Dacă nu ajută harul lui Dumnezeu, totul rămâne deșert în om

Uneori se întâmplă să ajungem efectiv la capătul puterilor. Da, există acest capăt chiar și pentru cel mai tare și puternic om din lume.

Acela este momentul când conștientizăm micimea noastră.

Daca nu ajuta harul lui Dumnezeu, totul ramane desert in om

Daca nu ajuta harul lui Dumnezeu, totul ramane desert in om

Omul nu se vede pe sine cu adevărat decât atunci când ajunge la necaz. Când este împresurat de greutăți. Când este cuprins de dureri. Când nu se poate mișca.

Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem reuși nimic.

Citește și – Inima care nu s-a zdrobit de loviturile durerilor și nu s-a smerit prin necazuri nu poate primi harul lui Dumnezeu

Mântuitorul spune aceasta: „Fără Mine nu puteți face nimic”.

Niciodată nu trebuie să fim deplin încrezători în propriile noastre forțe. Chiar și acestea se pot risipi la un moment dat.

Nu am putea face nimic dacă Dumnezeu nu ne-ar da putere prin harul Său.

Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului spunea că nici un lucru bun nu poate să vină de la noi.

Așa cum zice Proorocul David în Psalmul 50, „în păcate am fost zămislit și în păcate m-a născut maica mea”.

Toate gândurile, toate faptele, toate acțiunile noastre bune sunt insuflate de Duhul lui Dumnezeu, de îngerul păzitor.

De aceea nu trebuie să ne trufim cu ceea ce avem, pentru că nimic din ce avem nu este de la noi, ci de la Dumnezeu.

„Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te fălești, ca și cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4, 7).

Smerita cugetare ne păzește de trufia minții, care este urâtă de Dumnezeu și de vrajba dintre noi, ce vine din invidie și din pizmă.

„Ca să nu vă făliți unul cu altul împotriva celuilalt” ((I Corinteni 4, 6).

Trufia înseamnă să te lauzi cu ceea ce nu este al tău. Și ce este al nostru? Viața ne-a dat-o Dumnezeu. lumina soarelui, aerul, apa și hrana sunt tot de El făcute.

Toate cele pe care le avem sunt daruri de la Dumnezeu.

Chiar și cele pe care izbutim să le facem, tot cu ajutorul Lui se întâmplă.

„Nu te îndeletnici cu părerea de sine și gânduri înalte, crezând că poți face vreun bine de la tine sau de sine stătător”.

Nimic nu este al nostru. totul este de la Dumnezeu și prin harul lui Dumnezeu.

Nu este viață în noi înșine dacă nu ne-o dă Dumnezeu.

„De se socotește cineva că este ceva, deși nu este nimic, se amăgește pe sine însuși”(Galateni 6, 3).

Cel trufaș și mândru se amăgește singur pentru că nu este nimic întru el pe care să nu-l fi dobândit fără Dumnezeu.

Nu putem nici măcar să ne apărăm împotriva păcatului și a curselor vrăjmașului fără harul lui Dumnezeu.

Suntem neputincioși și supuși ispitelor și păcatului încă de la naștere.

„Încă de la nașterea ta ai căzut sub jugul și robia păcatului și pentru aceea nu te poți slobozi de unul singur, de nu te va ajuta și nu te va întări Domnul”.

Totul este lipsit de viață și de lucrare în noi dacă nu sloboade Dumnezeu harul Său, Care mișcă și face toate posibile. Chiar și cele care sunt cu neputință la oameni.

„Dacă izvoarele apelor nu vor da apă, atunci nu vor curge râuri; tot astfel, dacă harul lui Dumnezeu nu va ajuta, totul va rămâne deșert în om”.

Țarina inimii noastre se lucrează cu propria voință și faptă, însă nu fără harul lui Dumnezeu, Care pe toate le plinește.

El este „vistierul bunătăților și dătătorul de viață”.

Citește și – Trei mijloace prin care putem dobândi harul lui Dumnezeu

Această conștientizare a neputinței noastre nu trebuie să ne întristeze, ci să ne aducă la smerita cugetare.

Smerenia este cea mai înaltă virtute și cea mai plăcută la Dumnezeu.

Este însăși haina în care S-a îmbrăcat Hristos, Fiul lui Dumnezeu când a luat trup și S-a făcut om, ca să ne arate cum trebuie să trăim pe pământ.

Citește și –  „Omul modern este dezbrăcat de harul lui Dumnezeu, de Sfintele Taine și de toate bunătățile cerești” – Părintele Iustin Pârvu

Sursă articol: Sfântul Dimitrie al Rostovului, Fără harul lui Dumnezeu suntem asemenea pământului neroditor, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/fara-harul-lui-dumnezeu-suntem-asemenea-pamantului-neroditor

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.