Cel mai bun sfetnic în viață este cugetarea la moarte

Cugetarea la moarte este nevoința pe care mulți sfinți sihaștri, pustnici și monahi au avut-o în viață.

Aceasta i-a păzit în curăție, în smerenie și în rugăciune.

Cel mai bun sfetnic în viață este cugetarea la moarte

Cel mai bun sfetnic în viață este cugetarea la moarte

Sfântul Arsenie cel Mare a trăit în asceză toată viețuirea sa călugărească.

Iar când i s-a apropiat moartea, a început a se teme și a plânge. Văzându-l așa, ucenicii l-au întrebat: „Oare și tu te temi de moarte, părinte?”

Iar el le-a spus: „Frica aceasta cu adevărat a fost în mine în toate zilele călugăriei mele, din ziua în care am luat asupra mea acest chip”. Și îndată și-a dat preacuratul său suflet în mâinile Domnului, pe care cu osârdie L-a slujit.

Despre el Avva Pimen a zis: „Fericit ești, avva Arsenie, că ai plâns în toate zilele vieții tale! Pentru aceasta în veci te vei veseli; căci cel ce nu plânge aici de voie, acolo fără de voie va plânge în munci, dar fără de niciun folos!”

Cugetarea la moarte este o formă de priveghere și de rugăciune neîncetată.

„Privegheați și vă rugați, că nu știți în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42).

Moartea vine pe neașteptate și trebuie să fim pregătiți. Nu dormitând, ci priveghind și sculați întru lucrarea poruncilor Domnului.

„De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni” (Matei 24, 44).

Această zi a venirii Domnului se va ivi pentru fiecare dintre noi. Cu toții avem un sfârșit pământesc și vom pleca într-o zi.

De aceea, fiecare clipă pe care o mai avem de trăit, să o trăim în așteptarea Domnului.

Să nu amânăm pocăința și mărturisirea păcatelor. Să nu ne prindă întâlnirea cu Dumnezeu negătiți sufletește.

Citește și – Un singur păcat nespovedit ne poate duce în iad

A cugeta la moarte nu înseamnă a te înfricoșa cu gândul la felul în care vei muri. A cugeta la moarte înseamnă de fapt a cugeta la veșnicia care ne așteaptă după trecerea din această viață.

La înfățișarea noastră înaintea Dreptului Judecător. La haina sufletului nostru care nu este de nuntă.

Părintele Ilie Cleopa spunea că moartea este o amenințare pe care omul a primit-o pe când era în Rai și totodată cea mai puternică armă împotriva păcatului.

De aici vedem cât de important este să o avem în vedere și să ne temem de ea.

Înainte ca ea să devină blestem și să cuprindă toată firea omenească, ea era o amenințare menită să ne păzească de căderea în păcat.

Moartea este cel mai bun sfetnic, zicea Sfântul Vasile cel Mare.

Și oare nu este așa? Căci frica de moarte și de judecată ne oprește de la multe păcate.

„O, moarte, moarte, mai bine te-am numi noi viață!”, spunea Sfântul Ioan Damaschin.

„Că și înțeleptul Solomon, dacă ar fi avut sfetnic moartea, nu ar fi căzut în desfrânări cu femei. Dar pentru că nu a cugeta la moarte, a căzut, cu toată înțelepciunea dată lui de Dumnezeu”, spunea Părintele Cleopa.

Adevărata înțelepciune este cugetarea la moarte. Căci ea ne smerește cugetul trufaș și mândria trupului.

Dumnezeu a îngăduit omului să moară trupește ca să pună capăt păcatului. Ca răul să nu se poată înmulți la nesfârșit.

Citește și – Ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci învierea – Preasfințitul Nichifor

Surse articol:

1. Arhimandritul Ioanichie Bălan, Folosul cugetării la moarte, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/folosul-cugetarii-la-moarte
2. Viața Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare, Doxologia: https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-arsenie-cel-mare

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.