Dacă facem un pas spre Dumnezeu, El face zece spre noi

Dumnezeu nu ne poate mântui fără vrerea noastră, fără acceptul nostru.

Ne-a creat deplin liberi. Și în virtutea acestei libertăți nu ne poate constrânge cu nimic.

Daca facem un pas spre Dumnezeu, El face zece spre noi

Cu toate acestea, ne-a pus în față viața și moartea, raiul și iadul. De noi depinde ce alegem.

În marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Chiar dacă alegerile noastre sunt de multe ori greșite.

Caută cu orice preț să intre în viața noastră și să ne aducă pe calea cea bună.

Citește și – Libertatea omului – Semnul Dragostei lui Dumnezeu

Se comportă cu noi ca un Părinte iubitor. Așteaptă de la noi un pas cât de mic, ca să poată interveni.

Scriitorul ortodox finlandez Tito Colliander spunea:

„Dacă facem un pas spre Dumnezeu, El va face zece spre noi”.

Acest lucru îl putem mărturisi cu toții. Îl vedem însă cel mai limpede în pilda fiului risipitor.

Mântuitorul înfățișează această pildă într-o lumină caldă. Scena întoarcerii fiului risipitor este învăluită în întregime în iubirea fierbinte a tatălui.

Episcopul Kallistos Ware spune că pilda nu ne arată doar greșeala fiului și căderea lui. Ci ne arată, în mare ei splendoare, iubirea covârșitoare a tatălui.

Tatăl îl zărește de departe și nu nu numai că nu rămâne indiferent. Nu îl așteaptă în poartă, ci iese el însuși în calea lui.

Suficient i-a fost să-l vadă venind. Să-l vadă venindu-și în sine.

De aceea, nemaicontenind de bucurie, aleargă întru întâmpinarea lui (Luca 15, 20).

Faptul că îl vede de departe arată că Dumnezeu primește chiar și cel mai mic gând sau gest de pocăință.

Îndată ce și-a zis întru sine că a greșit și s-a hotărât să se întoarcă la casa părintească, Părintele Cel bun l-a și iertat.

Câțiva pași spre Dumnezeu când facem, El Însuși străbate toată calea spre noi.

El Însuși vine spre noi și ne îmbrățișează cu toată dragostea Sa. Nu ne mustră pentru greșeală, ci ne primește ca și când nu am fi greșit nicicând.

Aceasta arată taina curățitoare a mărturisirii sincere a păcatelor.

Citește și – Tot ce facem trebuie să conțină dragoste, altfel e zadarnic – Sfântul Porfirie

Când ne ridicăm din scaunul din spovedanie, suntem în starea de dinainte de păcat.

„Este exact ceea ce trăim în Taina Spovedaniei. Ca și celelate Taine, spovedania este o împreună-lucrare divino-umană în care este o convergență și o „cooperare” (singerie) între harul lui Dumnezeu și voința liberă”.

Fără îndoială, voința noastră este de mare trebuință în mântuirea noastră, „dar lucrarea lui Dumnezeu este mai importantă”.

Fără El nu putem face nimic. Iar El fără noi nu poate face pentru noi nimic.

„Pocăința și spovedania nu sunt deci pur și simplu ceva ce putem face singuri sau cu ajutorul preotului, ci o lucrare a lui Dumnezeu cu noi și în noi”.

Pocăința care ne atinge sufletul și ne îndulcește amărăciunea cu nădejdea iertării vine tot de la Dumnezeu.

Nimeni nu s-ar putea pocăi sau mântui fără harul Lui.

„Să fim iconomi ai leacului mântuitor al pocăinței; să primim de la Dumnezeu pocăința care ne vindecă. Căci nu noi oferim, ci El este Cel care ne dăruiește”.

Să nu rămânem indiferenți la marea iubire și lucrare a lui Dumnezeu în viața noastră.

În limba greacă, „spovedanie” („exomologesis) înseamnă deopotrivă „mărturisirea păcatelor și mulțumirea adusă pentru darurile primite”.

Sursă articol: Episcop Kallistos Ware, Dacă facem un pas spre Dumnezeu, El va face zece spre noi, Resurse Ortodoxe: https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/daca-facem-un-pas-spre-dumnezeu-el-va-face-zece-spre-noi