Cea mai mare înțelepciune care ne duce la fericirea veșnică – Pr. Celopa
Cea mai mare înțelepciune este frica de moarte. Sau pomenirea morții. Aceasta o spune Sfântul Vasile cel Mare.
De ce este cea mai mare înțelepciune? Deoarece îl păzește pe om de toate păcatele și îl duce la fericirea veșnică, spunea Părintele Cleopa.
Cea mai mare intelepciune care ne duce la fericirea vesnica: Sfintii Parinti Ortodocsi
Întotdeauna să ai moartea înaintea ta, însă nu ca pe ceva înfricoșător. Ci ca pe o avertizare și stavilă împotriva faptelor rele.
Citește și – Înțelepciunea acestei lumi nu poate salva lumea – Sfântul Sofronie
Cel care este conștient de scurtimea vieții sale pe acest pământ își chivernisește bine timpul. Și cealată vreme a vieții sale o folosește ca să câștige viața cea veșnică.
„Cu frica de Dumnezeu se abate tot omul de la rău”, spunea duhovnicul de la Sihăstria.
Sfânta Scriptură spune că omul trebuie să meargă drept, să nu se abată în lături.
Și ca să nu se încline nici la dreapta, nici la stânga, are nevoie de două ziduri. Cele două ziduri duhovnicești sunt frica de Dumnezeu – la dreapta și frica de moarte – la stânga ta.
Cine are aceste două frici merge drept, înaintea lui Dumnezeu. Problema este că noi oamenii, în general, viețuim într-o stare de amorțire, de adormire duhovnicească. Dacă am fi treji, ne-am plânge păcatele toată ziua, zicea Părintele Cleopa.
Citește și – Cele două aripi care ne susțin zborul spre mântuire – Părintele Serafim Aldea
Sfântul Arsenie cel Mare, care a petrecut 80 de ani în pustie, în cea mai aspră nevoință și înfrânare, avea genele necontenit ude din pricina multelor sale lacrimi. Iar când a sosit clipa morții, tot se temea, cu toate că a plâns neîncetat în timpul vieții.
„Aceia erau sfinți, care își plângeau păcatele. Căci în toată clipa greșim lui Dumnezeu, sau cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu voie, sau fără voie, sau cu știință”.
Nu-i de-ajuns să te gândești la moarte, ci trebuie să faci ceva ca să îți asiguri o veșnicie fericită.
La trezvia minții ajută mult rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”
Când mintea este ocupată cu rugăciunea, nu se mai abate la gânduri păcătoase, necuviincioase. Se păzește curată înaintea lui Dumnezeu și se hrănește cu harul Său, care îl luminează și îl înțelepțește.
Rugăciunea este hrana sufletului. Este mâncare, băutură, lumină, odihnă. Sufletul nu poate trăi fără ea, la fel cum trupul nu poate rezista fără cele necesare supraviețuirii.
Rugăciunea lui Iisus se începe a lucra cu buzele. Mai întâi se spune cu gura, cu voce tare sau șoptită, iar când ne-am deprins cu ea, o vom putea rosti și în taină, neîncetat, fără să ne știe nimeni…
Sursă articol: Istorie, Religie, Civilizații, Pr. Ilie Celopa, despre treptele rugăciunii, Universul Credinței: https://www.youtube.com/watch?v=1vLmKHpW2KQ&ab_channel=IstorieReligieCivilizatiiTVRRomania
