Psalmi care au efect terapeutic sau profilactic
Psaltirea este cea mai bună carte de leacuri pe care o putem întrebuința atunci când suferim de diferite răni sufletești sau trupești.
Psalmii au un efect terapeutic, după cum poate da mărturie orice creștin care se îndeletnicește cu citirea lor zilnic.
Însuși regele Saul simțea că psalmodierea pe care o făcea David (din harpă) îi aduce oarecare alinare sufletului său mult zbuciumat.
Este adevărat că psalmii liniștesc, mângâie și alină diferite suferințe lăuntrice sau psihice. Sunt chiar medici care folosesc anumiți psalmi sau texte din Sfânta Scriptură pentru tratarea pacienților.
Anumiți psalmi sunt considerați benefici pentru restaurarea sănătății sau prevenirea bolilor. Unii pot fi citiți în vreme de boală, stres, depresie.
Alți psalmi ajută la inducerea unei stări de pocăință și curățire sufletească. Alți psalmi luminează mintea.
Psalmul 22 și psalmul 102 sunt considerați psalmi ai însănătoșirii. Aceștia pot fi rostiți în caz de suferințe psihice sau somatice. Vindecarea începe întotdeauna la nivel lăuntric și se răsfrânge implicit pe planul fizic.
Puterea psalmilor nu este atribuită unor forțe mistice, a unor formule tip mantrice sau autosugestiei. Psaltirea a fost scrisă sub insuflarea Duhului Sfânt și este purtătoare de harul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care vindecă.
Psalmul 6 și psalmul 38 sunt considerați psalmi profilactici. Aceștia prezintă legătura dintre păcat și boală.
Păcatul înseamnă încălcarea poruncilor lui Dumnezeu și atrage după sine un dezechilbru profund în ființa umană. Păcatul naște boala, suferința, durerea, tulburarea.
Bolile nu sunt pedepse pentru păcat, ci o oprire de la actul păcăturii și o răscumpărare a păcatelor.
Psalmii 21, 31, 50 și 141 sunt psalmi ai pocăinței și purificării.
Citește și: Rugăciuni din psalmi pentru diferite probleme ale vieții
Sursă articol: Gânduri din Ierusalim, Cei 10 psalmi care au efecte terapeutice particulare: https://www.ganduridinierusalim.com/cei-10-psalmi-care-au-efecte-terapeutice-particulare/