Păcatul începe în gând. Cele 6 trepte ale păcătuirii – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Păcătuirea, sau săvârșirea păcatelor are mai multe trepte. Toate păcatele pe care le facem urmează un traseu, care poate fi evitat, stopat, ocolit.
Sfântul Teofan Zăvorâtul prezintă în una din cărțile sale despre treptele păcătuirii. Ne oferă de asemenea soluții sau metode de combatere a fiecărei ispite.
Pacatul incepe in gand – treptele pacatuirii, Sf. Teofan Zavoratul: ATITUDINI
„Lucrarea cea păcătoasă se desfășoară astfel: gândul, sentimentul și consimțirea, încuviințarea, hotărârea sau alegerea și fapta”.
Cuprins
1. Provocarea
„Ni se înfățișează în minte ceva rău sau ochiul vede ceva și ceea ce a văzut stârnește gândurile rele. Aceasta este provocarea!”
La acest nivel de început nu putem vorbi despre păcat sau păcătuire. Provocarea nu are din voința noastră.
În această etapă trebuie să luăm măsuri, pentru a evita celelalte trepte și ajungerea la păcătuirea propriu-zisă. Iată ce ne sfătuiește Sfântul Teofan:
„Dacă voi, îndată ce simțiți ceva rău, vă împotriviți lui și vă îndreptați spre Domnul, faceți ceea ce se cuvine – nevoință duhovnicească”.
Provocarea sau ispitirea care a apărut trebuie combătută, urâtă și ocolită.
În cazul în care nu ne împotrivim ispitirii, ci dăm curs acelui gând și ne învoim cu el, păcătuirea nu este oprită, ci își desfășoară cursul mai departe.
Chiar dacă în acest stadiu nu putem vorbi despre păcat, pasul spre păcat este făcut.
2. Convorbirea cu ispita
Dacă cineva nu a luat măsuri să evite provocarea, ci a început să fie prins de gândul respectiv, săvârșește al doilea act al căderii în păcat. Este vorba despre convorbirea cu gândul rău.
Încă nu este păcat să vorbești și să te îndulcești cu un gând rău. Însă dacă îi dăm atenție și începem să discutăm cu gândul ispititor, calea spre păcătuire este deschisă. Cu greu ne mai putem întoarce sau ține piept ispitelor care vor veni în continuare.
3. Consimțirea
Al treilea moment al căderii în păcat este, după Sfântul Teofan, consimțirea la gândul cel rău. În această etapă deja ne îndulcim cu gândul cel rău și cochetăm cu ideea.
„Omului îi place să se gândească la rău și chiar fapta îi place. Aici este mai mult din păcat, dar încă nu este păcatul”.
Această stare de îndulcire sau încuviințare, Sfântul Teofan o numește necurăție.
4. Înclinarea voinței
Al patrulea stadiu al păcătuirii este înclinarea voinței. Acum se naște dorința cea rea. Deși omul nu este hotărât pe deplin să săvârșească păcatul care i s-a propus, el săvârșește păcatul cu gândul și cu mintea, deoarece s-a învoit cu el.
„Aici este păcat, căci este un lucru voit. Sentimentele nu le poate omul întotdeauna stăpâni, însă dorințele sunt în puterea noastră”.
Sfântul Teofan consideră această treaptă o prefață a păcatului.
5. Păcatul lăuntric
Penultima fază a păcătuirii este păcătuirea lăuntrică. În momentul în care omul își dă acordul la păcat sau hotărăște să păcăuiască, acesta este păcatul adevărat, dar numai lăuntric.
6. Păcatul cu fapta
Toate treptele enumerate mai sus duc la săvârșirea propriu zisă a păcatului. După păcătuirea lăuntrică nu întârzie să apară înfăptuirea păcatului.
„Aceasta este adevărata cădere”. Sfântul Teofan arată consecințele păcatului cu fapta, care sunt devastatoare: „Vătămarea sufletului, pierderea harului, căderea sub puterea vrăjmașului”.
Soluții
După cum am văzut, fiecare stadiu al păcătuirii poate fi oprit. Omul, dacă vrea, poate omorî sămânța păcatului în fașă. Totul pornește de la acea ispită care apare la nivel de gând.
„Așadar, alungați gândurile, fără să intrați în discuție cu ele, înăbușiți imediat consimțirea și nimiciți dorințele. Aici este toată lupta”.
Uneori, ispitirea se dă pe toate planurile. Suntem provocați să încuviințăm și cu gândul și cu dorința.
„Se întâmplă ca gândul, consimțirea și dorința – toate să se producă în același timp. Nu-I nimic. În cazul acesta toate sunt ca o provocare. Și lupta pe toate le va alunga ușor”.
Sentimentele rele devin păcătoase atunci când sunt încuviințate de noi și păstrate în suflet sau chiar ațâțate și mai mult.
Dacă acestea intră în suflet fără voia noastră și noi ne silim să le alungăm, adică nu le încuviințăm, ne ferim de păcat. Suntem în luptă.
Dacă nu alungăm consimțirea, rămânem în necurăție. „Consimțirea este păcat atunci când omul îi îngăduie să domnească în suflet, știind că este rea”.
Cine vrea să se păzească în curăție trebuie să alunge gândurile. „Unde nu este încuviințare, acolo nu este păcat”.
Citește și:
Păcatele mici nespovedite se adună ca un bolovan și apasă greu pe umerii sufletului
Ce înseamnă păcatul săvârșit cu inima?
Toți știu că judecarea este păcat și totuși nu contenesc a judeca
Sursă articol: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi Înțelepte, Editura Egumenița, Editura Cartea Ortodoxă, pp. 239-241
