Rugăciune către Sfântul Porfirie pentru tămăduire și curățire lăuntrică

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul este unul din cei mai îndrăgiți sfinți contemporani (1906-1991). S-a călugărit la doar 14 ani, și pentru multa lui smerenie și ascultare, Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni.

Mulți îi spuneau „bunicuțul”. Încă din timpul vieții săvârșea fapte minunate, fiind un mare duhovnic și văzător cu duhul. Vorbea limbi pe care niciodată nu le-a învățat, vedea trecutul și viitorul, putea să vindece pe bolnavi numai prin atingerea mâinii sau prin rugăciunile sale.

Rugaciune catre Sfantul Porfirie

Rugaciune catre Sfantul Porfirie: Manastirea Suruceni

Din preaplinul dragostei lui pentru Hristos a cerut să-i dea boli grele, ca să pătimească pentru El. Și Dumnezeu l-a ascultat. În timpul vieții a fost foarte bolnav, dar nu cârtea, nici nu se plângea. Dimpotrivă, considera boala o binecuvântare, o jertfă adusă iubirii lui Hristos.

Era cunoscut pentru harul înaintevederii. Până și sufletele celor adormiți le vedea prin Duhul Sfânt, știind unde se duceau acelea după moarte.

A fost canonizat la 22 de ani după mutarea sa la Domnul. Acum, când petrece în ceruri alături de toți sfinții, mijlocirea sa este și mai puternică pentru noi.

Nenumărate sunt minunile pe care le face cu cei care îl cheamă în ajutor. El însuși spunea: „Multe lucruri văd ochii mei. Foarte multe minuni. Harul lui Dumnezeu lucrează pentru credința oamenilor. Să crezi că se fac minuni și astăzi, fiindcă Hristos rămâne Același, neschimbat, și ieri și azi și în vecii vecilor!”

Cine vrea să se împărtășească de darul lui Dumnezeu trebuie să aibă credință și să se roage cu durere și fierbințeală.

Rugăciune către Sfântul Porfirie, mângâietorul celor pe care nu-i iubește nimeni

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Delicatețea ta dumnezeiască a întâmpinat cu deschiderea brațelor inimii nenumărate suflete zdrobite, Sfinte Părinte Porfirie, iar celor care te-au primit, cu iscusința Duhului Sfânt le-ai dezlegat de poveri și dureri de care alții nu se puteau atinge nici măcar cu degetul.

Prin ascultare neștirbită dobândindu-ți încă din tinerețe darul înaintevederii, te-a preamărit Domnul cu lucrare tainică și binecuvântată, dăruită spre folosul unei mari mulțimi de oameni, care au aflat prin tine pacea, bucuria și luminarea Mângâietorului nostru Ceresc.

Tămăduiește-ne și curăță-ne cele dinlăuntru, ca astfel să se limpezească și viețuirea noastră cea de toate zilele și, pe cât va fi cu putință, să se reașeze întru cuviință și înțelepciune toate cele ale lumii, spre a face lucrătoare deplina cinste și dragoste dintre oameni.

Nu ne lăsa pe noi să rămânem robi încătușați în înțelesurile cele slabe ale lumii, ci ridică-ne inimile spre înțelegerea că Biserica își are începătura înainte de întemeierea lumii, iar menirea și puterea cea tainică a omului este de a îmbrățișa în rugăciune întreaga fire omenească și toată făptura.

Cu toate că ne știm atât de zăbavnici și nevrednici, te rugăm, dăruiește-ne și nouă curăția credinței și întărește-ne voința pentru a râvni să fim sloboziți cu totul din lucrarea cea întunecată a ascunderii în materie, în simțuri și lucruri pământești.

Știm că privirea ta binecunoscătoare și puterea pe care o ai prin părtășia la dumnezeiasca fire este neîncetat cu noi, strălucind în focul dragostei Duhului Sfânt.

Pentru aceea, odihna și pacea cea minunată ce se revarsă dintru tine, ne învăluie deopotrivă în răcoarea și vâlvătaia cea neasemuit de fierbinte a rugăciunilor și iubirii tale pentru noi.

Învrednicește-ne pe toți de împlinirea și lucrarea cea curățitoare a cuvintelor Evangheliei, ca astfel fiind sloboziți din lanțurile cele întunecate ale cugetării trupești, să izvorască din ochii noștri lacrimi și priviri care zboară dincolo de cele văzute și simțite.

Și fie ca, în taina cea preacurată a venirii Duhului Sfânt, El să Se sălășluiască întru noi dimpreună cu Tatăl și cu Fiul, spre unirea firii omenești întru una. Amin”.

Citește și

Apăsați „întrerupătorul” rugăciunii, ca să vină lumina lui Dumnezeu în sufletul vostru – Părintele Porfirie
Lasă-ți boala în voia lui Dumnezeu – Sfântul Porfirie
Prefaceți necazurile în rugăciune – Sfântul Porfirie

Surse articol:

1. Rugăciune către Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, înaintevăzătorul și mângâietorul celor pe care nu-i iubește nimeni, Lacrimi Preschimbate în Bucurie, 40 de rugăciuni în vreme de pandemie, îndurare, izolare sau grea suferință, Editura Sophia, pp. 115-117
1. Monahul Agapie, Minuni ale Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, Doxologia: https://doxologia.ro/minuni-ale-sfantului-porfirie-kavsokalivitul-daca-n-fi-vazut-n-fi-crezut
2. Monahul Patapie Kavsokalivitul, Viața Sfântului Cuvios Porfirie, Doxologia: https://doxologia.ro/viata-sfantului-cuvios-porfirie-kavsokalivitul

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.