Rugăciune către Dumnezeu-Tatăl, iubitorul de oameni

Această frumoasă rugăciune către Dumnezeu-Tatăl se află la sfârșitul Acatistului „Iubirii Dumnezeului Tată”.

Este o rugă sinceră și simplă, adresată Părintelui Ceresc, pentru ajutor, ocrotire, întărire și mântuire.

Rugaciune catre Dumnezeu Tatal, iubitorul de oameni

Rugaciune catre Dumnezeu Tatal, iubitorul de oameni

Cineva l-a întrebat pe Părintele Valeria Pâslaru care este cea mai puternică rugăciune. Unii zic că este rugăciunii inimii sau rugăciunea lui Iisus – „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

Părintele Valerian iubește mult în schimb rugăciunea domnească. Nu trebuie să uităm că aceasta este rugăciunea pe care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a lăsat-o ca model.

Rugăciunea „Tatăl nostru” este foarte puternică, iar lucrarea ei este pe măsură, pentru aceia care înțeleg cuvintele ei și pătrund sensul lor.

Orice om ar trebui să se cutremure la gândul că se adresează lui Dumnezeu și Îl numește „tată”. Mântuitorul ne-a arătat că Dumnezeu este Părintele nostru și vrea să ne fie Tată, dacă și noi vrem să fim fiii Lui.

Cine înțelege ce înseamnă să-L numește tată pe Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute, nu are cum să rămână indiferent la această rugăciune.

Dumnezeu Tatăl ne-a adus din neființă la ființă și a făcut întreaga lume văzută și nevăzută. Puterea și înțelepciunea Sa se văd în toată zidirea. Însă mai presus de orice, putem vedea și simți iubirea Lui de oameni.

Cum dobandim ajutorul lui Dumnezeu

Cumpara cartea Cum dobandim ajutorul lui Dumnezeu

Dumnezeu este iubire, spunea Apostolul Ioan. Iar acestei iubiri trebuie să îi răspundem pe măsură.

Și cum ne arătăm iubirea față de Dumnezeu? Împlinind poruncile Lui. Mântuitorul a zis că cine Îl iubește, acela păzește poruncile Lui.

Iar porunca cea mai mare este tocmai iubirea noastră față de El și față de aproapele.

Rugăciune către Dumnezeu-Tatăl

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Părinte ceresc, Dumnezeule Tată, luminează-ne deplin, ca să Te auzim, să facem voia Ta din iubire pentru Tine, ca să gustăm din iubirea Ta și să Te cunoaștem cu adevărat.

Trimite din înaltul cerului dragostea Ta către noi, și binevoiește a birui foamea, molima, războiul și moartea cu iubirea Ta de oameni, căci Tu ne-ai zidit.

La Tine se știu toate cele săvârșite și tot la Tine se aud și lacrimile noastre ce strigă către Tine, să ne ierți și să ne mântuiești.

Nu suntem pregătiți, Părinte, să înfruntăm răul. Suntem ca frunza în bătaia vântului, neputința ne macină voința. Suntem slabi și nevrednici, dar dacă vei ieși cu noi la luptă, avem credință că vom birui.

Puterea nu stă în mădularele noastre, nici în știința minții, ci în Tine, Conducătorul Oștirilor cerești, Domnul Savaot, Cel Care lupți pentru dreptate și învingi uneltirile celor ce nu vor sau nu pot să Te iubească.

Revarsă peste noi Duhul Sfânt, ca să lucreze în chip minunat în noi. Să ne dea înțelepciune duhovnicească, să ne deschidă ochii minții și baierele inimii.

Ca desfătându-ne de dulceața iubirii Tale, să spunem și noi că Hristos trăiește în noi, să ne întregim cu cerul, așa cum ne-a fost rânduit de sus.

Să fim una cu Dumnezeu Cel din Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acum și în vecii vecilor. Amin”.

Citește și:

Sursă articol: Acoperământul Maicii Domnului, Acatistul Iubirii Dumnezeului Tată: https://acoperamantulmaiciidomnului.wordpress.com/2024/08/09/acatistul-iubirii-dumnezeului-tata/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.