Toate rugăciunile sunt bune, dar mai bună este rugăciunea vameșului – Părintele Arsenie Boca
Orice rugăciune e folositoare, dacă o rostim cu credință. Însă nu orice rugăciune este primită, dacă îi lipsește smerenia.
Părintele Arsenie Boca spunea că toate rugăciunile sunt bune, dar mai bună este rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”.
Cu această rugăciune s-a întors „mai îndreptat” la casa lui vameșul din pilda Mântuitorului. Îndreptarea lui s-a datorat smereniei pe care a arătat-o înaintea Domnului, plângându-și și regretând păcatele.
Fariseul însă, se bătea în piept cu trufie, etalându-și virtuțile înaintea lui Dumnezeu. Dar nu numai lăudăroșenia lui cea necuviincioasă i-a atras osânda, ci mai ales judecarea aproapelui.
Vameșul și fariseul, sau smerenia sau trufia, definește Părintele Arsenie această confruntare. Fariseul avea virtuțile, dar îi lipsea smerenia. Iar vameșului îi trebuiau virtuțile fariseului.
Cumpără cartea Mărturii despre Părintele Arsenie Boca
Virtuțile fariseice sunt făcute din ambiție și din slavă deșart. Acestea „își câștigă pe Dumnezeu împotrivă”.
Rugăciunea vameșului a cântărit mai mult decât trufia fariseului. Această rugăciune a fost luată ca model de către pustnici, cuvioși, monahi și monahii, dar și de către mireni.
A devenit rugăciunea neîncetată a celor care se mântuiesc: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”
Părintele Arsenie a cunoscut și a dobândit această rugăciune atunci când a fost în Muntele Athos. Spunea celor care veneau la dânsul că aceasta este cea mai bună rugăciune.
Cumpără cartea Scrieri inedite
„Cu această rugăciune mulți s-au întors mai îndreptați „Acasă” în Împărăție”.
Până nu ieși din tine și te muți în Hristos, nu poți să devii blând și smerit și cu inima și să te vindeci de trufie și tulburare.
„În Iisus ești blând și smerit și odihnit cu sufletul”.
Surse articol:
1. Arsenie Boca – mărturii din țara Făgărașului: https://www.youtube.com/watch?v=SXeWwx1c9Kk&ab_channel=laurstef
2. Părintele Arsenie Boca, Vameșul și fariseul, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 28-29