Nu te-ai căsătorit ca să îl schimbi pe celălalt, ci pe tine
O femeie i-a mărturisit unui preot: Mă voi căsători cu logodnicul meu, însă după aceea îl voi schimba ca să fie pe placul meu și să mi se potrivească.
Probabil că mulți gândesc așa. Părintele Emilianos de la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte spune că este greșit să te căsătorești având o astfel de intenție.
„Majoritatea oamenilor se căsătoresc ca să-l schimbe pe celălalt. Aceasta este o greșeală. Abordarea corectă este opusul: căsătorește-te ca să te schimbi pe tine însuți”.
A pleca la un drum atât de lung și anevoios cu un astfel de ideal este foarte periculos și vătămător.
Cei pe care îi iubim sunt ca o oglindă pentru noi. Ei ne ajută să vedem așa cum suntem pe dinăuntru. Ei scot la iveală din noi toate cusururile noastre. Ei ne arată, așa cum este în realitate, caracterul nostru.
La fel ca în mănăstire și în căsnicie lucrurile par foarte frumoase și plăcute la început. Prima impresie este întotdeauna cuceritoare. Însă, pe măsură ce trece timpul, încep să apar tot felul de probleme, dispute, neînțelegeri.
De ce se întâmplă asta? Dintr-un singur motiv obiectiv. Noi toți avem anumite cusururi, vicii și neputințe. Pe acestea le purtăm cu noi și pentru o vreme rămân ascunse de privirile celorlalți.
Însă cu cât avansăm într-o relație, într-o comunitate, cu atât fiecare începe să-l vadă pe celălalt într-o altă lumină. Va începe să-i vadă neajunsurile caracterului, patimile, greșelile pe care le face.
Într-o relație pot să apară certuri, iritabilitate, invidie, gelozie sau chiar răutate și agresivitate.
Toate aceste neajunsuri sunt prezente în sufletul nostru, într-o măsură mai mică sau mai mare. Ele pot sta acolo mult timp, până când cineva le va scoate la lumină.
Nimeni nu se află niciodată degeaba lângă tine. Un scop ar putea fi chiar acela de a scoate din tine cele mai rele și urâte lucruri, pentru ca tu să te îndrepți.
Caracterul cuiva se vede cel mai bine într-o relație apropiată, precum cea dintre soți sau dintre monahi, care petrec mult timp împreună.
„Mulțumește lui Dumnezeu că soția pe care ți-a dat-o te ajută să-ți vezi propriile defecte”.
Un sfânt părinte spunea că a-ți vedea propriile păcate este lucru mai mare și mai minunat decât a vedea îngeri.
Dacă nu i-am avea pe cei de lângă noi să ne provoace și să ne arate așa cum suntem, cusuririle noastre ar rămâne ascunse de noi.
„Soluția problemei nu este să fugi de soțul sau soția ta. Soluția pentru cineva căsătorit este să rămână în căsnicie și să facă un efort ascetic de a se corecta pe sine, iar nu pe celălalt”.
Într-o căsătorie, fiecare trebuie să se vadă pe sine mai întâi. Trebuie să-și cunoască neajunsurile, să-și recunoască greșelile și să încerce apoi să și le corecteze.
„Iar atunci când tu te vei schimba în bine, soția sau soțul tău se va schimba la rândul său”.
Citește și:
Vrei să schimbi pe cineva? Roagă-te pentru el și Dumnezeu îi va trimite gânduri bune
Poți să bei agheasmă de dimineața până seara, nimic nu se va întâmpla dacă nu-ți schimbi inima – Pyotr Mamonov
Poți să bei agheasmă de dimineața până seara, nimic nu se va întâmpla dacă nu-ți schimbi inima – Pyotr Mamonov
Sursă articol: Holy Ressurection, Change yourself, not the other: https://www.youtube.com/watch?v=XIZlLgaZWPc&ab_channel=HolyResurrection