta Parascheva viata rugaciuni

Cumpără cartea Sfanta Parascheva viata rugaciuni

Se întoarce în Epivata fără să fie cunoscută de nimeni. La scurt timp își dă sufletul în mâinile Domnului. Este îngropată ca o străină.

După ceva timp, lângă ea a fost îngropat trupul unui marinar care murise. În noaptea următoare, bărbatul care a săpat groapa a văzut în vis pe Cuvioasa Parascheva în mare slavă, înconjurată de îngeri.

Unul din îngeri i-a spus cu mustrare să scoată trupul acelui marinar de lângă dânsa și pe ea să o așeze într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie pe nume Eufimia.

După ce au dus-o în Biserica din Kalicrateia, oamenii veneau să se închine la sfintele ei moaște și au început să se facă multe minuni.

Moaștele Cuvioasei Parascheva ajung în România prin intermediul domnitorului Vasile Lupu. Au fost așezate inițial în Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași în anul 1641, pe 14 octombrie. în 1887 au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași, unde se găsesc și astăzi.

Cuvioasa Parascheva

Cumpără cartea Cuvioasa Parascheva

O minune a Sfintei Parascheva

Era prin anul 1955 când o femeie din Iași a fost salvată de la moarte de Sfânta Parascheva. În familia ei începuseră să apară unele neînțelegeri. Într-o seară, femeia devenise disperată și a fugit de acasă. Soțul și fiica au început să o caute peste tot, fără niciun folos.

După ce a pus copila la somn, bărbatul s-a dus în grabă la Sfânta Parascheva și a început să se roage ei cu lacrimi ca să-i aducă soția înapoi.

Nici un ceas nu trecu de când se întorsese acasă, că cineva a bătut timid la ușă. Era ea, soția lui, toată palidă și tulburată. Unde ai fost femeie? – o întrebă soțul. Ce s-a întâmplat cu tine?

Ea a răspuns: diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. Așa că m-am dus aproape de gară și m-am așezat pe o linie de tren.

Pe la ora 8, când am auzit un tren venind cu viteză, fiica noastră a apărut din senin. Era îmbrăcată în alb. M-a apucat de mână și m-a tras repede de pe linie.

Uite așa m-a salvat de la moarte și de osânda iadului! Dar soțul ei mirat i-a zis: Femeie, fata noastră doarme de la ora 8, în patul ei. Eu m-am dus să mă rog pentru tine la Sfânta Parascheva.

Cuvioasa este cea care te-a salvat, nu fiica noastră. Să-i mulțumim Sfintei Parascheva și lui Dumnezeu că te-a scăpat teafără de moartea trupească și de cea sufletească!

Surse articol:

1. Doxologia, Viața Sfintei Cuvioase Parascheva: https://doxologia.ro/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-0
2. Ziarul Unirea, Minunile Sfintei Parascheva: https://ziarulunirea.ro/minunile-sfintei-parascheva-cuvioasa-care-vindeca-boli-si-lecuieste-suflete-444666/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.