Citiți Acatistul Izvorul Tămăduirii la vreme de boală
Nu de mult am celebrat în Biserica Ortodoxă Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare are un loc stabil în calendarul creștin, fiind prăznuită în fiecare vineri din Săptămâna Luminată.
Credincioșii au o evlavie deosebită față de această sărbătoare, datorită faptului că figura ei centrală este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Cititi Acatistul Izvorul Tamaduirii pentru vindecarea de boli: Sihăstria Putnei
Cu toții avem o experiență personală în ceea ce privește darurile Maicii Domnului. Fiecare poate da mărturie despre bogăția minunilor săvârșite de ea în viața noastră.
Este cu neputință ca cineva să o cheme în ajutor și să nu primească degrabă izbăvire din necaz. Cei mai mulți ne rugăm Maicii Domnului la vreme de boală, întristare și durere trupească sau sufletească.
Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea care „certifică” harul și puterea Maicii Domnului de a alina suferințele oamenilor. Ea amintește de o minune petrecută cu un orb în secolul al 5-lea.
Plimbându-se odată prin pădure, Leon cel Mare a găsit un orb care i-a cerut apă. Însăși Maica Domnului avea să-i ofer acelui nevăzător apa vindecătoare, conducându-l pe Leon la izvorul ei. Adăpându-se din acel izvor pe care i l-a arătat Fecioara Maria, orbul s-a făcut îndată văzător cu ochii trupești.
După ce a ajuns împărat, Leon cel Mare a vrut să mulțumească Maicii Domnului pentru acea minune, ridicând în apropierea izvorului tămăduitor o biserică.
În acest sfânt lăcaș, aflat în cartierul vechi Vlaherne (Istanbul) aveau să se petreacă ulterior multe alte vindecări.
Maica Domnului revarsă și astăzi darul ei vindecător tututor celor care îi cer cu credință însănătoșirea trupului sau a sufletului.
Această sărbătoare, instituită în secolele 5-6, ne încurajează să alergăm cu toții la izvorul ei tămăduitor și să luăm vindecare. În toate bisericile ortodoxe, în vinerea luminată, după săvârșirea Sfintei Liturghii are loc slujba de sfințire a apei.
Credincioșii iau această agheasmă tămăduitoare cu credință, pentru a se vindeca de felurite neputințe.
Icoana care redă sărbătoarea Izvorul Tămăduirii o arată pe Maica Domnului în partea de sus, cu mâinile înălțate în rugăciune, stând într-un potir mare în mijlocul căruia se află Însuși Pruncul Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor și Izvorul vieții și al nemuririi.
Din potir curge apă pe care credincioșii o adună în ulcioare și o beau spre însănătoșire și binecuvântare.
Maica Domnului este întru o unire nedespărțită cu Fiul ei, de aceea ea însăși se face pentru creștini izvor al tămăduirilor.
Darul acestei apei tămăduitoare este și mai mare dacă bolnavii citesc Acatistul Izvorului Tămăduirii. Cuvintele acestui acatist insuflă multă nădejde și dau sufletului și cugetului o dulceață deosebită.
Acatisul Izvorul Tămăduirii îl găsiți în acest articol.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole și rugăciuni legate de Izvorul Tămăduirii:
Rugăciune către Maica Domnului la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu izvorul tămăduirii
Izvorul Tămăduirii – Vindecări şi Minuni ale Maicii Domnului
Surse articol:
1. Creștin Ortodox, Izvorul Tămăduirii: https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/izvorul-tamaduirii-118473.html
2. Adrian Cocoșilă, Izvorul Tămăduirii – Sărbătoare închinată lui Hristos și Maicii Domnului, Creștin Ortodox: https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/izvorul-tamaduirii/izvorul-tamaduirii-sarbatoare-inchinata-hristos-maicii-sale-151884.html