De ce aprindem candela în casă – 7 motive pe care nu le știi!
Sunt cel puțin șapte motive pentru care creștinii aprind candela înaintea icoanelor.
Despre semnificației candelei din casă și a luminii ei ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

De ce aprindem candela in casa – 7 motive
În primul rând, candela care luminează în casă face referire la credința noastră ortodoxă, care este plină de lumină.
„Hristos a zis: Eu sunt Lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre”.
Cel ce Îmi urmează Mie, zice Domnul, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan 8, 12).
De obicei, candela are atașată o icoană sau se aprinde înaintea unei icoane. Acest lucru ne aduce aminte de caracterul luminos al sfântului căruia ne rugăm.
„Sfinții sunt numiți fii ai Luminii”.
În al treilea rând, lumina candelei ne trezește conștiința pentru lucrarea faptelor celor bune.
Lumina ei blândă și curată ne mustră pentru tot întunericul care există în gândurile și dorințele noastre.
Ea ne cheamă pe calea cea luminoasă a sfințeniei, la împlinirea poruncilor Evangheliei. Așa zice Domnul:
„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune”.
Al patrulea motiv pentru care este bine să aprindem o candelă în casă este pentru a ne exprima recunoștința și evlavia noastră față de Dumnezeu.
Uleiul pe care îl punem în candelă este o mică jertfă din partea noastră, față de Cel Care S-a jertfit pe Sine pentru noi.
„Un mic semn al marii noastre recunoștințe și luminoasei noastre iubiri pentru Cel de la Care cerem în rugăciune și viață și sănătate și mântuire și tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească”.
Citește și Aprindeți candela în casă și nu vă va lipsi nimic! Părintele Melchisedec Velnic
În al cincilea rând, candela din casă este „o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră și la rugăciune și ne abat gândurile noastre de la Făcătorul nostru”.
Duhurile cele rele sunt îngeri căzuți și ele iubesc întunericul. De aceea „fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu și sfinților Lui”.
A șasea pricină pentru care păstrăm o candelă aprinsă în casă este aceea de a ne imboldi spre jertfirea de sine, mai ales a voinței noastre proprii.
„Precum untdelemnul și fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, așa să ardă și sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu”.
Nu în ultimul rând, candela ne învață că inima noastră nu se poate aprinde fără focul Sfântului Duh.
Așa cum candela nu se poate aprinde singură, așa nici sufletul nostru, chiar de ar fi plin de toate virtuțile, nu se poate aprinde fără focul cel dumnezeiesc.
„Toate virtuțile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde”.
Citește și: Puterea uleiului din candela Maicii Domnului
Sursă articol: Cuvinte Duhovnicești – Ortodoxia, De ce se aprinde candela înaintea icoanei – Sfântul Nicolae Velimirovici: https://www.youtube.com/watch?v=x4y791Hp3vI