Ce face posibilă întâlnirea omului cu Dumnezeu – Mitropolitul Antonie de Suroj

Dumnezeu pare atât de îndepărtat de noi pentru că, în realitate, noi stăm departe de El.

Chiar dacă își are sălașul mai presus de ceruri și este înconjurat de slavă, Dumnezeu vrea să locuiască în inima noastră.

Smerenia

Smerenia

Dar nu se poate sălășlui în orice fel de inimă. Trebuie să fie o „inimă înfrântă și smerită”.

Pe cât de mare și sinceră este starea noastră de smerenie, pe atât de profundă este experiența simțirii prezenței lui Dumnezeu.

Pe cât de ușor ne smerim într-o situație, pe atât de mult ne învăluie dulceața Duhului Sfânt.

Smerenia este o condiție a întâlnirii noastre cu Dumnezeu.

La fel cum, mândria este zidul care ne desparte de El.

Mitropolitul Antonie de Suroj spune că omul nu se poate apropia de Dumnezeu decât atunci când se pune în postura vameșului.

Acela stătea în spatele Bisericii având inima plină de umilință și ochii înlăcrimați din pricina păcatelor sale. Iar vameșul se bătea cu pumnul în piept de prea multa sa dreptate și arăta cu degetul acuzator spre vameș.

La finalul pilde, Mântuitorul spune că vameșul s-a întors mai folosit la casa lui decât fariseul.

Dumnezeu i-a primit suspinul lăuntric, pentru că izvora din smerenie.

„Ori de câte ori, asemenea vameșului, ne situăm în afara „dreptului” și exclusiv în domeniul milostivirii, devine posibil atunci pentru noi să-L întâlnim pe Dumnezeu”.

Iată o cale sigură și rapidă spre mântuire.

A te păzi de păcate nu este suficient ca să te mântuiești. Trebuie să fii smerit și blând, fără de răutate.

Îndreptățirea de sine unită cu judecarea aproapelui merg împotriva smereniei.

Mitropolitul Antonie de Suroj vorbește despre smerenie ca stare de umilință permanentă.

O asemănă cu pământul care se lasă călcat în picioare, fără să riposteze sau să reacționeze negativ.

Dimpotrivă, avem multe de învățat din „smerenia” lui.

Citește și – „Pe cât puteți, să trăiți în smerenie. Să vă gândiți că nu avem nimic al nostru, ci pe toate ni le-a dat Dumnezeu” – Părintele Paisie Aghioritul

De altfel, cuvântul „umilință” provine din latină. „Humus” înseamnă pământ roditor.

A fi umil nu înseamnă a încerca să te arăți că ești smerit și mai rău decât ceilalți.

„Umilința este condiția pământului. Pământul e prezent totdeauna și nimănui nu-i trece prin gând să se mire de aceasta, nimeni nu se gândește la el”.

Omul smerit nu iese cu nimic în evidență. Nu se arată, nu se impune cu ceva, nu încearcă să se facă văzut și auzit.

„Toată lumea îl calcă în picioare, e locul care primește toate deșeurile, toate rebuturile. El e prezent, tăcut, acceptând totul și transformând miraculos în bogăție nouă toate aceste reziduri în descompunere, transformând însăși corupția în ferment de viață nouă, fiind deschis soarelui, deschis ploii, gata să primească orice sămânță și capabil să producă de 30, de 60, de 100 de ori mai mult decât a primit”.

Cât de minunată este această analogie dintre umilința sufletului și umilința pământului.

Sufletul smerit nu se vatămă din pricina ocărilor și a tuturor lucrurilor rele cu care se aruncă în el.

Dimpotrivă, smerenia îl păzește de mânie, de egoism, de dorința de răzbunare.

Sufletul smerit transformă tot răul în bine, tot urâtul în frumos, cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

Citește și Jignirile pe care le primim cu smerenie, fără supărare, se pot transforma în mângâieri duhovnicești

Sursă articol: Mitropolitul Antonie de Suroj, Ce este umilința, Resurse Ortodoxe: https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/ce-este-umilinta

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.