În ziua de 25 septembrie, se face pomenirea Sfintei Eufrosina, care s-a prefăcut pe sine a fi călugăr și a viețuit într-o mănăstire de monahi, ascunzându-se de tatăl său.

Rugăciunea către Sfânta Eufrosina ajută la vreme de deznădejde, ispită și boală.

Cuprins

Toggle

Viața Sfintei Eufrosina

Sfânta Eufrosina a fost fiica unui om bogat din Alexandria, pe nume Pafnutie. Acesta va deveni, după moartea fiicei sale, Sfântul Pafnutie Egipteanul.

Familia Eufrosinei a fost de la început creștină și credincioasă Domnului. Ea s-a născut prin rugăciune multă, căci mama ei era stearpă. Asemenea Sfinților Ioachim și Ana, părinții ei petreceau în post și rugăciune și făceau multă milostenii la săraci, ajutând bisericile și mănăstirile.

La vârsta de 12 ani a rămas orfană de mamă. Fiind foarte frumoasă și înțeleaptă, mulți tineri doreau să ia de soție. Tatăl ei s-a învoit până la urmă cu un dregător să o dea fiului său de nevastă.

Odată, pe când a dus-o pe ea la mănăstire ca sa o binecuvinteze egumenul, ea s-a rănit la inimă de cântările și rugăciunile pe care le auzea acolo.

Se minuna de nevoințele lor și îi fericea mult pe monahi, pentru petrecerea lor îngerească. A început în sufletul ei a încolți dorința de a urma acelei vieți sfinte.

Se gândea însă în sinea ei că dacă se va duce la o mănăstire de fecioare, tatăl ei o va găsi și o va sili să se întoarcă acasă. Așa că, într-o noapte, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și a fugit pe ascuns.

S-a dus apoi la mănăstirea la care mergea tatăl ei și s-a prezentat pe sine drept un famen de la palatele împărătești.

Voind să vadă pe egumen, ea l-a rugat să o primească în viața călugărească. A întrebat-o cum o cheamă, crezând că e bărbat, iar ea a zis că se numește Smarald.

Starețul a primit-o și a pus-o în chilie cu un ucenic pe nume Agapet, care să o învețe viețuirea monahicească.

Însă au început frații din mănăstire să se smintească de frumusețea lui Smarald. Atunci egumenu i-a spus lui Smarald să viețuiască singură în chilie și să nu mai vină la sobor.

Au pregătit deci o chilie separată pentru el și a început a se nevoi în post, rugăciune, privegheri de zi și de noapte. Mult se minuna de nevoințele ei fericitul Agapet.

Pafnutie o căuta înnebunit pe fiica lui, străbătând toate casele din cetate și toate mănăstirile de fecioare. Și au început a o plânge pe Eufrosina ca pe una care murise.

Ducându-se apoi la egumenul său, Pafnutie i-a destăinuit necazul și i-a cerut să facă rugăciune pentru a afla pe fiica lui.

Deci au postit toți și s-au rugat o săptămână, dar nu au primit nicio descoperire. Pentru că dorirea Eufrosinei de a rămâne tăinuită era mai puternică. Așa că biruia rugăciunea ei rugăciunea tuturor fraților.

Ca să-i mai astâmpere mâhnirea, egumenul l-a trimis pe Smarald să stea de vorbă cu Pafnutie. Când l-a văzut pe tatăl său, a început a plânge mult.

Iar el, neștiin că este Eufrosina, credea că lăcrimează din pricina umilinței și a rugăciunii. Și nu putea să o cunoască pe ea, căci chipul i se uscase din pricina înfrânării și a pprivegherilor.

Apoi a început a grăi către dânsul cuvinte despre împărăția cerului, despre lepădarea de lume, despre iubirea de Dumnezeu, care este mai de preț decât iubirea de fii.

Dar i-a făgăduit că Dumnezeu îi va da să o vadă pe fiica sa.  Iar după ce l-a slobozit pe tatăl ei cu pace, ea a mai petrecut în acea mănăstire încă 33 de ani. Iar când a fost să se mute din viața aceasta, o boală a cuprins-o pe ea.

Aflând despre Smarald că este bolnav, Pafnutie a dorit să-l vadă, căci îl iubea mult. Și văzându-l întins pe pat foarte bolnav, a început a se tângui pentru făgăduința lui neîmplinită, aceea că o va vedea pe fiica lui. Apoi a început a plânge pentru el, că se duce și ultima lui mângâiere.

Văzându-l atât de mâhnit și nemângâiat, Smarald l-a rugat să rămână în mănăstire lângă dânsul trei zile. Iar când s-a făcut ziua a treia, știind că va pleca la Domnul, Smarald a chemat pe Pafnutie și s-a descoperit lui că este Eufrosina. I-a cerut să se îngrijească de trupul ei după moarte, ca nimeni să nu se atingă de ea.

Apoi l-a rugat ca averea ce i-a rămas ei să o dăruiască acelei mănăstiri. Acestea zicând, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar Pafnutie, cuprins de multă durere și bucurie, a căzut la pământ ca un mort.

Apoi au aflat toți din mănăstire acea mare taină și minune și toți s-au spăimântat și au început a plânge și a cere rugăciunile cuvioasei Eufrosina.

Iar unul din frați, fiind chior de un ochi, închinându-se moaștelor ei și sărutându-le, îndată s-a tămăduit și a început să vadă bine.

După ce au îngropat-o, Pafnutie a împărțit toată averea la săraci, iar partea rămasă a dat-o mănăstirii. Apoi el a lăsat lumea și s-a călugărit, voind să-l lase pe el egumenul să viețuiască în chilia fiicei sale.

Și a petrecut acolo 10 ani în nevoință, până ce s-a mutat la Domnul.

Rugăciune către Sfânta Eufrosina

¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ 

„Cu puterea dată ție de Dumnezeu, ai purtat cu bucurie jugul cel bun al Domnului nostru Iisus Hristos.

Păzind porunca iubirii de Dumnezeu, tu, Eufrosina, ți-ai răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Iar prin viețuirea cea blândă și smerită, ai dobândit iubirea lui Hristos. Pentru aceasta S-a sălășluit în tine Duhul Sfânt, învățându-ne pe noi, păcătoșii, să te lăudăm.

Cu totul minunată și slăvită este nevoința ta. Căci acestea sfinților din trecut ai strălucit. Mare har ai dobândit de la Dumnezeu, vindecând bolile, prevestind viitorul și întorcând oamenii de pe căile pierzării.

O, fericită maică Eufrosina, pe pământ nebună pentru Hristos, în ceruri preînțeleaptă, care ai sfârșit în chip minunat drumul tău pământesc de o sută de ani!

Caută acum din înălțimea cerului spre noi, păcătoșii, care în marea vieții stăm învăluiți de patimile și suferințele trupești, de ocările și ispitele lumești și de numeroasele curse diavolești.

Și corăbiile sufletelor noastre sunt deja aproape de înec, căci nu au ancora puternică a credinței și își pun nădejdea în puterile lor și în ajutorul omenesc, iar sfeșnicul iubirii și al evalviei s-a stins.

Nu zăbovi, maică Eufrosina, ci ajută-ne, nu după vrednicia noastră, ci după milostivirea ta, asemănându-te Atotmilostivului Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Întărește-ne în credință, nădejde și dragoste. Pe cei reci și împietriți la inimă, încălzește-i cu râvna ta, tămăduiește bolile noastre.

Ia de la noi necazurile și tristețea, dă-ne nouă mână de ajutor pe acest alunecos drum pământesc, ca să ne întărim cu trupul și cu sufletul, să purtăm răbdători crucea noastră, cu nădejdea în Dumnezeu.

Și cu grabnica ta mijlocire, să ne învrednicim după moarte de viața cea veșnică și fericită, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin”.

Citește și Rugăciune pentru liniștirea sufletelor înfricoșate și întristate

Surse articol:

1. Doxologia, Viața Sfintei Cuvioase Eufrosina: https://doxologia.ro/viata-sfintei-cuvioase-eufrosina
2. Nicolae Sima, Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Eufrosina: https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=3585048421642043&id=100004107613048&paipv=0&eav=AfYPE2xLrZm2lPJnV7z-cE6W8y6a8JByha_xGmJ9CZ9pZV-Pw-udJcjG9iasKMUVVuU&_rdr