Părintele Arsenie – făcătorul de minuni

Părintele Arsenie Boca a fost considerat sfânt încă din timpul vieții. Chiar și în documentele securității apare acest termen referitor la el: făcător de minuni.

Da, era considerat făcător de minuni, pentru că pe mulți îi ajuta să se vindece sufletește și trupește. Îi ajuta să-și schimbe purtările, să se spovedească sincer și cu pocăință, să pună început bun vieții.

Parintele Arsenie Boca

Parintele Arsenie Boca

Era considerat făcător de minuni și pentru că vedea sufletele oamenilor în adâncimea lor. Se adresa fiecăruia în parte, spunându-le pe nume, fără să-i mai fi văzut înainte.

Le spunea păcatele și necazurile, înainte ca ei să le rostească. Le dădea și rezolvarea problemelor. Le arăta mai ales că necazurile pe care le au sunt din pricina păcatelor, nemărturiste.

 Cumpără cartea „Viața lui Arsenie Boca” 

Ei ma considera facator de minuni

Ei ma considera facator de minuni

De aceea Părintele îndemna la spovedanie. Nu se grăbea deloc. Îi întorcea pe oameni până în perioada copilăriei, cerându-le să-și amintească toate greșelile și păcatele. Iar când aceștia nu-și aminteau, le spunea el însuși.

Părintele Nicolae Streza a mărturisit că tatălui său i-a spus că a omorât un om în război, fără ca el să aibă cunoștință de aceasta. L-a îndemnat să se roage pentru sufletul celui ucis și pentru propria lui iertare. Pe alții îi determina să spună și acele păcatele pe care le ascundeau din rușine sau de frică.

Uneori, spovedania dura câteva ore, fiincă dorea cu dor și dragoste să scoată toate păcatele din ei. Vroia să îi vadă curați și înnoiți la suflet.

Părintele Arsenie primise de la Dumnezeu aceste mari daruri pentru a ajuta la reînvierea credinței în popor în acea vreme mult încercată de al doilea război mondial și de regimul comunist.

Această redeșteptare morală și religioasă făcut-o Părintele Arsenie în poporul român „cu putere multă și cu autoritate, asemenea Sfinților Apostoli și a proorocilor”, spunea Părintele Streza.

„Foarte adesea mă uit la voi, cum veniți de la depărtări mari […]. Alergați la mănăstire și rămâneți zile de-a rândul ca să auziți cuvântul.

Voi mă rugați să fac minuni, dar eu vă rog să vă schimbați purtările, spunea Părintele. Iată care este minunea!

„Oamenii umblă după făcătorii de minuni, fie ei și vrăjitori! Dar vă spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieții tale pe temelia ei – Iisus Hristos; e încreștinarea voinței tale. Asta-i minunea cea mai mare care ne stă cu adevărat la îndemână și ni s-a dat nouă poruncă: înviați pe cei morți! După învierea ta tânjește Iisus”.

  Cumpără cartea „Minunile lui Arsenie Boca”  

Minunile lui Arsenie Boca

Minunile lui Arsenie Boca

Părintele nu făcea niciodată minuni „gratuite”. Unei tinere care vroia să ia un examen i-a spus că ea însăși trebuie să pună mâna pe carte să învețe, nu să aștepte minuni de la el.

Aceasta este cea mai mare minune făcută de Dumnezeu prin marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus. Îi ajuta pe oameni să se lepede de păcate și să se curățească prin taina mărturisirii.

Dincolo de orice mituri legate de Părintele Arsenie Boca, un lucru este cert: numele lui nu s-a stins din amintirea și din conștiința poporului român.

Dimpotrivă, mii de oameni merg la mormântul său. Cu toții îl caută, pentru că au văzut sau au auzit minuni. Fie din auzite, fie din propria trăire, fie din credință, pelerinajul la Prislop – acolo unde și-a ales singur locul de veci, se întețește de la an la an.

Această evlavie nestăvilită a românilor față de Părintele Arsenie Boca constituie unul din motivele cele mai întemeiate ca Sinodul Bisercii să îl declare în mod oficial sfânt.

  Cumpără cartea „Minunile lui Arsenie Boca”  

Premisele canonizarii

Premisele canonizarii Părintelui Arsenie Boca

Sursă articol: https://www.youtube.com/watch?v=Om-9EU3Zh8o&ab_channel=Slav%C4%83LuiDumnezeu%21

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.