Rugăciunea din inimă va fi singura noastră izvăbire – Părintele Iustin Pârvu

Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru-Vodă spunea la un moment dat că rugăciunea minții va putea să ne păzească nevătămați de războiul psihologic care va veni peste noi.

Suntem deja în plin război psihologic. Chiar dacă sunt înaintate războaiele armate, în spatele lor se dau războaie psihologice.

Rugaciunea din inima va fi singura noastra izbavire - Pr. Iustin Parvu

Rugaciunea din inima va fi singura noastra izbavire – Pr. Iustin Parvu: Lumea Ortodoxiei

Dacă ne uităm la știri, toate au un impact puternic asupra sănătății noastre psihice. Toate creează stres, neliniște, angoasă, temeri, tristețe.

Singura noastră armă împotriva războaielor de tot felul este rugăciunea. Dar nu orice fel de rugăciune ne poate apăra de săgețile vrăjmașului. Ci doar rugăciunea făcută din inimă. Doar aceasta are putere.

Este esențial să știm cum să ne rugăm corect, spune Părintele Iustin. Se poate întâmpla ca și călugării din mănăstiri să se roage superficial și să aibă impresia că se roagă.

„Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm”.

La fel și mirenii, se pot ruga după tipic, din cărțile de rugăciuni, dar fără să coboare mai adânc în inimă. Fără să schimbe ceea ce este rău. Fără să se vindece de patimi și să înceapă a lucra virtuțile.

„Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe și să stai acolo ca și cum ți-ai făcut datoria, din obligație. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică”.

Citește și – Rugăciunea nu este o obligație, ci necesitatea comuniunii cu Dumnezeu – Mitropolitul Nicolae

Nu doar viețuitorii din mănăstiri trebuie să lucreze rugăciunea din inimă, ci și cei din lume. Mai ales în zilele noastre, când suntem bombardați cu tot felul de ispite.

„Până acum a mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns”.

Toată suflarea trebuie să se îndeletnicească în lucrarea rugăciunii, pentru timpurile sunt rele și vremea s-a scurtat.

„Acum și mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire”.

Ce înseamnă să aprofundezi rugăciunea? Să te cobori cu mintea în inimă și să te rogi cu sinceritate și cu multă durere. Să cobori în inimă și să scoți tot ceea ce este rău, pătimaș și întunecos.

„Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor și acolo trebuie să lucrăm”.

Rugăciunea ne ajută să ne curățim lăuntric. Ne dă putere de la Dumnezeu să renunțăm la vicii și să lucrăm virtuțile cele mântuitoare.

Părintele Iustin spunea cu îngrijorare că oamenii de azi sunt nepăsători și acesta este un mare păcat. Nu mai există pocăință, nici rugăciunea cu lacrimi.

„Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minții”.

Aceste cuvinte le-a spus un om care cunoaște prea bine tehnicile de manipulare psihologică, având experiența cumplită a închisorilor comuniste.

Rugăciunea ne păzește întru adevăr. Căci atât de mare va fi înșelarea în zilele din urmă încât cu greu va putea cineva să deosebească între minciună și adevăr.

„Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales între bine și rău. Vor fi mari înșelări și numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele”.

Sfatul Părintelui Iustin este să ne rugăm mai des, mai mult, mai profund. Rugăciunea ne va păzi de înșelare, ne va lumina mintea să cunoaștem adevărul și să mergem pe calea care duce la bine.

„Numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm și perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării”.

Citește și – Rugăciunea lui Iisus taie ca o sabie din inimă ispitele – Părintele Cleopa

Sursă articol: Arhimandritul Iustin Pârvu, E nevoie să ne rugăm cu inima, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/e-nevoie-sa-ne-rugam-cu-inima

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.