Mai plăcută lui Dumnezeu este smerenia celui păcătos decât trufia celui drept

În Cartea Proloagelor ne sunt puse înainte viețile unor sfinți care mai înainte au fost răufăcători.

Unii au fost hoți, alții desfrânați. Alții au fost chiar ucigași de oameni.

Mai placuta lui Dumnezeu este smerenia celui pacatos decat trufia celui drept

Mai placuta lui Dumnezeu este smerenia celui pacatos decat trufia celui drept

Cum au reușit aceștia să își schimbe viața la 180 de grade și să dobândească sfințenia?

Răspunsul este simplu: pocăința și smerenia.

Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu doar că nu o urgisește, ci o înalță și o sfințește.

Nimic nu curăță mai bine sufletul decât lacrimile de pocăință.

Tâlharul de pe cruce, pentru că și-a smerit cugetul, a intrat direct în Rai.

Prin câteva suspine adânci a fost dus de Mântuitorul în Împărăția lui Dumnezeu.

Avem apoi exemple de sfinți care au fost de la început drepți și după aceea au căzut în păcat.

Proorocul David, prin întunecarea minții, a săvârșit adulter și ucidere.

Apostolul Iuda L-a trădat pe Mântuitorul și s-a făcut vinovat de prinderea și uciderea Lui, cu toate că petrecea permanent lângă El și se desfăta de dragostea Lui.

Iar un exemplu mai recent este Cuviosul Iacob Sihastrul.

Acesta trăise 15 ani retras într-o peșteră din pustie. Pentru nevoințele sale, se învrednicise de darul facerii de minuni.

Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, o femeie desfrânată a fost trimisă de niște păgâni să îl atragă spre păcat.

Dar cuviosul a ales să bage mâna în foc decât să se atingă de femeie. Prin această faptă a reușit să o întoarcă pe femeie spre pocăință.

Citește și – Cum poți ști dacă suferi de mândrie – „simptome” și leacuri duhovnicești

După încă 30 de ani de petrecut în pustie, a fost ispitit încă o dată. O fecioară posedată de un demon a fost adusă la el să o vindece.

După ce a scos demonul din ea, a rămas foarte slăbită.

Temându-se să nu se îmbolnăvească, părinții ei au lăsat-o în grija cuviosului pentru trei zilei.

De data aceasta, cuviosul Iacob nu a rezistat ispitei ca în tinerețe.

Deși era bătrân, s-a lăsat biruit de diavol și a siluit-o pe acea fecioară împotriva voinței ei.

Dar un păcat ca acesta atrage după sine altul și mai mare.

Temându-se să nu fie prins, a ucis-o pe fată și a aruncat-o într-un râu.

Cum se poate explica o asemenea faptă? Cum se poate ca un om cu viață sfântă și făcător de minuni să ajungă să săvârșească viol și ucidere?

În viața Sfântului se spune că mândria este cea care i-a adus o atât de mare cădere.

„Căci dacă monahul acela nu s-ar fi socotit a fi sfânt și mare, n-ar fi căzut așa de cumplit și nici nu i-ar fi batjocorit bătrânețile lui vrăjmașul, care era batjocorit și călcat de el, altă dată, pe când era tânăr”.

Viața cuviosului Iacob nu se încheie însă în această notă tragică. Dimpotrivă, precum mândria îl prăbușește pe cel mai mare sfânt, așa smerenia și pocăința îl înalță pe cel mai mare păcătos.

După ce o ucide pe fecioară și cade în deznădejde, Iacob se hotărăște să se întoarcă în lume.

Dar pronia lui Dumnezeu nu-l dă pieirii.

Un pustnic îl întâlnește și îi insuflă gând de pocăință. Îi amintește de pocăința lui David, care s-a făcut vinovat de aceleași păcate.

Citește și – În spatele deznădejdii tale se ascunde microbul mândriei

Și spune mai departe în viața sfântului că, găsind un mormânt vechi ca o peșteră, a intrat în el și a locuit acolo zecei ani de zile.

Petrecea tot timpul cu ochii în pământ, fiind cuprins de mare zdrobire.

Pentru tânguirea lui cea mare, Dumnezeu îi iartă păcatele. Dar mai mult decât atât, îi redă darul facerii de minuni.

Se spune că pe când se nevoia cuviosul în peșteră, în acea regiune a venit o secetă mare.

Episcopului i s-a descoperit în vis că doar dacă se roagă Iacob se norii vor slobozi ploaia mult-așteptată.

După ce l-au rugat îndelung, Iacob a acceptat și a făcut rugăciune.

Astfel, prin rugăciunile lui s-a potolit arșița aceea cumplită.

Cuviosul Iacob a săvârșit și alte minuni. A vindecat pe bolnavi și a izgonit diavoli din cei posedați.

S-a mutat la Domnul la 75 de ani, nu înainte de a primi înștiințare că Dumnezeu i-a iertat toate păcatele.

Cât de pilduitoare este viața acestui cuvios! Ea arată cât de cumplită este mândria și cât de mare este lucrarea pocăinței.

Cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu și dorința Lui de a nu pierde pe nimeni.

„Mândria poate doborî pe oricine. Smerenia celui ce-și vede neîncetat păcatul poate deschide cerul”.

Nu a face minuni sau a vedea îngeri este un lucru mare, spunea un sfânt. Ci mai mare decât orice este să-ți vezi propriile păcate.

„Mai importante decât orice sunt „duhul umilit, inima înfrântă și smerită”.

A cădea este omenește, a te ridica este îngerește, spunea cineva.

Citește și – Ceea ce ne va duce în Rai este nimicirea mândriei noastre, nimic altceva!

Sursă articol: Pr. Constantin Sturzu, Dacă și Iacob Sihastrul a căzut, noi ce șanse mai avem? Doxologia: https://doxologia.ro/daca-iacob-sihastrul-cazut-noi-ce-sanse-mai-avem

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.