Pilda bogatului care trăia într-o casă părăginită

Pilda bogatului care trăia într-o casă sărăcăcioasă este de fapt o parabolă despre moarte.

Gândul la moarte este o dovadă a înțelepciunii, așa că să nu vă fie frică să cugetați la sfârșitul vostru pământesc.

Și ca să luați putere întru aceasta, ascultați pilda pe care ne-o spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Într-un anume oraș viețuia un om tare bogat. Dar averea lui nu era la vedere. El nu trăia în vison și profiră, precum bogatul nemilistiv din pilda Mântuitorului.

Pe cât de înstărit era, te așteptai să locuiască în palate. Dimpotrivă, acest bogat își ducea zilele într-o căsuță mică și părăginită.

Nu avea nici un gând să-și zidească o casă mai mare sau mai bună. Dimpotrivă, toți bănuții săi îi punea deoparte și-i strângea.

Într-o noapte, pe când dormea, a venit un foc care i-a cuprins toată casa. Sărind repede din pat, nici nu s-a mai îmbrăcat, ci a luat în grabă desaga în care îți ținea averea și a ieșit din casă.

Focul a mistuit repede casa, prefăcându-o în cenușă. Omului nu i-a părut deloc rău. Ci s-a mutat într-un alt oraș, iar din bogăția strânsă, și-a clădit o casă nouă și frumoasă, ca să locuiască acolo cu bucurie și lipsit de griji.

Cum poate fi tâlcuită această parabolă?

Înțelesul ei este unul profund duhovnicesc. Orașul acela înseamnă lumea aceasta în care locuim cu toții pentru puțin timp.

Casa aceea mică și veche reprezintă trupul omului, sau casa sufletului.

Omul bogat, stăpânul casei, este creștinul înțelept care a auzit cuvintele Mântuitorului și le-a sădit în inimă:

„Ce folos este omului dacă va dobândi lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?”

Bogăția pe care o agonisise de mulți ani și pe care nu o cheltuia pentru nevoile trupului face referire la sufletul creștinului înțelept.

El s-a străduit să împlinească poruncile lui Dumnezeu și să adune toate virtuțile cele frumoase, care sunt mai de preț decât aurul și pietrele prețioase.

Traista lui cuprindea cele mai mari bogății ale sufletului.

„Aurul și argintul duhovnicesc, marea bogăție duhovnicească, sunt credința și nădejdea în Dumnezeu, iubirea către Dumnezeu, rugăciunea, milosârdia, bunătatea, iubirea de pace și iubirea de frați, blândețea și curăția”.

Focul care a cuprins casa și a mistuit-o desăvârșit înseamnă moartea, care nimicește trupul.

Citește și – „Dacă am fi convinși de existența lui Dumnezeu și a lumii de dincolo n-am mai avea frică de moarte” – Părintele Iustin Pârvu

Venirea lui fără de veste arată moartea care vine pe neașteptate, fără ca nimeni să cunoască ceasul sau clipa. Pe omul acela înțelept l-a găsit pregătit.

Sculându-se el din somn, a avut pe ce pune mâna. Căci în grabă luându-și traista cu bogățiile cele duhovnicești, a părăsit viața aceasta.

Ieșind din trup, s-a mutat prin moarte la viața cea veșnică.

Orașul în care s-a strămutat este Împărăția Cerurilor, în care petrec sufletele drepților și îngerii lui Dumnezeu.

Casa cea nouă și frumoasă pe care și-a luat-o este sălașul pe care Dumnezeu i l-a rânduit pentru petrecerea lui înțeleaptă.

Parabola bogatului care locuia într-o casă săracă este cât se poate de limpede.

Ea ne arată vremelnicia petrecerii noastre pe pământ și scurtimea vieții noastre pământești.

„Nimeni să nu-și pună cine știe ce nădejdi în această viață, care trece zburând atât de repede, ca norul gonit de vânt”.

Așa cum spune în „Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos”, nu trebuie să ne încredem în frumusețea sau sănătatea cea degrab trecătoare.

„Nimeni să nu se mândrească cu trupul său, fiindcă trupul oricărui om este o casă jalnică pe care moartea o poate face praf în orice clipă”.

Singura noastră purtare de grijă trebuie să fie pentru mântuirea sufletului. Sufletul este nemuritor, este veșnic. Iar după slobozirea de trup, va merge fie la odihnă și bucurie veșnică, fie la osândă și chin veșnic.

„Fiecare creștin și fiecare creștină trebuie să se îngrijească necontenit de sufletul lor – de singura bogăție pe care o poate scăpa de moarte și de nimicire”.

Cel care în această viață poartă grijă de sufletul său, va avea necontenit ajutorul lui Dumnezeu.

Cel care se silește să trăiască după legea lui Dumnezeu, nu va duce lipsă de nimic în această lume. Ba va câștiga și viața cea veșnică.

Dumnezeu îl ocrotește, îl hrănește, îi dă înger păzitor, îl întărește cu Duhul Său cel Sfânt.

Aceasta o face până în ceasul cel din urmă. Iar când s-a împlinit sorocul, îi ia sufletul și-l duce întru slava și odihna Sa cerească.

Citește și – Ce se întâmplă cu sufletul după moarte în primele 3 zile și până la 40 de zile

Sursă articol: Sfântul Nicolae Velimirovici, O Parabolă Despre Moarte, Urcuș Spre Înviere: https://www.urcusspreinviere.ro/2558/o-parabola-despre-moarte/