Rugăciune de seară, pe care să o rostești înainte de culcare

Această rugăciune de seară se găsește în Ceaslov, la finalul Pavecerniței. După săvârșirea acestei slujbe, monahii care se retrag la chilia lor (și mirenii care merg la casele lor) rostesc această rugăciune scurtă.

Unii creștini au obiceiul să facă acasă rânduiala slujbelor care se fac în mănăstiri, precum Ceasurile 1, 3, 6 și 9, Vecernia, Pavecernița Mică, Miezonoptica și Utrenia.

Rugaciune de seara - spune-o inainte de culcare

Rugaciune de seara – spune-o inainte de culcare

Prima parte a acestei rugăciuni cuprinde cereri de iertare către Dumnezeu pentru păcatele săvârșite în decursul zilei, cu fapta, cu cuvântul ori cu gândul, cele știute și neștiute.

În a doua parte sunt cereri pentru diferite situații ale vieții noastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să îi miluiască pe frați, pe rudenii, pe cei care ne fac bine, dar și pe cei care ne fac rău.

Pomenirea la rugăciune a celor care ne vrăjmășesc este o faptă de mare cinste înaintea lui Dumnezeu.

Când săvârșim această rugăciune nu ne gândim doar la noi sau doar la rudeniile după trup, ci la întreaga lume care are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Ne rugăm ca Domnul să îi miluiască pe cei bolnavi, să îi ocrotească pe cei care călătoresc.

Nu lipsesc nici cererile de iertare a păcatelor pentru cei adormiți ai noștri, de aici și de pretutindeni. Toate aceste cereri, Dumnezeu să le primească și să le împlinească pentru rugăciunile și mijlociriel Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor sfinților.

Rugăciune de seară, înainte de culcare

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Slăbește, lasă, iartă, Dumnezeule, greșelile noastre cele de voie și cele fără de voie, cele cu fapta și cu cuvântul, cele cu știință și cele cu neștiință, cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu gândul. Toate le iartă nouă, ca un bun și de oameni iubitor.

Pe cei ce ne urăsc pe noi și ne fac strâmbătate, iartă-i, Doamne. Celor ce ne fac bine fă-le bine. Fraților și rudeniilor noastre dăruiește-le cererile cele către mântuire și viață veșnică.

Pe cei ce sunt întru neputință cercetează-i și vindecare dăruiește-le. Pe cei de pe mare ocârmuiește-i. Cu cei călători împreună călătorește. Pe cei din văzduh ocrotește-i.

Celor ce ne slujesc și ne miluiesc pe noi iertare păcatelor dăruiește-le. Pe cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii miluiește-i după mare mila Ta.  

Pomenește, Doamne, pe cei mai dinainte adormiți, și frați ai noștri, și-i odihnește unde luminează lumina feței Tale. Pomenește, Doamne, pe frații noștri cei din necazuri și-i izbăvește de toată primejdia.

Pomenește, Doamne, pe cei ce aduc daruri și fac bine în sfintele Tale biserici și le dă lor cererile cele către mântuire și viață veșnică.

Pomenește-ne, Doamne, și pe noi, smeriții, păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, și luminează mintea noastră cu lumina cunoștinței Tale și ne îndreptează pe calea poruncilor Tale.

Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”.

Citește și

Rugăciune de seară pentru mulțumire și ocrotire
Rugăciune de seară cu care ne spovedim înaintea lui Dumnezeu
Rugăciune de seară a Sfântului Vasile cel Mare pentru luminarea unei noi zile

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.