Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Efrem, pentru cei aflați în deznădejde
Atunci când deznădejdea se înfiripă ca un fior străin în sufletele noastre apăsate de necazuri și de boli, avem un liman de izbăvire la care putem alerga.
Dumnezeu ar trebui să fie prima și nu ultima noastră scăpare. O avem pe Maica Domnului și pe sfinți, care ne pot fi alături în vreme în încercare și durere.
Lor le putem cere ajutorul și ocrotirea, povățuirea și harul vindecător. Sfântul Mare Mucenic Efrem s-a arătat un adevărat prieten de suflet al celor aflați în diferite nevoi.
Acest mare sfânt dat lumii de Dumnezeu spre ajutor a sâvârșit nenumărate minuni cu cei care l-au chemat în ajutor. Uneori s-a arătat aievea sau în vise, în vedenii și în sălile de operație. Unora le spunea cine este și că le va împlini cererile făcute în rugăciune.
Sfântul Efrem a fost călugăr, preot și mucenic. El știe să aline sufletele apăsate de păcate și să le îndrume spre limanul cel lin al pocăinței.
Părintele Efrem știe să îndemne la spovedanie, care aduce eliberarea sufletului de patimi. El știe să insufle curaj celor slăbiți din cauza păcatelor sau a necazurilor, risipind norii cei grei ai deznădejdii.
Pentru pătimirile sale pe care le-a îndurat în virtutea dragostei lui Hristos, Sfântul Efrem a primit de la Dumnezeu mari daruri de tămăduiri.
El are putere de mijlocire pentru cei aflați în dureri trupești cumplite, bolnavi de boli incurabile și dureri greu de răbdat.
Îi scapă pe cei cuprinși de deznădejde, de dependențe și diferite patimi și vicii din care nu pot ieși singuri.
La el putem apela atunci când noi înșine trecem prin perioade dificile, sau când semenii noștri sunt încercați în viață. Îi putem cere mijlocirea pentru cei aflați în depresie, tristețe și amărăciune, care nu mai văd nicio scăpare din necazul lor.
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Efrem, pentru aflați în deznădejde
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
„Oare cum ar fi dacă am simți suspinul tuturor oamenilor de pe pământ? Dacă le-am ști toate gândurile, toate durerile și întreaga viață mai bine decât și-o cunosc ei înșiși?
Cum ar fi dacă nu am putea să răbdăm suferința vreunui semen fără să ne doară pe noi înșine însutit? Cum ar fi să-i iubim pe ceilalți înmiit mai mult decât pe noi înșine?
Cum ar fi dacă ne-am simți nedespărțiți de fiecare om care a fost, este și va mai fi pe aceast pământ?
Cum ar fi dacă ne-am împărtăși din blânda Lumină dumnezeiască și mintea și inima noastră s-ar lărgi atât de mult, încât să cuprindă suspinul și durerea întregii făpturi?
Noi nu cunoaștem din trăire cum sunt aceste lucruri, însă tu, Sfinte Mare Mucenice Efrem, le cunoști preabine. Aceasta este însăși viața ta, sălășluirea ta întru Duhul Sfânt, părtășia ta necurmată la dumnezeiasca fire.
De aceea, mii șii mii de oameni te chemăm, știind că ești mai aproape de noi decât aerul pe care îl respirăm, decât lumina pe care o vedem, mai aproape decât chipul celui mai drag om pe care îl avem.
Pentru aceasta te-ai și făcut nădejdea și bucuria noastră, căci aici și acum, în orice zi și pretutindeni, auzi rugăciunile noastre și ne răzpunzi tuturor.
Iar spre mângâierea și tămăduirea sufletească, dar și spre întărirea noastră în credință, ne-ai dăruit cuvânt temeluitor și liimpezitor, prvindu-ne inimile și grăindu-ne așa:
„De ce plângi? Oprește-te din plâns și ascultă ce-ți voi spune! Eu sunt Sfântul Efrem. Dragostea pe care tu o cauți – dragostea adevărată – o are numai Dumnezeu. El o dă tuturor făpturilor Sale, care Îl iubesc pe Dânsul și pe care și El le iubește.
Acum am venit ca să-ți binevestesc despre dragostea lui Dumnezeu către tine. Atunci când ai această dragoste, nu trebuie să-ți fie frică de nimic, nici măcar de moarte.
Dragostea lui Dumnezeu poate să te izbăvească și să te ferească de necazuri și boli. Ea te poate păzi întocmai ca un zid, pe care nu-l va dărâma nici un om.
Să fii cu multă luare aminte, până în ultima zi a vieții tale, ca să nu schimbi dragostea lui Dumnezeu pe iubirea omenească”.
Cu sfintele tale mijlociri, fă ca aceste cuvinte să se împlinească și în viețile noastre, Sfinte Părinte Efrem, ca astfel să gustăm din dragostea cea care nu cade niciodată, izvorâtă din Tatăl, strălucind întru Fiul și dăruită noi, prin Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Citește și:
Rugăciune pentru îmbărbătarea sufletului în vreme de suferință și deznădejde
Deznădejdea este hulă împotriva lui Dumnezeu – Sfântul Siluan Athonitul
Rugăciune pentru îmbărbătarea sufletului în vreme de suferință și deznădejde
Gândurile care aduc nesiguranță și deznădejde sunt de la diavol
Sursă articol: Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, mult-milostivul ajutător al celor aflați în deznădejde și care caută dragostea lui Dumnezeu, Lacrimi Preschimbate în Bucurie, 40 de rugăciuni în vreme de pandemie, îndurare, izolare sau grea suferință, Editura Sophia, pp. 122-124