Pacea adevărată nu este în mediul exterior, ci în buna ta rânduială lăuntrică – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Mulți se întreabă de ce nu este pace în lume. Răspunsul este simplu. Pentru că pacea nu este un lucru exterior nouă.
Oamenii care alcătuiesc lumea de azi nu au pace în sufletul lor și de aceea viața noastră întreolaltă este plină de tulburări și de războiri.
Peste tot vedem contraziceri de idei, ciocniri de interese, lovituri între state.
Conflicte apar chiar și în cele mai intime relații, cum sunt cele familiale.
Nu putem avea pace dacă ținem cu dinadinsul la părerile noastre.
Citește și – Voi căutați pacea, că dreptatea o face Dumnezeu – Părintele Valerian Pâslaru
Nu putem fi oameni ai păcii dacă ne angajăm mereu în discuții în contradictorii, sau dacă ne dedăm ușor la certuri și semănăm discordie.
„Pacea adevărată nu este în exterior, ci înlăuntru”, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.
Este esențial să cunoaștem acest adevăr. Înainte să ne plângem că nu este pace în lume, trebuie să căutăm pacea în noi.
Noi avem pace în suflet?
Nu mediul extern este sursa păcii, ci buna rânduială lăuntrică, spune Sfântul Teofan.
Pacea izvorăște de la Dumnezeu și adapă sufletele cu adevărat însetate de ea.
Pacea nu vine de nicăieri dacă nu ne-o dă Dumnezeu. Ea este darul lui Dumnezeu și roadă a Duhului Sfânt.
Omul care are pace în suflet rămâne netulburat față cele ce se petrec în afara lui.
„Dacă omul se va stăpâni și va începe să-și conducă singur interiorul, va primi ca răsplată netulburata pace sufletească”.
Când omul are pace înlăuntrul său, toate în jurul lui se vor adăpa din pacea lui. Vor prelua din liniștea lui, din calmul și seninul ființei sale, din atitudinea lui binevoitoare și împăciuitoare, din blândețea și răbdarea lui.
Proorocul David a fost un om al păcii. El însuși mărturisește aceasta: „Cu cei ce urau pacea făcător de pace eram” (Ps. 119, 7).
David a fost un împărat blând. Iubea pacea și înțelegerea. De aceea nu vrăjmășea pe nimeni, nici măcar pe cei mai temuți dușmani ai lui.
A cruțat viața Regelui Saul chiar dacă avea ocazia și îndreptățirea să îl ucidă.
Citește și – Roagă-te pentru vrăjmași și pacea va veni asupra ta – Sfântul Siluan Athonitul
De ce trebuie să alegem pacea chiar și înaintea dreptății evidente? Pentru că Dumnezeu iubește pe făcătorii de pace și îi numește fii ai Săi:
„Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).
Hristos Însuși este Împăratul păcii și Domn al păcii.
Numai Lui Unuia trebuie să-I slujim, în același duh de pace.
Când fiii lui Zevedei au vrut să pogoare foc din cer să-i ardă pe samarineni pentru că nu L-au primit pe Hristos, El i-a certat zicându-le:
„Au nu știți oare fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască” (Luca 9, 55).
Dumnezeu vrea ca noi să trăim în pace, în iubire și în unire unii cu alții.
„Că unde este unire acolo a poruncit Domnul viața și binecuvântarea până în veac” (Ps. 132, 3).
Citește și – Când judeci, când osândești, când dai vina pe altul, Dumnezeu ia pacea de la tine
Dumnezeu și pacea Sa nu se află acolo unde sunt dezbinări și gâlcevi, spune Arhimandritul Serafim Alexiv.
„Dacă suntem în pace în relațiile cu oamenii, atunci și Dumnezeu se va sălășlui între noi, deoarece El se află acolo unde este pace și dragoste între oameni”.
Nu trebuie să așteptăm pacea de la vreun conducător de popoare sau de la vreo clasă politică, așa cum ni se promite.
Pacea trebuie să o cerem de la Dumnezeu și să o cultivăm în sufletele noastre.
Nici o conducere nu poate aduce pacea pe pământ atâta timp cât ea slujește altor domni și nu Domnului păcii.
Duhul lumii este potrivnic Duhului Sfânt – Mângâietorul pe care Dumnezeu Îl trimite peste aleșii Lui.
„Eu vă voi trimite vouă alt Mângâietor, pe Care lumea nu poate să-L primească” (Ioan 14, 16-17).
Nu putem sluji la doi domni, aceasta să o știm în tot ce facem. Sfântul Teofan Zăvorâtul ne întreabă retoric:
„Cum vreți să trăiți în pace cu lumea și să fiți ai Domnului, de vreme ce Duhul Domnului, Cel dat urmăritorilor Lui, nu poate fi nicidecum împăcat cu lumea?”
Surse articol:
1. Ieromonahul Petroniu Tănase, De ce nu este pace în lume? Doxologia: https://doxologia.ro/de-ce-nu-este-pace-lume
2. Arhimandritul Serafim Alexiv, Cuvânt despre pace, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cuvant-despre-pace
3. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Ce pace poate fi între creștin și lume? Cuvântul Ortodox: http://www.cuvantul-ortodox.ro/prioritar-sf-teofan-zavoratul/