Psalmul 142 – Doamne, arata-mi calea pe care voi merge

Psalmul 142 cuprinde numeroase rugăciuni de cerere pe care profetul David le adresează lui Dumnezeu.

De multe ori, acestea sunt sub forma unor mărturisiri profunde și revărsări ale mâhnirii sale sufletești.

Psalmul 142 – Arata-mi calea pe care voi merge

Una din dorințele psalmistului este dezvăluirea căii drepte de către Dumnezeu.

„Arată-mi calea pe care voi merge”, spune în versul 8. Această cerere o face după ce Îl încredințează pe Dumnezeu de toată credința și nădejdea pe care o are în El.

„Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea”. Cumva, psalmistul Îl obligă pe Dumnezeu să îl ajute, pentru că toată nădejdea lui și-a pus-o în ajutorul lui Dumnezeu. De aceea cere mila Lui, încă de dimineață.

Iar dorința de a-i arăta drumul pe care să meargă este întărită iarăși de nădejdea în El, arătată prin cuvintele „că la Tine am ridicat sufletul meu”.

Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că această „cale” pe care voiește să meargă proorocul David nu este una pământească, ci una cerească. El caută să afle legea lui Dumnezeu, calea poruncilor Sale o voiește, cea prin care se câștigă mântuirea sufletului.

„Vezi că el aici nu caută nimic pământesc, ci calea care duce la Dumnezeu și începe să facă ce depinde de el pentru aceasta”.

Când spune că la Dumnezeu a ridicat sufletul lui înseamnă că spre Dumnezeu tinde, spre El privește.

Celor care vor să facă voia lui Dumnezeu le răspunde Dumnezeu și le face cunoscută calea Sa.

Psalmul 118 cuprinde de asemenea rugăciuni referitoare la calea lui Dumnezeu, care este calea poruncilor.

„Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale și o voi păzi pururea” (Ps. 118, 33).

Pentru cel credincios, care iubește pe Dumnezeu, poruncile și învățătura Evangheliei sunt o desfătare și o mare avuție pentru suflet și minte. „În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăția” (Ps. 118, 14).

Iar pentru cel care umblă pe căi greșite, poruncile lui Dumnezeu sunt cel mai bun îndreptar.

„Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale”. (Ps. 118, 9)„Întoarce ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea; în calea Ta viază-mă” (Ps. 118, 37).

Legea dumnezeiască este pentru cel care Îl caută pe Dumnezeu o mare milostivire „Depărtează de la mine calea nedreptății și cu legea Ta mă miluiește” (Ps. 118, 29).

Întorcându-ne la Psalmul 142, psalmistul nu cere simplu lui Dumnezeu să îl învețe căile Sale, ci să îl ajute să meargă pe calea Lui. Adică să îl condică la faptele înseși, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

„Pretutindeni arată pricinile pentru a fi auzit, aduse de cel ce se roagă. Să nu întorci fața Ta de la mine, că am nădăjduit în Tine. Cunoscută fă-mi calea, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmașii mei, că la Tine alerg. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu”.

Nimeni nu poate împlini legea lui Dumnezeu și nu poate să facă voia Lui dacă nu primește har de la El.

„Este nevoie de ajutorul de sus și de învățătura de acolo ca să umblu pe calea care duce la virtute. Dar nici noi să nu rămânem în trândăvie, ci să aducem și noi faptele care țin de noi”.

Cererile Împăratului David sunt pentru noi pildă de viață duhovnicească.

„Vezi cererile lui duhovnicești? Căci nu se roagă pentru bani, putere sau slavă, ci pentru a face voia lui Dumnezeu, ceea ce este comoara tuturor bunătăților, bogăție nepieritoare, începutul fericirii, rădăcina, mijlocul și sfârșitul”.

Așa și noi, chiar dacă avem cereri care țin de necesitățile vieții acesteia, să nu insistăm în se face voia noastră.

Rugăciunile noastre trebuie întotdeauna să se încheie cu aceste cuvinte: „Doamne, facă-se voia Ta”; „Să fie nu după cum voiesc Eu, ci după cum Tu voiești, căci Tu știi ce-mi este de folos”.

Psalmul 142
¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤ ¤
“Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă.
Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.”