Când practici rugăciunea în fiecare zi, răul nu te mai atinge atât de mult

Rugăciunea este scut împotriva tuturor formelor de rău, exterioare sau lăuntrice, fizice sau psihice, concrete sau imaginare.

Ea îți schimbă practic optica asupra tuturor lucrurilor. Când te rogi, răul devin mic și neînsemnat în viața ta. 

Cand te rogi, raul devine mic si neinsemnat in viata ta

Cand te rogi, raul devine mic si neinsemnat in viata ta

Practicarea rugăciunii în viața noastră de zi cu zi are o importanță colosală.

Cel care se roagă risipește întunericul, minciuna și amăgirile pe care diavolul le seamănă în mintea și în viața noastră.

Greutățile din viața noastră devin și mai grele dacă le traversăm singuri, fără Dumnezeu și fără rugăciune.

De multe ori, necazurile sunt exacerbate de vrăjmașul care caută să ne descurajeze.

El ne aduce gânduri negre și pesimiste. Ne împiedică să vedem lumina lui Hristos și să cerem ajutorul Lui.

Când ne rugăm, tot viitorul sumbru pe care diavolul îl plăsmuiește în fața ochilor noștri se risipește ca un fum.

Minciunile cad și lumina adevărului se arată.

Rugăciunea strică practic cursele vrăjmașului.

Arhimandritul Andrei Coroian spune foarte frumos că în lipsa rugăciunii și a comuniunii cu Dumnezeu, răul pare un munte de netrecut.

„Fără rugăciune, răul care ar fi trecut neobservat pare gigantic, strivitor, ucigător”.

Nu aceeași vedere o are cel care practică rugăciunea zilnică.

Dacă te străduiești să te rogi în fiecare zi, ajungi să percepi răul ca fiind un lucru minor sau nesemnificativ.

Nu te mai lași zdrobit de necazuri, de ispite și de încercări.

Rugăciunea particulară este cea care pune în mișcare resursele noastre spirituale.

Ea întărește puterile sufletului – pe care Dumnezeu le-a pus în noi pentru a depăși ispitele acestei vieți.

„Rugăciunea individuală este obligatorie pentru metabolismul de zi cu zi al vieții”.

Fără de rugăciune, omul nu poate simți rostul acestei vieți.

Nu poate depăși obstacolele. Nu poate găsi speranța și motivația de care are nevoie pentru a merge mai departe.

Când nu practicăm rugăciunea, viața noastră va deveni un lung șir de neîmpliniri, frustrări și nevroze, spune Părintee Coroian.

Citește și – În clipa în care vă rugați, se liniștește sufletul vostru și se sfințește

Fiecare om trebuie să descopere legătura sa cu Creatorul Său.

Trebuie să păstreze o relație vie cu Dumnezeu și să dobânească o intimitate personală cu El.

Rugăciunea ne învață și ne descoperă tot ceea ce avem nevoie pentru a duce o viață plăcută lui Dumnezeu.

Rugăciunea ne ajută să păzim poruncile Lui. Iar păzirea poruncilor ne va asigura un curs lin al vieții.

Așa cum corpul are nevoie de aer pentru a putea trăi, la fel și sufletul are nevoie de rugăciune pentru a supraviețui.

Fără rugăciune se produce o moarte pe plan spiritual.

Mulți părinți ai bisericii recomandă practicarea rugăciunii lui Iisus.

Este cea mai scurtă dintre toate, dar și cea mai puternică.

Este considerată „rugăciunea imperială”, datorită puterii ei lucrătoare în viața noastră.

Efectele rugăciunii sunt mult mai profunde decât ne putem închipui.

„Ea aduce un calm fără margini, o bucurie interioară permanentă, un echilibru emoțional profund și multă putere de a iubi”. 

Rugăciunea este o formă de liniștire a minții și a inimii. Ea ne ajută să ne păstrăm echilibrul lăuntric în situațiile de criză.

„Pentru civilizația noastră frenetică și solicitantă continuu – isihasmul e cea mai bună formă de a răspunde provocărilor”.

Citește și – Cum ne putem găsi liniștea într-o lume atât de agitată

Prin rugăciune, omul poate își poate păzi sufletul netulburat în momentele dificile.

„Universul întreg emoțional poate fi reglat de rugăciunea inimii”.

Prin rugăciune putem menține focul lăuntric aprins și inima caldă, binevoitoare, deschisă spre semeni.

În caz contrar, riscăm să deveni prizonieri ai iubirii de sine și ai propriului egoism.

Rugăciunea ne apără de întristarea demonică, de golul afectiv, de depresie și de neliniștea care ne este insuflată astăzi de peste tot.

Citește și – Omul care se lasă în voia lui Dumnezeu are acea liniște pe care o are pruncul în brațele mamei sale

Sursă articol: Arhim. Andrei Coroian, Rugăciunea întreține metabolismul spiritual al omului, Ziarul Lumina: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/rugaciunea-intretine-metabolismul-spiritual-al-omului-170694.html

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.