Citirea Sfintei Scripturi ne ajută să deosebim binele de rău

Trăim într-o lume în care nu mai putem lesne distinge între adevăr și minciună, lumină și întuneric, bine și rău.

Este tot mai greu să facem o alegere, neștiind dacă ea va fi bună sau nu.

Citirea Sfintei Scripturi ne ajută să deosebim binele de rău

Citirea Sfintei Scripturi ne ajută să deosebim binele de rău

Căluza noastră în viață, dar mai ales în cele spirtuale, este preotul duhovnic.

De aceea, înainte de a merge la spovedanie, creștinul trebuie să se roage ca Dumnezeu să îi dea duhovnicului răspunsul cel bun pentru problema sa.

Un alt mod prin care ne putem antrena în lucrarea binelui este citirea Sfintei Scripturi.

Citește și – Oricât de simplu ar fi un om, el simte ce-i bine și ce-i rău

Cel care se îndeletnicește cu studiul biblic se luminează și totodată se hrănește.

„Din studiul Sfintei Scripturi, mintea se luminează și se bucură”.

Sfântul Serafim de Saroh spunea că hrana sufletului este cuvântul lui Dumnezeu. Însuși Mântuitorul a spus că nu doar cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Sfintele Evanghelii sunt pline de învățături, care ne pot fi de mare folos în orice împrejurare ne-am afla.

„Trebuie să ne îndeletnicim mintea să se hrănească cu legea Domnului, încât prin căluzirea ei să ne conducem în viață”.

Citirea Bibliei trebuie să devină un obicei zilnic. Trebuie să cunoaștem foarte bine legea lui Dumnezeu, Care este în definitiv legea iubirii.

Ea ne poate ajuta să slujim binelui și nu răului. Să ascultăm de cei care ne duc la bine și nu de cei care ne duc la rău.

„Când sufletul se hrănește cu legea lui Dumnezeu, se umple de harisma deosebirii binelui și răului”.

Pentru ca citirea Sfintei Scripturi să fie cu folos, trebuie să ne rugăm înainte și să cerem luminare de la Dumnezeu pentru a pricepe ce scrie acolo.

Se cuvine ca această practică să se desfășoare într-un loc retras, liniștit, fără zgomot sau alte distracții.

„Când studiul cuvântului dumnezeiesc se face în liniște, mintea se cufundă în adevărurile Sfintei Scripturi și inima primește căldura dumnezeiască, care, în singurătate, izvorăște lacrimi”.

Cuvintele Domnului sunt cuvinte vii. Sunt dătătoare de viață, de înțelepciune și de bucurie. Sunt o adevărată desfătare pentru minte și suflet.

„Acestea îl încălzesc pe de-a-ntregul pe om și îl umplu cu harisme duhovnicești, care îndulcesc negrăit mintea și inima”.

Citirea Sfintei Scripturi sunt aducătoare de pace, spune Sfântul Serafim.

„Pace multă au cei ce iubesc legea Ta” (Ps. 118, 165).

Sfânta Scriptură, la fel ca și Epistolele Sfinților Apostoli trebuie citite în picioare, spunea Sfântul Serafim.

Psalmii pot fi citiți de jos.

Chiar dacă ni se pare că știm Biblia, pentru că am citi-o, ea trebuie recitită la nesfârșit.

Asta pentru că încă nu am deslușit pe deplin tainele și înțelesurile ei. Și mai ales pentru că inima este aplecată spre rău și are permanentă nevoie de o înfăcărare nouă.

Omul „are nevoie de scrierile sfinte, încât să se reînnoiască înlăuntrul său prin studiul neîncetat atracția către bine și să se păzească sufletul său de căile păcatului”.

Cel care nu a cunoscut și n-a primit în sine lucrarea Duhului Sfânt, trebuie să se încarce mereu cu energia duhovnicească a cuvintelui Domnului. Trebuie să se lumineze permanent pentru a putea vedea calea pe care merge.

„Când puterea Duhului se va cuibări în suflet, atunci sufletul va primi învățătură în taină de la Duh și nu-i va mai trebui ajutor de la ceva provenit din lumea simțurilor”.

Citește și – Încrederea în sine este mai înșelătoare ca visul

Sursă articol: Resurse Orotodoxe, Hrana sufletului: https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/hrana-sufletului

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.