În Biserică nu mai sunteți pe pământ, ci în cer – Părintele Calistrat

„În Biserică slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușă cerească; deschide-ne nouă ușa milei tale”,se spune la finalul slujbei Utreniei.

Orice creștin care calcă pragul unei biserici poate avea această impresie.

In biserica slavei tale stand, in cer ni se pare a sta

In biserica slavei tale stand, in cer ni se pare a sta

În Biserică sălășluiește Duhul lui Dumnezeu, de aceea sfintele locașuri emană multă liniște, pace și căldură.

Participarea activă la slujbele Bisericii ne înrâurează și mai adânc sufletele cu prezența lui Dumnezeu.

Mântuitorul Însuși se află în Sfântul Altar, fiind prezent în chip tainic pe Sfânta Masă, în pâinea și vinul care se transformă în Trupul și Sângele Lui.

Biserica este atemporală și veșnică. Nici porțile iadului nu o vor birui, spune Mântuitorul.

Slujbele, rugăciunile, cântările – toate cele care se petrec în Biserică ne fac să ne simțim în afara lumii acesteia.

Iar când Duhul Sfânt atinge inima, ne rupem de realitatea înconjurătoare și ne suim cu sufletul la cer.

Slujbele toate au o rânduială de o frumusețe cerească.

Când suntem în Biserică, nu mai suntem în societate, spune Părintele Calistrat.

„La Biserică sunteți în brațele lui Hristos”.

Pentru câteva clipe sau ore, omul poate simți că nu este numai trup, ci mai ales suflet și duh.

„Asta înseamnă să stai în ograda Bisericii: stai în afara timpului”.

În Muntele Athos, unele slujbe par interminabile. Privegherile acolo durează zeci de ore.

Cei care participă cu evlavie simt bucurie și nicidecum oboseală sau plictiseală. Frumusețea cântărilor îi înalță și îi desparte de pământ. Nici nu știu când au zburat acele ore și s-a făcut dimineață afară.

În biserică stând, în cer a sta ni se pare, pentru că acolo îngerii necontenit slăvesc pe Dumnezeu.

Este năzuința noastră cea mai mare, să ne strămutăm din viața aceasta trecătoare și stricăcioasă și să ne mutăm în Împărăția cea de sus.

Cei credincioși sunt conștienți de vremelnicia lor pe acest pământ și de obârșia lor divină.

Citește șiDe unde veți lua putere să trăiți creștinește dacă nu mergeți la Biserică?

În primele veacuri, creștinii trăiau la intensitate maximă credința în Hristos.

Se simțeau ca străini în această lume, departe de Dumnezeu. Socoteau petrecerea acestei vieți o peregrinare și o călătorie spre cer.

De aceea și Sfântul Apostol Pavel zice:

„Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Efeseni 2, 19-20).

Ce folos să ne lipim inima de bogățiile acestei lumi, de bunurile pe care le-am acumulat, de locuințele noastre, dacă nu vom rămâne aici?

Viața noastră pe pământ este de câțiva zeci de ani. De aceea și modul nostru de a trăi trebuie să fie ceresc, nu întru totul pământesc.

Primele cuvinte pe care le rostește preotul când începe Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arată că prin slujba ce o săvârșește, aduce Împărăția cerurilor în mijlocul nostru.

„Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”.

În diferite momente ale slujbei, preotul face referire la îngerii care slujesc împreună cu el.

Prin săvârșirea Sfintei Liturghii, vrerea noastră se înalță mai sus de orice lucru lumesc și trupesc.

Chiar și cântările de la strană închipuiesc cântarea îngerească din cer: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta!”

Citește șiÎngerii scriu numele tuturor celor care merg la Biserică, se roagă și postesc

„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim” – iată o altă cântare care arată prezența îngerilor în Biserică și dorința de a-i inima pe îngeri în slujirea lor a Dumnezeului Celui viu și veșnic.

Prin slujbele Bisericii, Dumnezeu Însuși se pogoară în mijlocul nostru și ne împărtășește de Duhul Său Cel Sfânt, și de Trupul și Sângele Fiului Său”.

Citește șiNu contează numărul rugăciunilor făcute, ci starea dobândită, căci și numai printr-un simplu „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” se deschid cerurile

Surse articol:

1. Părintele Calistrat, Calea Spre Mântuire: https://www.youtube.com/watch?v=H2KgZPArvHo&ab_channel=CaleaSpreM%C3%A2ntuire
2. Ziarul Lumina, În Biserică slavei tale stând, în cer a sta ni se pare: https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/theologica/in-biserica-slavei-tale-in-cer-ni-se-pare-a-sta-71917.html

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.