Rugăciune 13 februarie către Sfântul Martinian, vindecător al bolilor și biruitorul ispitei desfrânării

Rugăciunea din 13 februarie se adresează Sfântului Martinian, un mare biruitor al desfrânării.

Creștinii se pot ruga acestui cuvios părinte pentru a se izbăvi de ispitele trupești și a se păzi în curăție.

Rugaciune 13 februarie Sfantul Martinian: Doxologia

Cuprins
Toggle
Sfântul Martinian – viața
Ispitirile diavolești
Canon de rugăciune către Sfântul Martinian

Sfântul Martinian – viața

Sfântul Martinian a trăit în Cezareea Palestinei. La numai 18 ani îmbrățișează viața călugărească. Având în inimă un dor aprins către Hristos, se retrage într-o peșteră, unde se nevoiește timp de 25 de ani.

Neținând cont de trup și de poftele tinereții, Martinian alege o viață de post și rugăciune. Pentru petrecerea lui era plină de înfrânare, Dumnezeu îi dăruiește darul vindecării.

Mulți bolnavi și demonizați veneau la dânsul, căutând tămăduire trupului și sufletului, iar prin rugăciunile acestui plăcut al Domnului, dobândeau cele dorite.

Diavolul nu suferea lucrul acesta și a ridicat război asupra sfântului. Năvălea asupra lui prin ispite și năluciri, silindu-se să îl depărteze de viața sa pustnicească. Apoi a încercat să îl doboare prin patima desfrânării.

Ispitirile diavolești

O femeie ușoară, auzind despre viața cea curată a cuviosului Martinian, îndemnată de diavol, a pus gând rău asupra lui.

„Ce minune este aceasta că este fără patimă? Căci nu vede femeie niciodată. Însă, să știți toți că, nefiind foc, nu arde fânul. Dar, de s-ar pune lângă foc și nu s-ar arde, atunci ar fi lucru mare și vrednic de mirare”.

Acestea zicându-le, a vrut să pună la încercare pe cuviosul Martinian, de va putea răbda ispita de aproape.

„De voi merge eu la dânsul și mă va vedea, iar el nu se va clătina, nici se va sminti de mine, nici se va răpi gândul lui la podoba mea, atunci va fi minunat, nu numai înaintea oamenilor, ci și înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor Lui”.

Aceste lucruri îndrăznețe grăind femeia desfrânată, s-a dus la chilia lui, prefăcându-se că s-a rătăcit. Sfântul Martinian îi deschide și neîndurându-se să o lase afară, pradă fiarelor, o primește înăuntru. Însă mai înainte de aceasta, s-a rugat ca Dumnezeu să îl păzească de o asemenea ispită.

După ce i-a dat să mănânce, a lăsat-o să doarmă în chilia cea mai dinafară, iar el s-a dus înăuntru și s-a culcat. Peste noapte, femeia s-a înfrumusețat cu toate podoabele ei, astfel încât, dimineață Martinian nu a mai cunoscut-o.

Iar aceea, începând a-l amăgi pe el cu cuvinte de desfrânare, încât Martinian a început a se clătina și a se învoi cu pofta în inima sa.

Însă mai înainte de a cădea în păcat, a zis către ea că se duce afară să vadă dacă nu vine cineva și găsindu-i, să-i afle păcătuind. Deci ieșind din chilie, s-a suit pe o stâncă. Atunci Dumnezeu, neuitând ostenelile sale din tinerețe, S-a milostivit spre dânsul și i-a schimbat gândul.

Deci, pogorându-se el de pe piatră, a găsit niște vreascuri pe care le-a dus în chilie. Așezându-le în mijloc, le-a aprins. Și descălțându-se, s-a aruncat în foc, zicând către sine aceste cuvinte de ocară:

„Ce, Martiniane, îți place să te arzi în focul acesta vremelnic și în această cumplită muncire? Dacă vei putea să-l suferi, apoi apropie-te și de femeia aceasta, pentru că ea, și printr-însa diavolul, îți mijlocește focul cel veșnic”.

Și așa, arzându-și mintea cu gândul la focul cel veșnic și trupul cu focul cel materialnic, când n-a mai putut de durere, a ieșit din foc.

Apoi iarăși, lăsându-l puțin durerea, a sărit din nou în mijlocul focului, arzându-se până când nu mai putea suferi acea cumplită dogoare.

Ieșind iarăși din foc, a căzut la pământ, plângând cu lacrimi: „Doamne, Dumnezeul meu, milostiv fii mie păcătosului, iartă robia minții mele și învoirea către păcat. Tu, Care cerci inimile și rărunchii, știi inima mea că Te-am iubit din tinerețile mele și pentru Tine mi-am dat trupul în focul acesta. Iartă-mă, Stăpânul meu, Doamne, fiind bun și milostiv, ești binecuvântat în veci”.

Deci, după ce a sfârșit această rugăciune, femeia a început a tremura văzând nevoința acelui bărbat. Și venindu-și în sine, a cunoscut răutatea sa și ca din somn s-a trezit.

Dezbrăcând hainele cele scumpe, le-a aruncat în foc împreună cu podoabele sale.

Smerindu-se și căzând la picioarele sfântului Martinian, cerea cu lacrimi iertare. Iar el, slobozind-o în pace, a trimis-o la o mănăstire.

După această ispită, Sfântul Martinian s-a dus pe o insulă pustie, unde a petrecut vreme de 10 ani. Însă și în pustietatea aceea a fost ispitit de diavolul, încă o dată.

Într-o dimineață, o fată care a scăpat de naufragiul unei corăbii, a plutit pe o scândură până la locul unde se afla cuviosul Martinian.

Salvând-o din ape, i-a lăsat ei locul său, socotind că nu este cu putință să viețuiască amândoi pe acea insulină.

„Fugi, Martiniane, să nu te ajungă ispita!” Și zicând acestea, îndată s-a aruncat în mare și a fugit de acolo.

În ultimii ani ai vieții sale, cuviosul a pribegit din loc în loc, până când a ajuns la Atena, unde s-a și sfârșit. Iată ce frumos spune în troparul său:

„Văpaia ispitelor, prin curgerile lacrimilor o ai stins fericite și valurile mării și pornirile fiarelor înfrânându-le ai strigat: Preaslăvit ești, Atotputernice, Cel ce m-ai mântuit de foc și de vifor”.

În sinaxarul zilei sunt menționate și cele două femei care prin Sfântul Martinian s-au mântuit, dobândit semnele sfințeniei.

Prima din ele este Zoe, care a mers la mănăstire și s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Iar a doua este Fotinia, care a rămas pe stânca aceea din mare până la sfârșitul vieții, petrecând în sihăstrie.

Canon de rugăciune către Sfântul Martinian

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Cântarea 1

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sihăstrind şi luându-ţi crucea ta, Cuvioase Martinian, ai dorit să urmezi Celui Ce pentru tine a răbdat, de bunăvoie, Crucea şi îngroparea, omorându-ţi patimile trupului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alegând a petrece în muntele nepătimirii, cuvioase, te-ai dat înclinărilor tale celor către Dumnezeu, ziua şi noaptea, prin postire, preaînţeleptule şi prin înfrânare şi rugăciune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminător al Bisericii te-a arătat Hristos pe tine, mărite ca să luminezi cu faptele bune, părinte, adunările credincioşilor şi să alungi negura sufletelor cea de multe feluri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai pe tine te-am cunoscut, că şi după naştere eşti Fecioară; că ai născut pe Ziditorul Dumnezeu şi ai înfăşat Trupul Celui Ce înfăşoară pământul cu negură, cu puteri dumnezeieşti.

Cântarea a 3-a

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păzind neadormită cu Duhul, făclia sufletului tău, cuvioase, te-ai sălăşluit înăuntrul cămării celei duhovniceşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neţinând seamă de cele trecătoare, cu cuget binecredincios, te-ai sârguit să îmbrăţişezi cele pline de desfătare, dar statornice, Preacuvioase Martinian.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strâmtorându-te cu lărgimea petrecerii celei sihăstreşti, Cuvioase Martinian, ai ajuns la lărgimea cea veselitoare a Raiului, veselindu-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locuind în pântecele tău Cel Ce locuieşte în ceruri, un alt Cer Însufleţit te-a arătat pe tine, cu adevărat, Maica lui Dumnezeu.

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Cântarea a 4-a

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrânându-ţi trupul cu aspre deprinderi, ai primit în inima ta cea curată Lumina Duhului, părinte şi bucurându-te strigai: Slavă Puterii Tale Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Turnul inimii tale nu l-a mişcat vrăjmaşul, care te-a năpădit cu valurile răutăţii, că era întărit pe piatra dragostei lui Dumnezeu, vrednicule de laudă, Sfinte Cuvioase Martinian.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu te-ai arătat, Fecioară, mai presus decât îngerii; că ai născut pe Cuvântul, Îngerul de Mare Sfat, Cel Ce luminează pe toţi cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cine poate spune faptele tale? Că nevoindu-te pe pământ cu trăire întocmai ca a îngerilor, cu cuvioşie te-ai luptat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Organ al stricăciunii făcându-se tiranul, s-a năpustit să te înşele cu pofta cea trupească, dar a fost biruit de împotrivirile tale, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai de bunăvoie ţie însuţi judecător, că intrând în văpaie, ai stins cuptoarele patimilor, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te punem înainte armă de apărare nesfărâmată, împotriva vrăjmaşilor; pe tine te câştigăm ancoră şi nădejde a mântuirii noastre, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Năvălit-a asupra ta vrăjmaşul şarpe cu graiuri femeieşti înşelătoare, ca odinioară asupra strămoşului; dar cu isteţimea ta cea înţeleaptă, s-au surpat măiestriile lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu uşurinţă străbătând cărarea ce duce la odihna cea de acolo, nu ai încetat, părinte, a umbla cu multe nevoinţe, prin pustiuri şi prin cetăţi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În munţi şi în mări te-ai îndepărtat pe tine, ca să culegi prin sfinţitele cugetări binele tău cel de curăţie şi să te învredniceşti Cununilor celor Prealuminoase, înţeleptule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mădularele tale le-ai dat focului spre a fi arse, ca să stingi aţâţările poftelor trupeşti, cu roua Duhului, purtătorule de Dumnezeu, întărirea pustnicilor cea neclintită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul te-a sfinţit Cuvântul Cel Preasfânt, sălăşluindu-Se în chip de negrăit în pântecele tău cel Sfinţit. Pe Acela roagă-L stăruitor, Născătoare de Dumnezeu, să ne mântuim noi, robii tăi.

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC

Ca pe un învăţător încercat al dreptei credinţe şi cinstit nevoitor de bunăvoie şi cetăţean al pustiului şi locuitor, pe Sfântul Martinian, pururea cinstitul, întru cântări, după vrednicie, să-l lăudăm; că el pe şarpe în picioare l-a călcat.

Cântarea a 7-a

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, de pofta dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ocârmuit fiind, părinte, de Dumnezeiasca mână, asemenea ca Iona te-ai aruncat pe tine în adâncul mării, cuvioase şi încâlecând pe fiare, luminat ai ieşit la uscat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preamilostivă bunăvoinţă ai izbăvit, Sfinte Părinte, Preacuvioase Martinian, cu adevărat pe fecioară de cumplita furtună şi ai întărit-o pe neclintita piatră a dumnezeieştii cunoştinţe, ca să cânte şi să slujească lui Dumnezeu în chip bine plăcut.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izbăvit fiind cu Porunca lui Dumnezeu de furtuna mării, ca pe o fericită răsplătire ai adus omorârea trupului tău şi închinarea desăvârşită către Stăpânul tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Soarele Slavei, Care a Strălucit în tine, Născătoare de Dumnezeu, a luminat sufletele tuturor credincioşilor, care cântă în dumnezeiescul Duh: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Cântarea a 8-a

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea mea şi lauda mea eşti, Doamne, partea mea şi sorţul meu. Omorârea Ta cea de bună voie purtând-o, înconjor cetăţi şi ţinuturi, strigai părinte, cu cântare: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neslăbindu-ţi cugetul nici de frig, nici de zăduf, cu sufletul plin de aprindere trupul ţi l-ai dat în întregime strâmtorărilor. Ci pe toate le-ai răbdat înţelegând fericirea drepţilor şi strigând: Toate lucrurile Domnului lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întraripându-te cu vetreala dumnezeiescului Duh, înţeleptule, ai plutit prea uşor pe marea vieţii, cuvioase şi ai ajuns la limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, cântând cu veselie: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

În locaşuri luminoase te sălăşluieşti, dezbrăcându-te de norul trupului. Şi te împodobeşti, Sfinte Preacuvioase Părinte Martinian, cu podoabe ţesute din ostenelile tale cele sihăstreşti şi cu suflet preacurat cânţi: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să mântuiască lumea de stricăciune, Cel mai presus de fiinţă S-a Întrupat din tine, de Dumnezeu dăruită Stăpână, fiind văzut îndoit cu lucrările şi cu voirile, dar într-Un Singur Ipostas. Aceluia strigăm: Toate lucrurile Domnului lăudaţi pe Domnul.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată strălucirea Duhului cu cuget preacurat ai primit-o, Sfinte Martinian şi te-ai arătat lumină şi stâlp înălţat de pe pământ, cuvioase şi povăţuitor al pustnicilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a hotărât lupta ta ţi-a dat ţie, fericite, daruri pentru osteneli: ale Cărui Legi păzindu-le, ai dus până la capăt fără abatere mărturisirea cea curată a cugetului, părinte pururea fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Martinian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În Lumină locuieşti împreună cu îngerii, ca unul ce ai trăit viaţă întocmai cu îngerii, bucurându-te de dumnezeiasca dulceaţă şi de vederea lui Dumnezeu şi de curăţie, ca cel ce ai fost curat cu duhul, ajungând vrednic de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Jertfitu-ţi-ai Domnului trupul, cugetul şi inima ta, de Dumnezeu Înţelepţite Martinian şi te-ai arătat jertfă, cu focul sihăstriei arzându-te cu adevărat şi păstrându-te în bună mireasmă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin tine norul cel uşor, Născătoare de Dumnezeu, din care a răsărit mai presus de gând Soarele Slavei şi a luminat toată zidirea, cu cuget binecredincios în cântări te mărim, Fecioară Maică.

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

SEDELNA

Întărindu-ţi piciorul tău pe piatra dreptei credinţe, ai rămas nestrămutat de măiestria vrăjmaşului. Şi înfierbântat fiind de focul poftelor, te-ai aruncat pe tine însuţi în foc, arătându-te de bună voie mucenic, răcorindu-te cu Dumnezeiasca cercetare. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Ridicând mâinile Tale cele dumnezeieşti, cu care ai ţinut pe Ziditorul, Cel Ce S-a Întrupat din bunătate, Preasfântă Fecioară, roagă pe Hristos să ne izbăvească de ispite, de patimi şi de primejdii pe noi, cei ce te lăudăm cu dragoste şi strigăm ţie: Slavă Celui Ce a locuit întru tine; Slavă Celui Ce S-a născut din tine; Slavă Celui Ce ne-a slobozit pe noi, prin Naşterea ta.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Răstignit fiind pe Cruce de cei fărădelege şi Împungându-Ţi-se coasta de ostaşi cu suliţa, Mântuitorule, Preacurata, ca o Maică, cu inima tulburată, se tânguia cu amar şi înspăimântându-se de multa, înfricoşata şi îndelunga Ta răbdare, striga: Slavă bunătăţii Tale; Slavă Dumnezeirii Tale; Slavă că prin moartea Ta ai făcut pe oameni nemuritori.