Dorințele conflictuale – de ce apar și cum să le faci față

Dorințele conflictuale sunt dorințe diferite, care apar în același timp și ne copleșesc sau ne sfâșie lăuntric. 

Ne dorim, de pildă, să fim într-un alt loc decât cel în care suntem, deși ne place acolo unde suntem. Am vrea să le avem pe amândouă.

Dorintele conflictuale - de ce apar si cum le faci fata

Dorintele conflictuale – de ce apar si cum le faci fata

Ne place ceea ce facem, dar am vrea să facem și altceva.

Acest lucru se întâmplă fiindcă nu trăim în prezent. Nu trăim clipa, ci ne proiectăm într-un univers imaginar.

Dimensiunile acestei lumi sunt limitate. Dar mintea noastră poate fi în mai multe locuri în același timp.

Citete și – „Gândurile, starea lăuntrică și dorințele, ne conduc viața” – Starețul Tadei

Dorințele conflictuale sunt, pentru mulți dintre noi, o sursă majoră de stres.

Uneori poate nici nu conștientizăm ce se întâmplă cu noi și de ce ne simțim nefericiți.

Când te simți ușor pierdut și nu ești mulțumit de ceea ce faci, trebuie să știi un lucru.

Poți să le ai pe toate, dar niciodată în același timp. Cel puțin nu în lumea aceasta.

Timpul și spațiul sunt limitate, la fel și trupul nostru. Nu putem fi în mai multe locuri în același timp.

De aceea trebuie să le luăm pe rând, așa cum vin. Trebuie să învățăm să ne acordăm la prezentul în care ne aflăm și să îl trăim la maxim.

Trebuie să pășim în viață treptat. Alegerile, evenimentele și dorințele trebuie gestionate una câte una, pe rând. Nu toate odată.

În loc să ne concentrăm pe atingerea unor obiective, am putea să ne axăm pe ceea ce facem realmente, aici și acum.

Avem posibilitatea să dăm un sens tuturor lucrurilor pe care le trăim, astfel încât să nu ne simțim pierduți sau confuzi.

Și nu trebuie să uităm că dorințele sunt trecătoare. Ele vin și pleacă.

După căderea lui Adam, firea omului a devenit schimbătoare și nestatornică.

Citește și – Împlinirea dorințelor lumești nu aduce bucurie, ci stres

Și mai trebuie să știm că nu ne vom găsi niciodată fericirea în lucrurile acestei lumi.

Acest lucru nu trebuie să ne demoralizeze, ci să ne ajute să trăim în adevăr.

Este foarte important să alungăm din mintea noastră lucrurile imaginare și să ne păstrăm trezvia de care avem nevoie pentru a lua cele mai bune decizii.

Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a trăi veșnic pe acest pământ. Nici ca să-și găsească pacea în afara Lui.

Ci l-a zidit nemuritor, dar pentru împărăția Sa. Suntem fii ai Împăratului ceresc, de aceea nu trebuie să ne lipim inima prea mult de această lume.

Citește și – Să așternem înaintea lui Dumnezeu durerile, necazurile, dorințele, nevoile noastre

Rugăciunea ne poate ajuta foarte mult să ne găsim un echilibru interior. 

Sursă articol: Pick Up Limes, For anyone feeling lost in life: https://www.youtube.com/watch?v=pvDcccfyzwk&ab_channel=PickUpLimes

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.