De ce il iubeste Dumnezeu atat de mult pe fiul cel risipitor

Iubirea lui Dumnezeu este mai presus de înțelegerea noastră limitată de rațiune și pervetită de căderea strămoșească.

De aceea este greu să pricepem de mila Sa nesfârșită și iertarea plenară pe care o dă păcătoșilor care se pocăiesc.

Pilda fiului risipitor ne învață foarte multe lucruri despre pocăință și iertare.

Este de neconceput ca cineva să-și umilească tatăl în fel și chip, iar când se întoarce acasă, acela să-l repună în starea lui cea dintâi.

Mai mult decât atât, se bucură nespus de întoarcerea lui și îl tratează ca și cum nu ar fi greșit cu nimic.

De ce îl iubește tatăl atât de mult pe fiul care îi risipește averea și îi batjocorește numele? Pentru că fiul se pocăiește.

El se întoarce acasă cu inima înfrântă și smerită, pe care Dumnezeu nu o urgisește, spune Psalmistul David.

Citește și – Pocăința are putere să schimbe planul lui Dumnezeu și să anuleze consecințele păcatelor în viața noastră

Atât de mare este bucuria tatălui, încât cheamă toată casa și toată suflarea să se veselească împreună cu el.

Fiul cel mare se mânie și nu nu înțelege purtarea tatălui.

Pilda aceasta ne arată care din cei doi este cu adevărat fiu al părintelui lor.

Fiul cel mare, care fusese până atunci ascultător și nu ieșise niciodată din cuvântul tatălui s-a dovedit a fi doar un slujitor, și nu fiu adevărat.

De nenumărate ori l-a rugat tatăl să intre în casă și să se bucure cu ei de întoarcerea fratelui său.

Dar el n-a vrut. Aceasta arată că ascultarea pe care el o făcea nu era o ascultare din dragoste.

Fiul risipitor, care a cheltuit averea tatălui său, a dovedit mai multă dragoste.

Pe când se afla în acea țară îndepărtată și pierea de foame din pricina sărăciei, și-a venit în fire.

Adică a făcut pocăință și s-a umilit profund la inimă. În acea stare de părere de rău, și-a adus aminte de casa părintească.

Voind să se întoarcă, și-a pus în gând să își ceară pentru păcatele făcute de la tatăl său.

Atât de mare era pocăința lui, încât nu se mai considera vrednic a se numi fiu al tatălui său.

De aceea vroia să-I roage pe părintele său să îl facă precum unul din argații săi. Adică să îi fie slugă sau slujitor.

Se gândea, probabil, să muncească la tatăl său și să întoarcă înapoi averea pe care a cheltuit-o.

Care din cei doi fii a făcut voia tatălui lor? Această întrebare o adresează Mântuitorul și în altă pildă.

„Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: „Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: „Mă duc, Doamne, și nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: „Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.

Care dintr-aceștia doi a făcut voia Tatălui? Cel de-al doilea. i-s-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu” (Matei 21, 28-31).

Din nou este menționată pocăința.

Mântuitorul a spus aceste cuvinte „arhiereilor și bătrânilor poporului”. Adică celor care păzeau legea și se credeau drepți.

Dreptatea lor nu era plăcută lui Dumnezeu.

De aceea și în pilda fariseului și a vameșului Mântuitorul ne arată că Dumnezeu primește mai mult pocăința celui care se umilește decât semeția și răutatea celor care se consideră pe ei drepți.

Cu toții suntem chemați la pocăință. Mântuitorul S-a jertfit pentru toți și toți suntem datori cu pocăință pentru păcatele făcute.

Căci chiar și o zi de ar trăi cineva pe pământ nu este fără de păcat.

Mila lui Dumnezeu „nu obosește, nu se împuținează, mereu se uită după fiecare dintre noi păcătoșii, mereu ne așteaptă: „Nu se poate să nu vină! Am făcut atâta pentru dânsul, Mi-am dat însăși viața pentru el, trebuie să se întoarcă”.

Cel care ascultă de Dumnezeu și împlinește poruncile Lui cu inima smerită, acela este fiu adevărat al Lui.

Și nu numai că ne iartă când greșim, ci ne dă și moștenirea făgăduită.