Dacă te lovește un necaz, spune aceste cuvinte și inima ți se va mângâia

Ori de câte ori cazi într-o greșeală, sau într-un păcat, scoală-te și te vei mântui, spun Sfinții Părinți. Același lucru am putea să îl spunem și despre necazurile care ne trag în jos.

Așa cum de păcate ne slobozim prin pocăință, smerenie și rugăciune, tot așa și de necazuri. De multe ori, încercările vin în viața noastră din cauza acțiunilor greșite pe care le facem.

Daca te loveste un necaz, spune aceste cuvinte si vei afla pacea

Daca te loveste un necaz, spune aceste cuvinte si vei afla pacea

Rugăciunea are acest „efect” de ridicare, de înălțare a sufletului către Dumnezeu. Atunci când greșim, rugăciunea ne restaurează. Ea reface legătura de dragoste cu Dumnezeu, pe care am rupt-o săvârșind un păcat sau altul.

Adam și Eva nu s-au îndreptat spre Dumnezeu atunci când au făcut neascultare și au călcat porunca Lui. Nu au alergat înaintea Lui să-și mărturisească păcatul, ci s-au ascuns. Au lăsat frica și rușina să îi cuprindă. Dacă ar fi ales vorbirea cu Dumnezeu, ar fi fost iertați și poate ar fi fost și reprimiți în cinstea cea dintâi.

Când necazurile vin asupra noastră, trebuie să alergăm la Dumnezeu. El știe necazul nostru, însă dacă și noi vrem să i-l destăinum, acesta se va micșora. Sufletul se va ușura și va simți mângâiere. Se va umple de nădejde și de voiciune.

Dacă te lovește o nenorocire, nu te lăsa abătut, ci adu-ți aminte de Domnul”, zice Sfântul Siluan. Și mai departe ne arată o cale prin care omul poate dobândi îndată liniștere dinspre tulburarea care l-a cuprins. Este calea smereniei. De îndată ce mintea și sufletul se smerește, în suflet se instalează pacea.

Adevărata stare a sufletului și cea mai benefică acestuia este smerenia. Suferința noastră se datorează de cele mai multe ori mândriei, îngâmfării, învârtoșării inimii, semeției noastre.

Suferim pentru că nu avem smerenie. În sufletul smerit viază Duhul Sfânt și El dă sufletului libertatea, pacea, iubirea și fericirea”.

Sufletul smerit se lasă în voia lui Dumnezeu și simte multă tihnă. Orice i s-ar întâmpla, nu se tulbură, nu se neliniștește, nu își pierde nădejdea.

Cine nu se predă în necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaște milostivirea lui Dumnezeu”. Din cauză că petrecem în mândrie suntem permanent tulburați, supărați, întristați.

Oamenii nu învață smerenie și pentru mândria lor nu pot primi harul Sfântului Duh și de aceea lumea întreagă suferă”.

Dacă cineva suferă și nu are pace în suflet, să se pocăiască și Dumnezeu îi va da pacea Sa, spune Sfântul Siluan.

Domnul Cel milostiv ne-a dat pocăința și prin pocăință toate se îndreaptă. Prin pocăință câștigăm iertarea păcatelor, pentru pocăință vine harul Duhului Sfânt, și astfel cunoaștem pe Domnul”.

Citește și:

Cum să te bucuri neîncetat și să nu fii doborât de necazuri – Sfântul Vasile cel Mare
Părintele Iulian Prodromitul: Dacă ai necazuri, la orice oră să strigi la Dumnezeu!
Dumnezeu îngăduie suferința și necazurile ca să ne sfințim

Sursă articol: Ortodoxia.me, Sfântul Siluan Athonitul: Dacă te lovește o nenorocire, nu te lăsa abătut, ci spune aceste cuvinte: https://ortodoxia.me/sfantul-siluan-athonitul-daca-te-loveste-o-nenorocire-nu-te-lasa-abatut-ci-adu-ti-aminte-de-domnul-si-spune-aceste-cuvinte/

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.