Fiecare cruce pe care o facem este o scurtă rugăciune, sfințitoare și protectoare

Ori de câte ori ne însemnăm cu semnul crucii mintea noastră se suite la Dumnezeu. Crucea este nu doar un simbol al credinței noastre și o mărturisire de credință, ci constituie totodată și o rugăciune.

Părintele Dumitru Stănilaoae spunea foarte frumos în acest sens: „Crucea pe care o facem, e o scurtă rugăciune”.

Fiecare cruce pe care o facem este o scurta rugaciune, sfintitoare si protectoare

Fiecare cruce pe care o facem este o scurta rugaciune, sfintitoare si protectoare: Ziarul Lumina

Nu există zi în care creștinii să nu își facă semnul sfintei cruci. Fie se însemnează pe ei înșiși, fie pe copii, fie mâncarea de pe masă, fie așternutul pe care se culcă.

Acest semn biruitor este plin de puterea lui Hristos. Iar acela care îl face cu luare aminte și cu credință se împărtășește de acest har.

Tot marele teleog Stăniloae spunea despre cruce că ea este puterea lui Hristos. Această putere, „asumată de noi, poate transforma lumea în paradis”.

Prin cruce a biruit Hristos pe diavol și iadul. Prin cruce a dăruit lumii viață nouă. Prin cruce și răstignire a adus mântuirea noastră. Prin crucea Sa oamenilor li s-a deschis din nou Raiul.

Sfântul Luca al Crimeii spunea că Hristos este împreună-călător cu cei care merge pe via dolorosa, ridicând povara Lui, adică crucea cea de viață făcătoare.

Nu vă temeți deci! Înaintați cu îndrăzneală! Să nu vă înspăimânte atacurile diavolilor, care vă împiedică să mergeți pe acest drum. Scuipați-l pe diavol, alungați-l cu crucea Domnului, în numele Lui. Priviți în înălțime și Îl veți vedea pe Însuși Domnul Iisus Hristos, Care umblă împreună cu voi și ușurează  drumul vostru”.

Cruce înseamnă să duci ceea ce nu-ți convine. „Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate”, zice Sfântul Isaac Sirul. Nu există Înviere fără cruce.

A-ți lua crucea înseamnă a te lepăda de lume pentru Dumnezeu, spune Sfântul Chiril al Alexandriei. Înseamnă să te lepezi de păcat și să iei pe umeri jugul cel bun al virtuților.

Înseamnă să te lepezi de tine însuți, de voia ta care se opune voii lui Dumnezeu, de dorințele tale egoiste, de mândria și trufia ta.

Așa precum și Hristos S-a deșertat pe Sine și a luat chip de rob, smerindu-Se pe Sine și făcându-Se ascultător Părintelui ceresc până la moarte, și încă moarte pe cruce, spune Sfântul Apostol Pavel.

Fiecare faptă bună este o cruce”, spune Sfântul Marcu Ascetul. Este mai greu să lucrezi binele decât răul. Este mai anevoios să fii un om virtuos decât un om viciat.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre cruce că este „simbolul sfânt al mântuirii noastre”, iar aceasta trebuie purtată ca pe o cunună.

Nimeni nu trebuie să se rușineze de crucea Domnului. Ea este simbolul biruinței și nimeni nu se rușinează a fi de partea Celui care a biruit moartea și pe diavol.

Dumnezeu S-a unit cu omenirea prin cruce, spune Părintele Nicolae Steinhardt. Cum ar putea dar cineva să se rușineze de cruce?

Grea este crucea celor care poartă acest simbol pe grumazul lor și totuși nu urmează lui Hristos prin viețuirea lor, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Crucea este semnul împăcării lui Dumnezeu cu noi. Mântuitorul a murit pe cruce cu brațele întinse spre noi, îmbrățișând lumea din multa Sa iubire și jertfire de Sine, spune Sfântul Atanasie cel Mare.

Același sfânt spune de asemenea că „acolo unde se face semnul sfintei cruci, răutatea nu mai are nicio putere”.

Rugăciunea crucii versificată, de bătrânii satelor

„Sfântă Cruce, armă tare,
Feri-mă de întristare;
Sfântă Cruce, armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce-a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu Îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost
Dumnezeu Îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Cruce sfântă, trezește-mă,
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Doamne, mântuiește-mă,
Amin”.

Citește și:

Ce înseamnă să îți duci crucea de fiecare zi?
Crucea pe care o porți la gât – ce înseamnă și ce putere are
Rugăciune la Crucea Domnului

Surse articol:

1. Pildele Cărților Sfinte, Crucea: https://pildele-cartilor-sfinte.com/crucea.html
2. Porunca Iubirii, Rugăciunea Sfintei Cruci (rugăciune populară în versuri): https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/3699/rug%C4%83ciunea-sfintei-cruci-rug%C4%83ciune-popular%C4%83-%C3%AEn-versuri

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.