Cum se practică rugăciunea lui Iisus – Sfântul Iosif Isihastul
Sfântul Iosif Isihastul, cunoscut și sub numele de „Gheron Iosif” sau „Gheronda Iosif” a fost și rămâne unul din cei mai mari rugători ai lumii.
Este considerat dascălul rugăciunii și „general al duhului”, ca cel care s-a luptat în prima linie cu demonii și i-a biruit cu puterea Numelui lui Iisus.
Cuprins
Cum se practică rugăciunea lui Iisus
În scrisorile sale către fiii lui duhovnicești, starețul le descoperă cum se practică rugăciunea lui Iisus. Această rugăciune mai este cunoscută și ca „rugăciunea minții sau „rugăciunea inimii”.
Poate că mai corect este să o numim „rugăciunea lui Iisus”, deoarece nu toți care ajung la rugăciunea inimii. Mulți nu reușesc să o spună nici măcar cu mintea neîncetat.
Această rugăciune – mântuitoare și plină de putere – are mai multe trepte. Ea pornește de la buze, se suie la minte și apoi coboară în inimă.
Prima treaptă
Părintele Iosif spune că cel care vrea să se antreneze în rugăciunea lui Iisus trebuie mai întâi să o spună cu buzele. Să o rostească neîncetat, dar cu voce tare sau șoptită.
„A lucra rugăciunea minții înseamnă a te sili pe tine însuți să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; ca să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare”.
Ostenitorului în rugăciune se cere multă atenție și trezvie. El trebuie să ia aminte asupra a aceea ce spune: „Să ai atenția concentrată numai asupra cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”
A doua treaptă
Această lucrare este ostenitoare și de durată. Abia când gura s-a deprins să o spună neîncetat, o va prelua mintea: „După mult timp se obișnuiește mintea și o spune de la sine”.
Atât de plăcută este această rugăciune, încât o simți a fi mai dulce ca mierea: „Și te îndulcești de ea ca și când ai avea miere în gură. Și dorești să o spui mereu (să o tot spui). Dacă o lași, îți pare foarte rău”.
A treia treaptă
Treapta următoare este ca mintea să se coboare în inimă. Abia atunci se începe a lucra rugăciunea inimii: „Când mintea ajunge să se obișnuiască și să se umple – să o învețe bine -, atunci o trimite și în inimă”.
Tot ceea ce lăsăm să intre în minte se duce în inimă. De aceea, toate gândurile, toate dorințele sau imaginile și sunetele cu care ne îndeletnicim ajung la inimă.
„Pentru că mintea este cea care hrănește sufletul. Lucrarea minții este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău.” Inima, spunea gheronda Iosif, este „centrul puterii spirituale și trupești a omului, este tronul minții”.
Știind acestea, se cade ca cel care se roagă să își păzească mintea de orice gânduri și închipuiri, de imagini și imaginație. Se silește ca mintea să fie curată și trează.
„Atunci, respirând ușor, cu oarecare efort și voință, o coboară în inimă și o ține înlăuntrul și spune cu ritm rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”.
A patra treaptă
După ce rugătorul a ajuns cu mintea în inimă, se deprinde să spună rugăciunea odată cu respirația.
„La început spune de câteva ori rugăciunea și respiră o dată. După aceea, când mintea se obișnuiește să stea în inimă, spune la fiecare respirație o dată rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase” inspirând și „miluiește-mă” expirând”.
Există și alte trepte ale rugăciunii care pornesc de aici. Una din ele este contemplarea și puțini sunt cei care o ajung.
Starețul spunea că rugăciunea inimii se face până când harul lui Dumnezeu lucrează în suflet: „După aceasta, totul este contemplație (vedere duhovnicească)”.
Rugăciunea se spune în tot locul și în toată vremea
Nu există loc sau timp în care să nu se spună rugăciunea. Ea trebuie rostită neîntreupt, în tot ceasul și în tot locul, după îndemnul Mântuitorului și al Sfântul Apostol Pavel.
„Rugăciunea se spune peste tot; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând”.
Ca să te poți ruga cu rugăciunea lui Iisus trebuie să te gătești de mare osteneală. Este nevoie de efort, de sârguință, de perseverență, de sudoare și lacrimi: „Este nevoie de multă strădanie. Când obosești, așează-te. Apoi iarăși ridică-te. Să nu te ia somnul”.
Trebuie să insiști să te rogi chiar și atunci când mintea, sufletul și trupul nu vor. Să nu crezi că prin propria strădanie vei reuși, ci numai prin voia și ajutorul lui Dumnezeu.
„Toate acestea se numesc „lucrare”. Tu arăți lui Dumnezeu voința ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îți va da sau nu. Dumnezeu este începutul și sfârșitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare”.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole despre rugăciunea minții / rugăciunea inimii:
Rugăciunea lui Iisus taie ca o sabie din inimă ispitele – Părintele Cleopa
Din piepturile noastre ieșea mireasmă dulce când rosteam rugăciunea lui Iisus – Părintele Efrem Filotheitul
Cum îi păzește Dumnezeu pe cei care rostesc rugăciunea lui Iisus
Rugăciunea lui Iisus duce mai repede la mântuire – Sfântul Paisie de la Neamț
Sursă articol: Ierotheos Bvlachos, Gheron Iosif Isihastul – Învățături despre rugăciunea minții, Doxologia: https://doxologia.ro/gheron-iosif-isihastul-invataturi-despre-rugaciunea-mintii