Rugăciunea tainică a inimii, pe care Dumnezeu o răsplătește – Sfântul Paisie de la Neamț

Sfântul Paisie de la Neamț era un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus. Era apreciat ca unul din cei mai înalți povățuitori din acea vreme.

Pentru sfințenia vieții sale era cunoscut în toată ortodoxia, din Ucraina, Rusia și până în Muntele Athos.

Rugaciunea inimii pe care Dumnezeu o rasplateste

Rugaciunea inimii pe care Dumnezeu o rasplateste

Când s-a mutat la Mănăstirea Neamț, obștea sa număra nu mai puțin de 700 de monahi, între care români, ucraineni și ruși.

După cum se spune în sinaxar, Starețul Paisie de la Neamț se ruga neîncetat cu rugăciunea inimii.

Nu doar el avea darul rugăciunii și al lacrimilor, ci și mulți dintre călugării care se aflau sub ascultarea și îndrumarea sa duhovnicească.

Rugăciunea lui Iisus este o rugăciune lăuntrică, izvorâtă din adâncurile ființei noastre care Îl caută cu dor neîmplinit pe Dumnezeu.

 Cumpără cartea 

Viata si opera lui Paisie Velicikovski

Viata si opera lui Paisie Velicikovski

Chemarea numelui lui Iisus este de mare trebuință în viața creștinului. Nimeni nu se poate mântui în altceva, decât numai în numele Domnului nostru Iisus Hristos, spunea Sfântul Paisie celor care se împotriveau rugăciunea inimii.

Inima este ca un altar pe care mintea aduce Domnului rugăciunea ca pe o jertfă tainică. Aceasta este cea mai profundă și cea mai puternică rugăciune – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, pentru că are în ea numele cel sfânt și dulce al Mântuitorului.

 Cumpără cartea 

O noapte in pustia Sfantului Munte

O noapte in pustia Sfantului Munte

Sunt unii care blamează această rugăciune și spun că Dumnezeu o nu aude decât pe cea rostită cu gura. Dar Dumnezeu, le răspunde Sfântul Paisie, este cunoscător al inimii.

„El cunoaște în amănunțime cele mai ascunse gânduri ale inimii și cele ce vor fi gândite, pe toate le știe și pe toate le cunoaște ca un Dumnezeu atotștiutor”.

Mântuitorul Însuși ne cere o astfel de rugăciune tainică, săvârșită în ascuns:

„Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și închizând ușa roagă-te Tatălui tău, Celui întru ascuns; și Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, îți va răsplăti ție la arătare”.

Iată deci, că rugăciunea minții sau rugăciunea inimii este o lucrare pe care Dumnezeu nu doar o vede, ci o primește și o răsplătește.

Citește și – Din ce cauză nu putem rosti neîncetat rugăciunea inimii?

Câte exemple nu avem în Sfânta Scriptură de oameni sfinți care nici măcar nu puteau să articuleze cuvintele din pricina durerii și numai cu inima și cu gândul se înfățișau înaintea Dumnezeului Celui viu.

 Cumpără cartea 

Viata, minunile si acatistul

Viata, minunile si acatistul

Moise nici buzele nu și-a mișcat iar Dumnezeu l-a auzit și i-a zis: „Ce strigi către Mine?” Dumnezeu auzeau strigătul inimii lui.

La fel și Ana, fără ca glasul ei să se audă, striga către Domnul din inimă și Dumnezeu a împlinit cererea ei.

Iar Abel, în deplină tăcere se ruga. Căci gura lui nu mai putea vorbi, dar sângele lui striga din pământ către Dumnezeu.

 „Suspină, dar, și tu, precum acel Sfânt Moise. Rupe-ți inima ta, iar nu hainele! Cheamă-L pe Dumnezeu din adânc, pentru că zice: „Dintru adâncuri am strigat către Tine Doamne, Doamne, auzi glasul meu!”

Aceasta este rugăciunea care ajunge grabnic la Dumnezeu, cea izvorâtă din străfundurile inimii îndurerate.

Citește și – Puterea tămăduitoare a rugăciunii lui Iisus

Cel ce a zidit urechea, oare nu aude? – spune psalmistul. Cunoscute sunt lui încă și cele nesăvârșite de noi. Toate gândurile negândite și cuvintele nerostite.

„Fă taină din rugăciunea ta. Tu nu oamenilor te rogi, ci lui Dumnezeu, Care este pretutindeni și Care te aude înainte de a fi glăsuit și cunoaște gândurile încă nerostite”.

Dumnezeu se bucură atunci când vede că mintea noastră se unește cu El prin rugăciune.

Surse articol:

1. Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/rugaciunea-tainica-savarsita-inima
2. Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Dumnezeu aude fiecare inimă ce-L strigă în rugăciune, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/tu-nu-oamenilor-te-rogi-ci-lui-dumnezeu-care-este-pretutindeni-care-te-aude-inainte
3. Doxologia, Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț: https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-paisie-de-la-neamt

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.